Lansare de carte: „PARISUL CU GUST DE CARAMELĂ SĂRATĂ” de Olga CĂPĂȚÂNĂ
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Editura Sedcom Libris, vă invită la lansarea unui nou roman, recent apărut, „Parisul cu gust de caramelă sărată”, semnat de scriitoarea Olga CĂPĂȚÂNĂ.
Jurnalistă de investigație, traducătoare, scriitoare, Olga Căpățână s-a născut la nordul Moldovei, însă de mai mulți ani locuiește la Paris. Noul ei roman relatează povestea unei tinere din Moldova, Sofia, care depune eforturi maxime pentru a profesa ca medic în Franța. Aici își crește fiul, aici întâlnește marea dragoste, aici soarta îi oferă noi provocări.
INVITAȚI:
Aliona GRATI, dr.hab., critic literar;
Claudia PARTOLE, poetă, prozatoare;
Ion XENOFONTOV, dr. în istorie;
Lidia PRISAC, dr. în istorie;
Nicolae RUSU, scriitor;
Nicolae SPĂTARU, scriitor, traducător;
Ana TKACENKO, actriță:
Ana GLIBICIUC, pictoriță;
interpreții Vali BOGHEAN, Viorel BURLACU, Tatiana TURTUREANU.
Moderator: Elena PINTILEI, director general al BNRM.
Parteneri media: Moldova9.com Televiziunea Fjșc
Olga CĂPĂȚÂNĂ este născută în s. Lencăuți, r-nul Ocnița. A absolvit facultatea de filologie de la Institutul Pedagogic „Aleco Russo” din Bălți. A activat în calitate de ofiţer în armata sovietică, iar după destrămarea URSS – în Armata Naţională. A participat la războiul din Afganistan şi la cel pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova. După ce a revenit de la război, Olga Căpăţînă a început să scrie versuri, romane, cărţi pentru copii. Pentru maturi a mai scris „Memoriile celor căzuţi în Afganistan” şi „Memoriile celor căzuţi în Transnistria”. Acestea au fost traduse în rusă şi franceză.
Olga CĂPĂȚÂNĂ este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Moldova și din România. A fost decorată cu medalia de aur a Academiei Internaționale Franceze, iar pentru romanul „Dobrenii” a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru cel mai bun roman al anului 2018.
Sperăm ca această carte, recent apărută, să găsească ecoul meritat în rândurile cititorilor din Republica Moldova. Vă așteptăm la o întâlnire de suflet!
Evenimentul va avea loc la 29 mai 2021, ora 11.00, scuarul BNRM (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).
„Dragostea e imprevizibilă. Nu știi când și unde pune stăpânire pe tine. (…) Nu știi dacă va dura sau a venit doar pentru o vreme oare-care. Ca să te invete ceva. Ca să lase ceva în urma ei. Nu încerca s-o forțezi. Ea stie mai bine când să vina și când să plece. Sau să rămână pentru totdeauna. (…) Ea m-a învățat azi să trăiesc. Și atâta timp cât mi-e alături, vom izbandi împreună. Nu plâng dupăziua de ieri și nu mă avânt spre cea de mâine. Dragostea vine la fiecare. Ai răbdare, într-o bună zi, va veni și la tine.”
(fragment din roman)