Un nou mural în Chișinău de la tânărul Radu Dumbrava
Telegram

Tânărul Radu Dumbrava a realizat recent un nou mural pe o clădire din Chișinău, o mască stilizată pe care, cu puțină imaginație și simț al umorului, a încărcat-o cu elemente folclorice.

Radu ne-a relatat că această lucrare a deschis pentru el sezonul picturilor pe suprafeţele exterioare ale oraşului. Masca a fost pictată pe peretele unei clădiri situate la marginea orașului.

„Ca idee m-am inspirat din artizanatul românesc, şi anume masca, care este un subiect de sociologie şi filozofie a culturii. Aceste măști sunt ca o categorie de martori arheologici ai mentalităţilor trecute.

M-a impresionat foarte mult expresivitatea acestora, energia pe care o emană, dar și varietatea largă de măști întâlnite în obiceiurile românești, ca de exemplu – colindele, unde ele contribuie la atmosfera sărbătorilor de iarnă. Eu am avut ocazia acum câțiva ani să mă aflu într-un sătuc din Transilvania și să simt efectul acestor sărbători, care într-o măsură oarecare diferă de ale noastre.

Schița am realizat-o într-o clădire de la marginea orașului, care ulterior, nefiind atât de populară, mi-a servit drept suport – peretele, pentru a o putea materializa. În cele din urmă, pentru mine a contat procesul, realizarea acesteia”, afirmă Radu Dumbrava.

Mai jos poți descoperi câteva imagini care prezintă procesul de creație dar și versiunea finală a muralului:

 

radu dumbrava mural (8)

 

 

radu dumbrava mural (7)

radu dumbrava mural (6)

radu dumbrava mural (5)

 

 

radu dumbrava mural (4)

radu dumbrava mural (3)

radu dumbrava mural (1)

radu dumbrava mural

 

Telegram