LOCAL ARTIST: Octavian Curoșu
Telegram

Eroul de astăzi al rubricii Local Artist este Octavian Curoșu, un tânăr artist care face ilustrații, dorind să se specializeze pe Imagini narative, care povestesc un mesaj.

razdelitel punktir

 

portret_Octav

„Desenez de când mă știu, de mic copil îl urmăream pe tata cum picta, desena, ilustra cărți… acum îmi imaginez că la un moment dat în mintea mea s-a format idea că: “și eu vreau să pot face la fel”.

Am studiat Designul Poligrafic la colegiul de arte din Chișinău, apoi mi-am continuat studiile în domeniul Graficii Digitale la Universitatea de Arte și Design din Cluj.

La momentul de față fac ilustrație, design grafic și pictura murală, dar pentru a-mi aprofunda cunoștințele continui să desenez și să pictez regulat, uneori chiar fotografiez, ajută la formarea ochiului artistic. Acum sunt frelancer și fac diferite proiecte sociale cu scopul de a promova arta.

Domeniul în care doresc să mă specializez (tehnic vorbind) este de a crea “IMAGINI NARATIVE”, ceea ce presupune crearea imaginilor sub diferite forme ce comunică un mesaj, ilustrația se încadrează cel mai bine în acest parametru.

Deseori personajele mele se nasc din studiul oamenilor, fac crochiurile prin parcuri, muzee, transportul public. Ulterior, aceste studii le folosesc ca material didactic pentru reprezentarea unui personaj.

Cel mai des personajele ne reflectă pe noi. Urmărind modul cum vorbesc, cum își depășesc problemele sau cum își trăiesc viață, învățăm cum am putea face la fel.

Drept oportunitate pentru artiștii de acasă e faptul că Moldova este o țară slab dezvoltată, respectiv se pot crea noi cărări în diferite domenii artistice fără a călca în greblele care au călcat cei de peste hotare. Dificultăți sunt multe, ca și pretutindeni, dar cea mai mare din punctul meu de vedere este că lumea la noi a pierdut VALOAREA ARTEI. Nu se mai știe ce e ARTA? și pentru ce e ARTA? Fiind artiști, dacă dorim un viitor aici, acasă, suntem sortiți “să o curățim de praf” și să promovam cultura cu toate forțele noastre și acest lucru… e greu. În România situația e mult mai îmbucurătoare, se simte diferența intrând chiar și în muzee, librării, teatre etc.

Ca artist, îmi doresc ca cei de acasă să interacționeze cât mai mult cu FRUMOSUL, căci el ne face să fim oameni mai buni și mai fericiți.”

octavian curosu (1)

 

octavian curosu (2)

 

octavian curosu (3)

 

octavian curosu (4)

octavian curosu (5)

 

 

octavian curosu (6)

 

octavian curosu (7)

 

octavian curosu (10)

 

octavian curosu (11)

 

octavian curosu (12)

 

octavian curosu (13)

 

octavian curosu (14)

 

octavian curosu (8)

octavian curosu (9)

Telegram