Diana Răileanu, participanţilor la hackathon: Aveţi şansa să contribuiţi cu instrumente proprii la siguranţa mediului online
Diana Răileanu se simte cu mâna pe puls atunci când vine vorba de educaţie media. Ea este nu doar o jurnalistă cu experienţă, dar şi o promotoare a jurnalismului echidistant şi corect, iar educaţia media este exact despre asta – calitate, gândire critică şi capacitatea de a riposta dezinformării. Diana Răileanu este convinsă că „lumea în care trăim este rezultatul implicării sau neimplicării noastre”. Iată de ce susţine că „participanţii ediţiei din acest an ai hackathonului media au ocazia să influenţeze situaţia din spaţiul virtual, altfel spus, să contribuie la siguranţa acestuia cu propriile instrumente”.
Media Azi: Diana, sunteţi o bună cunoscătoare a realităţilor media din Moldova şi nu doar, având în spate o experienţă solidă în calitate de jurnalistă. De ce credeţi că în prezent este important, poate mai mult ca oricând, să discutăm despre educaţia media?
Diana Răileanu: Pentru că, în realităţile noastre, educaţia media face parte din cei „şapte ani de acasă”. Aşa cum învăţăm de mici să facem diferenţa dintre bine şi rău, exact aşa ar fi bine să înţelegem, pentru început, diferenţa dintre o ştire care informează şi una care urmăreşte să dezinformeze. De ce spun „pentru început”? Deoarece în timp se creează un reflex care nu ne permite să credem tot ce auzim, care declanşează becul roşu – imaginar, pe care ar trebui cu toţii să-l avem – care ne dă de ştire că avem de-a face cu o informaţie dubioasă. Copiii interacţionează cu gadgeturile înainte de a învăţa să meargă, iată de ce cred că este de datoria noastră, a maturilor, nu doar să-i învăţăm cum să utilizeze un telefon mobil sau o tabletă, dar să-i informăm şi despre toate riscurile ascunse ale mediului virtual.
Media Azi: În cadrul ediţiei din acest an a hackathonului Puterea a cincea ne propunem să vorbim despre inovaţii în domeniul educaţiei media. Având o relaţie aparte cu elevii mai mici, cărora le vorbiţi cu pasiune despre meseria de jurnalist/ă, vrem să vă întrebăm ce fel de instrumente/aplicaţii credeţi că le-ar fi interesante elevilor claselor primare, care învaţă disciplina Educaţie pentru media?
Diana Răileanu: Instrumente şi aplicaţii ce i-ar ajuta să înţeleagă rapid că au de-a face cu un fake news. Pandemia prin care trecem ne-a demonstrat cât de vulnerabili suntem în faţa informaţiilor false şi că una din căile sigure de a ne proteja este să ne punem cât mai des întrebările: „De ce?”, „Oare?”, „Cine a spus?” etc. O aplicaţie care i-ar ajuta să verifice ştirile ce le par suspecte ar fi exact „ce a prescris medicul”. Însă, din punctul meu de vedere, înainte de a le oferi instrumente ce i-ar ajuta să înţeleagă ce urmăresc cei care stau în spatele ştirilor false, cel mai important este să-i ajutăm să-şi dezvolte gândirea critică, astfel încât să aibă o bază solidă, iar instrumentele/aplicaţiile pe care le vom dezvolta să fie utilizate cât mai eficient.
Media Azi: În opinia dumneavoastră, care teme, incluse în disciplina Educaţie pentru media, sunt cele mai vulnerabile pentru noua generaţie şi asupra cărora le-aţi recomanda participanţilor la hackathon să se axeze mai mult?
Diana Răileanu: Siguranţa în mediul online sau ceea ce experţii numesc bullying şi cyberbullying, adică hărţuirea în spaţiul virtual. Micuţii trebuie să ştie să detecteze replicile ironice sau mesajele umilitoare care urmăresc să-i dezechilibreze şi să-i manipuleze. Din păcate, toate aceste tendinţe negative sunt transmise prin intermediul reţelelor sociale şi se multiplică mult mai rapid decât în viaţa cotidiană. În continuare cred că în Republica Moldova acestui aspect i se acordă insuficientă atenţie.
Media Azi: Dedicăm această ediţie a hackathonului educaţiei media şi încurajăm participanţii să pună accent pe inovaţii în domeniu. Cum ar arăta în opinia Dvs. componenţa unei echipe ideale, care să dezvolte instrumente utile, atractive şi interesante atât pentru profesori, cât şi pentru elevi?
Diana Răileanu: Dacă aceste instrumente sunt destinate profesorilor şi elevilor cred că ei sunt primii care ar trebui să fie în echipe, pentru că experienţa lor este foarte valoroasă. Profesorii care interacţionează zilnic cu elevii le cunosc necesităţile, locurile vulnerabile, iar tinerii ştiu cel mai bine cum să traducă „în limba lor” informaţiile pe care le oferim. De asemenea, ar fi ideal dacă echipa ar coopta un jurnalist, cel care cunoaşte foarte bine inclusiv mediul on-line, reţelele sociale, ştie să depisteze cu uşurinţă o ştire falsă etc. Dacă găsesc şi un cunoscător din domeniul IT – zic că au şanse mari să devină o echipa perfectă, or, degeaba ai idei foarte bune dacă nu ştii să le transformi în aplicaţii utile şi interesante. De asta suntem cu toţii la hackathon.
Media Azi: Ce mesaj aţi avea pentru viitorii participanţi, în ideea de a-i încuraja să-şi dea frâu liber imaginaţiei şi să accepte provocarea de a se înscrie în concurs?
Diana Răileanu: Lumea în care trăim este rezultatul implicării sau neimplicării noastre. Participând la acest hackathon aveţi ocazia să influenţaţi asupra situaţiei din spaţiul virtual, altfel spus, aveţi şansa să contribuiţi la siguranţa acestuia cu propriile instrumente, nu cu aplicaţii şi cu instrumente care au fost gândite de alţii. Noi vă promitem multă implicare, dedicaţie, informaţie utilă şi sprijin inclusiv după hackathon.
*******
În perioada 7-9 august 2020, Centrul pentru Jurnalism Independent desfăşoară cea de-a şasea ediţie a hackathon-ului Puterea a cincea. Patru echipe desemnate câştigătoare de către juriu vor beneficia de granturi în valoare de 4.250 de dolari fiecare pentru dezvoltarea şi implementarea ulterioară a ideilor.
Detaliile despre programul acestei ediții și regulile de participare le găsiți pe site-ul oficial al evenimentului: http://hackathon6.media-azi.md/. La concurs se pot înscrie echipe formate din jurnalişti, dezvoltatori IT, programatori, designeri, bloggeri, consumatori media etc. Persoanele interesate se pot înscrie în echipă cu o idee de proiect, completând formularul de înregistrare până pe data de 1 august 2020. Informații găsiți și pe pagina de Facebook a evenimentului.
A şasea ediţie a hackathon-ului media „Puterea a cincea” este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii și responsabilităţii în Moldova (MEDIA-M)”, finanţat de USAID şi UK Aid şi implementat de Internews în Moldova.