Treci cu METRO la un alt nivel de odihnă activă. Lucruri necesare pentru un hiking memorabil
Telegram

Acum e timpul perfect să ieși în natură și să o explorezi în lung și-n lat, iar pentru aceasta ai nevoie de câteva lucruri ca hiking-ul pe meleagurile țării noastre să devină mai plăcut. Ia-ți un rucsac mai încăpător, cheamă pe cineva care își dorește să exploreze natura și să petreacă timpul departe de civilizație și gadgeturi.

Ca să te pregătești minuțios de o ieșire în natură pe o noapte sau două, ai nevoie de echipament pentru o escapadă memorabilă. De aceea, gândește-te în primul rând unde o să dormi. METRO îți sugerează două idei relevante pentru timpul de afară: un cort sau un hamac.

Dacă preferi să te „izolezi” de natură – zgomot, gângănii, o eventuală ploiță –, cortul reprezintă cea mai optimă soluție pentru a dormi și pentru a te odihni liniștit, însă dacă dorești să simți ritmul vieții, să admiri „simfonia” nocturnă a pădurii, atunci hamacul legat de doi copaci va deveni locul VIP la un astfel de concert.

Un alt element important pe care să-l iei cu tine în drumeții de lungă durată este un scaun mic și pliabil, ușor ca pana, dar care își îndeplinește funcția prestabilită.

Pasul secund este să te asiguri că ai o pompă (manuală sau electrică) pentru a-ți umfla salteaua gonflabilă. Te va ajuta să economisești timp și energie pentru a reuși să explorezi împrejurimile.

Urmând ideea confortului legat de somn sau odihnă, poți opta pentru pernuțe moi care îți pot oferi senzații plăcute după o zi petrecută în drumeție.

Ai grijă de protecția organismului atât pe exterior, cât și pe interior, deoarece mersul îndelungat te poate deshidrata, iar insectele îți pot provoca multe incomodități. De aceea, e primordial să ai cu tine suficientă apă, un recipient comod și soluții împotriva vietăților mai mici. În plus, gândește-te și la pielea ta care va fi expusă constant la razele ultraviolete. Pentru aceasta ia-ți o cremă de protecție solară. Pe toate le găsești la METRO.

Pe final, îți sugerăm un dispozitiv compact și, totodată, superutil. Este vorba despre „aragaz” portabil pe care poți găti mâncare simplă și gustoasă. În set vine și un balon cu gaz, iar dacă preferi să gătești mult, atunci la METRO poți cumpăra baloane cu gaz de rezervă.

Acum ești pregătit din cap până în picioare de o expediție în natură singur sau cu prietenii. Nu uita să te îmbraci în haine comode, iar recomandările de mai sus te vor ajuta să petreci zilele și nopțile în siguranță și confort.

După cum vezi, METRO îți poate satisface orice capriciu și dorințe pe care le ai acum. Consultă toate ofertele METRO, în funcție de necesitățile pe care le ai.

Toate cele menționate mai sus, dar și multe alte produse pot fi găsite în magazinele METRO din Chișinău și Bălți.

Telegram