A treia zi de BITEI. Azi am văzut, pentru prima oară, “Iosif și amanta sa” de Val Butnaru. Aș fi jucat rolul lui Iosif dacă m-ar fi chemat cineva. N-am să bag fraze gen: de sub pana maestrului iese o nouă capodoperă, nu, eu am să spun simplu: textul e scris bine.
E un text neașteptat de viu pentru piața de aici, ceea ce m-a bucurat mult și, se pare, dramaturgul Val Butnaru și regizorul Petru Vutcărău au ajuns la un compromis. Iarăși îl avem pe Vutcărău regizor și pe Ștefan Bouroșu în rolul principal, ca și în “Oscar și Tanti Roz“, o colaborare interesantă, pentru că sunt momente în care Iosif-Ștefan aduce o stare plină de variații și cu adieri de adevăr indubitabil. Ștefan crește, nu are încă tupeul scenic pe care-l poate avea un matur, dar este aproape.
Ionesco ne miră de fiecare dată cu scenografia lui, dar mai ales spectacolele semnate de Petru Vutcărău, care-i un regizor de imagine, îi plac figurațiile și mizanscenele calculate matematic, geometria scenică și culorile lui Vutcărău nu le mai repetă nimeni în Moldova. Montat destul de dinamic și cu o muzică selectată exact pentru costumele și ritmul spectacolului.
Femeile … ah, femeile! Piesa, dar și spectacolul, e o salată din obsesie și ispită amestecată cu furie și ușoare adieri de paranoia. Dragostea vine aici ca o boală, ca o viziune macabră, ca ceva ce poate doar distruge, dragostea îi omoară, într-un final, psihologic, pe toți cei implicați în piesă. Doar iubesc diferit, dar drama e aceeași pentru toți. Mai e și planul doi, la fel de bine conturat, pe planul secund vedem cum societatea încearcă prin toate metodele ei să scape de tot ce e diferit. Profeții nu sunt bineveniți în lumea lui *Iosif și amanta sa*.
Nu vreau să fac acum un sinopsis al piesei. Oricum poate fi văzută, rămîne în repertoriu, vreau să vă spun cîte ceva despre spectacol. Frații, exact 12, nu se evidențiază mai mult decît e necesar, Laurențiu Vutcărău, care-i fratele iubit de Iosif, (Iosif spera că acesta e diferit, dar n-a avut dreptate), e la fel ca la AMTAP, unde am fost colegi, acum 3 ani. În mod normal m-aș fi bucurat, dar nu cînd vine vorba de teatru. Castingul pentru femei a fost unul reușit, Mihaela Strâmbeanu pusă față-n față cu Daniela Burlaca, două actrițe de calibru, care într-o altă piesă ar fi făcut război, aici însă Butnaru nu le lasă femeilor prea multe de spus, ceea ce îi dă aer regizorului pentru a-și stabili singur prioritățile. În postura amantei apare Strâmbeanu, de fapt nu e nici o amantă, e un truc foarte bun numele acestei piese, e doar o tipă trecută de prima tinerețe și îndrăgostită de un bărbat mai tînăr care o refuză din pricina viziunilor sale. Parcă pare simplu, dar nici prea simplu nu e, pentru că femeia vrea și are toate cheile în mâinile sale, dar nu reușește nici chiar cu pușcăria să-i spargă peretele credinței după care stă ascuns Iosif, bărbatul visat.
Azi, uitîndu-mă la acest spectacol, mi s-a făcut dor de teatru, de scenă, de mirosul ei și al transpirației, de vocea partenerului în urechi, de mizanscenele învățate, de energia publiculul și de becurile alea mari. Dor de joc, dor de actorie, după ce mi-am zis că nu mai fac asta o vreme.
Pînă unde poți fi bun?
Fii atent pe cine iubești, ar putea să te coste prea mult dragostea, dar pînă una alta, nu uita să mergi la teatru.
Ne vedem și la următoarele spectacole din BITEI.
text: Ronin Terente