16 мая 2022

Denis Vieru, despre victorii, modul de viață și susținerea oferită de Balkan Pharmaceuticals

Pe 29 aprilie curent, judocanul moldovean Denis Vieru și-a adjudecat medalia de bronz la Campionatul European de JUDO. De curând, acesta a devenit lider mondial în categoria de greutate 66 kilograme, cucerind anterior medaliile de aur la Grand-Slam-rile din Abu Dhabi, Antalya și Portugalia. Ce mod de viață are sportivul care face cunoscută Republica Moldova în toată lumea și cine sunt cei care îi sunt alături, aflați în interviul acordat de Denis Vieru pentru AGORA.

  1. De unde vine pasiunea ta pentru JUDO?

Pasiunea pentru Judo am descoperit-o de la o vârstă fragedă. Îmi amintesc prima dată când am intrat într-o sală de judo. Aveam 6 ani! Mi-au atras atenția sportivii care luptau într-o ținută albă, frumoasă și bine aranjată, cu centuri de diferite culori. Pe atunci nu știam ce semnifică acele centuri, dar am simțit o atracție față de acest sport. Un an mai târziu, am revenit în acea sală și am început să practic și eu Judo.

  1. De curând ai devenit lider mondial în categoria de greutate 66 kg. Povestește-ne cum ai reușit să ajungi la o asemenea performanță?

De mic copil, mi-am pus ca scop să excelez în această disciplină. Locul 1 mondial este o performanță deosebită, pentru mine. Mai mult ca atât, este o reușită istorică, pentru că sunt primul moldovean care a obținut un asemenea rezultat în Judo. Vreau să cred că și alți sportivi din Republica Moldova vor obține, pe viitor, performanțe similare.

Pe lângă medalia de aur din Portugalia, judocanul moldovean a reușit în ultimile luni să câștige și Grand-Slam-urile de la Antalya și Abu Dhabi.

  1. Povestește-ne despre modul tău de viață! Care este rutina ta zilnică și cum îți organizezi timpul?

Am un regim de viață încărcat, din cauza agendei sportive. Încerc, totuși, să găsesc timp și pentru alte activități. De obicei mă conduc după un plan zilnic. Pe lângă activitățile sportive, pun accent pe o alimentație corectă și odihnă. Mă consider o persoană puternică și-mi place să ies, deseori, din zona de confort. Sunt sigur că dacă muncești mult pentru scopurile puse, acestea se transformă în triumfuri.

  1. Cât de importantă este alimentația pentru un sportiv de performanță?

În opinia mea, alimentația joacă un rol deosebit de important în viața oricărui om, nu doar a sportivilor. Pe lângă necesitatea de a fi sănătos, există și dorința de a arăta bine și de a te simți confortabil în corpul tău. Rolul alimentației este să asigure acest echilibru.

  1. Cât de dificil este să faci un sport de performanță în Republica Moldova?

E greu, dar e posibil. Sunt mândru de faptul că fac parte din rândul sportivilor care duc faima țării și reprezintă Republica Moldova la cel mai înalt nivel. Deși, de multe ori, condițiile în care se desfășoară antrenamentele lasă de dorit, sportivii moldoveni reușesc să obțină rezultate fantastice. Eu mă consider norocos deoarece sunt susținut de o echipă mare de oameni dragi și de parteneri de încredere.

  1. Cine sunt cei care te susțin?

Evident, principalii susținători sunt familia și membrii echipei. Un rol important, îl joacă conducerea și colegii din cadrul Federației Naționale de Judo. La fel, sunt foarte recunoscător celui mai mare investitor român în Moldova, companiei Balkan Pharmaceuticals, pentru suportul oferit, în calitate de partener general.

Balkan Pharmaceuticals este o importantă investiție românească în Republica Moldova. Fabrica de medicamente de la Sîngera este una dintre cele mai mari din Europa de Est, având 4 fluxuri industriale certificate GMP la nivel european, care asigură producerea a peste două sute de medicamente și suplimente alimentare, în diferite forme și doze.

  1. Cu siguranță, ai și micile tale secrete! Ce se ascunde în culisele regimului tău zilnic?

De multe ori, alimentația nu acoperă necesarul nutrițional zilnic. Chiar dacă organismul își ia aportul de vitamine și minerale din diverse alimente, există situații în care acesta nu poate asimila corect toate substanțele nutritive. Alteori, organismul are nevie de un impuls, pentru a funcționa la turații maxime.  Din acest motiv, includ în rația alimentară zilnică și suplimentele alimentare, chiar dacă respect o dietă strictă. Recunosc, anterior eram sceptic, însă percepția mea s-a schimbat radical de când am început să folosesc suplimentele din gama „Pro Health” de la Balkan Pharmaceuticals. Pe propria mea piele, am simțit cum acestea îmbunătățesc performanța fizică, cresc forța și rezistența musculară.

De curând, compania Balkan Pharmaceuticals a lansat o nouă gamă de produse, cu denumirea generică Pro Health, alcătuită din suplimente alimentare destinate persoanelor care își doresc să mențină un mod sănătos de viață, de la adolescenți (produse destinate îmbunătățirii performanțelor în sport, învățământ, produse pentru sănătatea pielii și a părului), până la seniori (produse pentru îmbunătățirea/menținerea vederii, produse pentru articulații etc).

Подписывайся