Adrian Trofim, CEO Castel Mimi: “La început am încercat să încalecăm primii trendurile, iar cu timpul, am decis că mai bine Castel Mimi să fie cel care le crează”
De la început am încercat să fim “unul dintre…” Urmăream piața și încercam să adaptăm produsele noastre la cerințele ei. La un moment am decis că ne vom bătători singuri calea, iar acum avem lucruri unice pe care le propune Castel Mimi. Vinuri cu istorii și sens, cupaje unice și chiar produse „revoluționare”.
Apariția Animaliens Wine a schimbat atitudinea concurenților față de raft. În momentul în care am apărut, în vecinătatea noastră, în aceeași categorie de preț erau uneori si vinuri oxidate, pe care de ani buni nu le mai întâlnești. La fel și stilul curajos al etichetei, care a fost preluat și el. Faptul că unii jucători de pe piață se “inspiră” de la noi demonstrează corectitudinea pașilor noștri.
În piață există etaloane ale unui anumit tip de vin. Noi evităm aceste clișee și producem vinuri care nu concurează cu aceste etaloane, creând stilul nostru. Indiscutabil că principala componentă a fiecărui experiment este profitabilitatea și nu doar satisfacția personală.
“Castel Mimi este o viziune modernă asupra culturii noastre”
„Contrastul este rețeta succesului Castel-ului Mimi. Un castel de vinuri de circa 130 de anil, care și-a păstrat fațada și arhitectura curții, și drept în fața lui un cub de sticlă și alte construcții moderne. Multă teracotă în fața castelului și plin de verdeață în spatele lui. La fel și bazinul. În zona lui răsună o muzică ritmică, iar când înoți pe sub apă, ești înconjurat de muzică clasică.
Nu am încercat să inventăm ceva nou sau să aducem careva elemente a unii culturi străine, care din când în când e la modă la noi. Sa decis să se vină cu o viziune modernă asupra culturii noastre. Renumitul arhitect italian, Arnaldo Tranti, timp de o lună a călătorit prin toată Moldova căutând elemente tradiționale ale neamului nostru. Prin arhive, casele țărănești, porți și covoare, tradiții și legende. Din această cauză am obținut efectul că acest castel pare unul prea măiestuos, dar când ajungi înăuntru este foarte și foarte confortabil. Elementele interiorului parcă sunt parte din aminitirile copilăriei din ce vedeai pe la bunei prin case.
“Vinul nostru vorbește cu cei care îl consumă, povestind-ui legenda neamului, de acum șapte mii de ani până în zilele noastre”
Un vin bun înseamnă, în primul rând, o comunicare. Credem că un vin bun trebuie să fie la fel de plin de sens ca și de gust. Din această cauză, practic fiecare din vinurile noastre au o istorie a creării lor, o denumire și un simbol care le caracterizează, lăsat moștenire de civilizația Cucuteni.
De exemplu – Sfăditele de la Castel Mimi. Un cupaj dintre o intensă Feteasca Neagră și o aromata Rară Neagră. A fost greu să obținem un cupaj perfect. La un moment am avut chiar și o situație în care am fost nevoiți să retragem o parte din vinuri, pentru că soiurile “s-au sfădit în sticlă”. Cupajul perfect ne-a reușit abia în 2019 și de atunci acest vin se numește Sfăditele, iar semnul din perioada Cucuteni de pe el e semnul împăcării, un fel de Yin și Yang al popoarelor de poe aceste teritorii.
Și astfel de istorii povestesc o bună parte din vinurile noastre clasice, ca Isterie, Sânzienele, sau Frați, un cupaj cincizeci la cincizeci din preferatele soiuri de poamă a surorii mele Cristina Frolov și a mea. Prin astfel de istorii, o sticlă de vin Castel Mimi oferă celor care s-au întâlnit o nouă temă de discuție.
“Pentru noi, sustenabilitatea afacerii Castel Mimi merge mai departe decât doar un exercițiu de PR despre suprafața pe care am instalat panouri fotovoltaice”
Partea de sustenabilitate a afacerii a devenit o prioritate pentru noi chiar din momentul lansării Castel Mimi, șase ani în urmă. De mai mulți ani nu folosim plastic pe teritoriul castel-ului, toată vesela fiind din lemn sau ceramică, paharele folosite, inclusiv la evenimente de mii de oameni, exclusiv din sticlă, chiar și butoaiele le reciclăm transformându-le în platouri pe care le folosim în restaurant.
Foarte important pentru noi e direcția producerii vinurilor organice. Primul pas e vița de vie, câteva hectare din care se află acum în tranziție.
Ziua Națională a Vinului la Castel Mimi din acest an a fost primul eveniment desfășurat exclusiv pe energie din surse regenerabile. La fel vor fi și următoarele. În cel mai scurt timp vom începe înlocuirea parcului de automobile cu cele electrice și, la fel, extinderea și retehnologizarea procesului de producere.
Un exemplu pentru noi sunt țările nordice, unele din care fiind exportatoare importante de petrol și gaze, își acoperă consumul de energie, practic în totalitate din surse regenerabile.
“Pentru vinificatorii moldoveni este vitală penetrarea continua a unor noi pieți”
O bună parte din marii vinificatori din Republica Moldova rămân în continuare pe cont propriu, chiar dacă, aparent suportul declarat, acordat industriei, este în creștere. Vinificatorii participă la cele mai mari expoziții de vinificație din lume, lăudându-ne cu sute de medalii. Încearcă să se evidențieze, concurând cele mai renumite țări producătoare de vinuri.
În același timp, sunt ignorate oportunități ar propulsa industria cu viteza luminii. Cu 3000% au crescut vânzările vinurilor din Georgia în China după semnarea unui acord de liber schimb între aceste țări. Acum 80% din exporturile de vinuri ale georgienilor pleacă în China la un preț minim de 2,5 euro per sticlă.
Deblocarea unor noi piețe trebuie să fie misiunea prioritară a organizațiilor care promovează interesele vinificatorilor și nu cum să împartă cât mai comod locurile și trofeele de la Ziua Națională a Vinului.
„Prioritățile pentru următorii cinci ani țin în mare parte de dezvoltarea regională, afacerea Castel Mimi păstrându-și ritmul de creștere”
În anul viitor vom deschide 22 de numere în hotelul din Castel Mimi și singura Wine SPA din Republica Moldova. În următoarele luni vom lansa un spumante în ediție limitată, dar analizăm și extinderea gamei de produse a Distilăriei Bulboaca. Principalele planuri ce țin de exporturi sunt extinderea vânzărilor în Canada și America de Nord, și fortificarea pozițiilor în Asia, în special Japonia.
Din acest an, una din principalele ținte pe termen mediu și lung este dezvoltarea regională, în primă fază în localitățile Bulboaca și Speia, unde activăm, iar mai târziu și dezvoltarea întregii regiuni. Prin intermediul Fundației Castel Mimi, Președintă a căreia este Cristina Frolov, punem bazele unei strategii de dezvoltare a turismului în această regiune. O serie de acțiuni care ar atragă noi turiști, ar crea premise ca turiștii să petreacă mai mult timp aici, să apară noi mici afaceri, iar pe acest fundal să fie atrași noi investitori. Un plan ambițios, dar realizabil.