16 августа 2021

Local Artist: Cornelia Druța – artistă din expoziția Liman

Recent, Artcor a găzduit o expoziție de grup de lucrări a șase studenți de la Colegiul de Artă  M.  Plamadeala.  Fiecare dintre ei lucrează în propria sa tehnică, fiecare are propriul stil și viziune.  În rubrica noastră Local Artist vă vom povesti despre artiști tineri și talentați care și-au prezentat lucrările la această expoziție.

Mă numesc Druța Cornelia. Încă de la grădiniță îmi plăcea să desenez doar pentru că doream să-mi iasă totul bine, fără a ști că mai apoi vor urma 11 ani de pregătire profesională, iar pictura va reprezenta o parte din mine. Odată cu lecțiile la Școala de Arte a apărut mai multă responsabilitate, disciplină, rezistență de a lucra non-stop și prin aceste calități am înțeles cât de mult aș putea avansa în orice domeniu. Pentru mine – copil, era plăcut să văd un progres zilnic, iar prin rezultate să plantez încrederea în părinți de a mă descurca singură în orice circumstanță.

  Am urmat 7 ani de studii la Școala Raională de Arte Plastice „Nicolae Moisei”, Telenești, unde m-am dedicat picturii în acuarelă, practicării mai multor tehnici artizanale și participării la numeroase concursuri. Recent am absolvit Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, care mi-a marcat formarea artistică și a format o nouă personalitate. Timp de 4 ani am pus la pauză participarea activă în afara orelor, oferind toată atenția picturii.

  Odată ce sunt deschisă de a învăța ceva nou poate să mă inspire și lucrarea unui copil, și compozițiile unui specialist. Nu am un reper în ceea ce ține de măiestria picturii pentru că am tins să cuprind toate momentele ce-mi erau dragi ca mai apoi să creez ceva personalizat.

Ultimii ani am studiat numeroși artiști de la care am împrumutat câte ceva, am făcut zeci de copii, desene, improvizări, în secolul XXI nu mai avem ce inventa de asta se recurge la combinarea de stiluri, idei, care deja s-au practicat. În cazul meu pot spune că încă sunt în căutarea unei stilistici care să reprezinte un start matur în ceea ce fac. 

Principala și cea mai importantă lucrare la moment este cea de diplomă, „Libertatea în ramă” ea rămânând autentică prin subiectul tratat, fiecare generație trăind anumite constrângeri interioare și probleme. Aici sunt reprezentate ramele pe care oamenii și le pun singuri, libertatea devenind o convingere falsă – atunci când omul e condus de modelele culturale, de valori sociale, de neglijare sau pasiune.

  Am reprezentat lucrurile la Expoziția „Noi Tineretul creator” Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, Expoziția – Concurs  de arte plastice, dedicată zilelor culturii Polone în Republica Moldova „Jan Alojzy Matejko” la care am participat mai mulți ani la rând și Expoziția „LIMAN”, Artcor, organizată de atelierul nostru, profesor Veaceslav Fisticanu. „LIMAN” a reprezentat sumarea cunoștințelor acumulate în practică, fiind în același timp deschiderea spre creația liberă.

   Majoritatea lucrărilor sunt de vânzare și pot fi expediate în orice colț al lumii, le găsiti pe pagina mea de Facebook sau Instagram @corneli_art, deasemenea sunt gata pentru colaborări sau lucrări create la comandă.

@corneli_art

Подписывайся