04 августа 2020

Zece orașe au semnat Memorandumul privind crearea Rețelei Naționale de Revitalizare Urbană

În perioada 21 - 31 iulie, a avut loc Maratonul Memorandumului privind Crearea Rețelei Naționale de Revitalizare Urbană (RNRU). În cadrul Maratonului, zece orașe - Bălți, Căușeni, Ceadîr-Lunga, Cimișlia, Edineț, Ocnița, Rezina, Soroca, Strășeni, Ungheni, - care și-au exprimat dorința de a se implica la crearea RNRU, au organizat evenimente închise, cu respectarea măsurilor de securitate în regim de urgență în sănătate publică, și au semnat actul de bază al noului actor în domeniul dezvoltării urbane.

Rețeaua Națională de Revitalizare Urbană din Republica Moldova este un for al autorităților publice locale de nivelul unu și doi (orășenești și municipale), o formațiune neinstituționalizată creată prin libera manifestare a voinței, în vederea realizării în comun a scopurilor și sarcinilor determinate de principiile stipulate în Linii Directoare privind revitalizarea urbană în Republica Moldova, precum și în Declarația și Memorandumul de constituire a Rețelei.

Misiunea Rețelei este de a contribui la consolidarea competitivității și identității orașelor, dezvoltarea  urbană integrată, implicarea comunităților locale la îmbunătățirea calității și creșterea atractivității mediului urban în beneficiul cetățenilor, a economiei și a societății în ansamblu prin implementarea abordării de Revitalizare Urbană în Republica Moldova. Scopul acesteia constă în consolidarea abordării de Revitalizare Urbană în Republica Moldova pentru asigurarea dezvoltării durabile a orașelor.

Am văzut oportunitatea în crearea unei rețele, care va unifica vocile autorităților publice locale întru a dezvolta noi proiecte, noi inițiative, de a face schimb de experiență și bune practici, de a utiliza în comun instrumentele, pe care avem disponibile, și de a promova Revitalizarea Urbană ca instrument de dezvoltare locală în Republica Moldova”, a menționat Dan Moraru, responsabil pe Revitalizarea Urbană în Mun. Bălți.

Memorandumul din partea Mun. Bălți a fost semnat de către Nicolai Grigorișin, viceprimar.

Valentina Casian, primar al mun. Strășeni, speră că comunitatea locală se va implica și mai mult în acest proces.

RNRU este o experiență, pe care putem să o învățăm de la colegii noștri, este un transfer de bune practici, este o studiere mai bună a cadrului legal, este o identificare de oportunități și potențial, pe care vom putea să le valorificăm”, a adăugat dumneaei după semnarea Memorandumului.

Amintim că abordarea de Revitalizare Urbană sprijină transformările pozitive ale zonelor din oraș care sunt în condiție critică și au nevoie de schimbări sociale, arhitecturale și economice. Până la momentul actual, 13 dispun de programul de revitalizare urbană, implementând în baza acestuia proiecte în zonele de revitalizare identificate în cadrul unei cooperări intensive dintre APL-uri și comunitățile locale.

Procesul de creare și dezvoltare a Rețelei Naționale de Revitalizare Urbană din Republica Moldova este facilitat de către Solidarity Fund PL în Moldova, cu suportul Polish Aid.

Подписывайся

Что ещё почитать

Un număr record de vinării vor participa la Ziua Națională a Vinului. Oficiul Național al Viei și V...

Oportunități inedite: burse în IT pentru locuitorii regiunilor Bălți și Cahul

Абсолютная премьера! Первый молдавский сериал за всю историю страны “Следователь Горчакова”

Марина Таубер: Приглашаю всех бельчан в OrheiLand, представляющий модель развития Республики Молдова

ДОБРЫЕ ДЕЛА ВОЗВРАЩАЮТСЯ В МОЛДОВУ: RVC ГОТОВИТСЯ К GOOD DEEDS DAY 2024 

Информация о двойной идентичности президента агропромышленного холдинга Trans Oil Важи Джаши не подт...

Infomarket: Рост цены на золото как звонок перед девальвацией доллара и евро?

Trei afaceri conduse de femei au primit vouchere de sprijin financiar pentru extindere în programul ...

ПАВЕЛ ФИЛИП: ЕСЛИ МЫ ВЫБЕРЕМ ЛОЗУНГИ, ЗА КОТОРЫМИ НИЧЕГО НЕ СТОИТ, МЫ СНОВА ПОЛУЧИМ В ПРАВИТЕЛЬСТВЕ ...

Product Management Conference 2023: Спикеры из Google, Amazon, Spotify, Bolt впервые в Кишиневе

Vernisajul Vinului 2023: Peste 2000 de vizitatori și o experiență vinicolă de excepție

В сёлах Оргеевского района устанавливают светодиодное освещение