Bitei-2014: Ada Milea sau puterea cuvîntului cîntat
Telegram

Am fost la “Concert cu bucăți de concerte” cu Ada Milea. Am mai văzut-o pe Ada Milea de cîteva ori în concerte și de fiecare dată eram uimit și fermecat de umorul și simplitatea acestei femei mai mult decît frumoase.

BITEI-ul nu ne hrănește doar cu spectacole de teatru, dar și cu spectacole de dans și muzicale. De data asta Ada Milea, dincolo de cîteva piese cu care ne-am deprins déjà, a venit și cu cîțiva prieteni, e vorba de Anca Hanu, Bogdan Burlăcianu și Cristian Rigman.

Mult umor și satiră, multă voie bună și texte vii, asta i-a așteptat pe cei care au ajuns cu bine la teatrul Ionesco în seara aia minunată de 28 mai. Dacă n-ai fost sau n-ai avut chef, te anunț că ai ratat un spectacol muzical de zile mari.

Au recitat cîntînd și au cîntat recitînd niște fragmente din Ion Mureșanu și textele lui despre alcoolici și beția vieții și a dragostei, apoi am mai avut și niște fragmente de poveste de prin spectacolele lui Alexandru Dabija (regizorul care vă aduce anul ăsta cîteva spectacole la BITEI și care merită neapărat văzute), dar și cîteva hituri semnate de Aa Milea.

Oamenii au rîs și s-au simțit bine în atmosfera aia, cineva m-a întrebat dacă cred că a fost un spectacol mai mult sau un concert, eu am scris mai devreme că e un spectacol muzical, pentru că au fost de toate, dar dacă m-ar pune în situația de a alege doar una, atunci aș spune că e un spectacol în toată regula, are de toate, pentru că Ada Milea nu numai cîntă, ea povestește prin muzică, iar dacă ești gata să intri în adîncul glumelor și satire, în sarcasmul pe care-l are și abordarea acestui sarcasm, fără îndoială te trezești într-un spectacol, cum e și viața noastră de toate zilele.

E multă dragoste în tot ce face această femeie și în tot ce spune, nu vreau să par patetic și să încep să aduc osanale, așa că mai bine vă zic că data viitoare să nu ratați concertele ei, iar pentru data asta vă zic să nu ratați spectacolele, nici nu știi care-ți place mai mult.

text: Ronin Terente

 

Telegram