LOCAL ARTIST: Dmitri Shibaev
Telegram

Eroul acestei săptămâni în rubrica LOCAL ARTIST este Dmitri Shibaev, un tânăr din familie de artiști, ce pictează, face grafică și este profesor de artă în Chișinău.

razdelitel punktir

 

„Sunt din familie de artiști plastici. Am crescut în acestă atmosferă. La un moment dat, am decis ferm să aleg profesia respectivă. Am terminat Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”, apoi am făcut studii la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), Facultatea Arte Plastice, catedra Grafică.

Acum predau în aceste instituții istoria Artelor Plastice. De asemenea, studiez istoria și teoria artelor plastice, particip la conferințe, iar cu referire la activitatea practică, pictez în acuarelă și ulei, desen, grafică, ocazional fac grafică de carte.

Cred că fiecare lucrare a oricărui artist este, în sens convențional, un autoportret, creația sa fiind o proiecție a lumii interioare. Desigur, în lucrările pe care le fac, privitorul poate citi percepția mea a realității ori anumite stări sau trăiri existențiale, dar fiecare privitor le interpretează din perspectiva percepției și experienței personale, în cazul în care este interesat în ele ori lucrarea a avut o rezonanță cu percepția privitorului.

De obicei, creez peisaje și portrete, de asemenea, îmi place să fac lucrări grafice care sunt inspirate din operele literare ori anumite piese musicale. Poate să mă inspire o anumită stare descrisă într-un cântec ori operă literară pe care deja liber o interpretez în limbaj plastic. Consider că în creație este importantă ideea care o exprimă artistul, dar tehnica este doar un mijloc pentru exprimarea ei.

Pe viitor vreau să lucrez în Chișinău, orașul pe care îl iubesc. Sunt în perioada de formare profesională și personală și vreau să urmez calea aceasta. Acum fac preponderent pictură în acuarelă și ulei și îmi este interesantă tema ritmurilor urbane la care lucrez în perioada actuală.”

 

dmitri-shibaev-local-artist-1

dmitri-shibaev-local-artist-2

dmitri-shibaev-local-artist-3

dmitri-shibaev-local-artist-4

dmitri-shibaev-local-artist-5

dmitri-shibaev-local-artist-6

dmitri-shibaev-local-artist-7

dmitri-shibaev-local-artist-8

dmitri-shibaev-local-artist-9

dmitri-shibaev-local-artist-10

dmitri-shibaev-local-artist-11

dmitri-shibaev-local-artist-12

dmitri-shibaev-local-artist-13

dmitri-shibaev-local-artist-14

dmitri-shibaev-local-artist-15

Telegram