Aseară am mai înțeles odată de ce iubesc femeile. Fiecare linie și fiecare mișcare, fiecare pas și fiecare unghi, ador femeile pentru simplitatea și frumusețea lor, asta am înțeles încă odată după ce am văzut, în cadrul BITEI, spectacolul celor de la Compania de Dans Orly Portal din Israel. Rabia era numele acestui performance. Rabia înseamnă *a fi violent* sau mai e și un virus de care suferă mamiferele. De ce numele ăsta eu am înțeles, nu știu cum voi, bărbații care au lovit măcar odată o femeie s-ar fi simțit atinși, deși nimic nu face trimitere la asta, e o chestie foarte bună acest nume de spectacol. Eu nu sunt violent, dar am prins metafora.

Spectacolul de dans “Rabia” de Compania Orly Portal din Israel pe scena moldovenească.

Totul a fost simplu și cu mișcări care mă duceau cu gîndul la acei primitivi care alergau în jurul focului cu măști, sau la șamanii care chemau furtunile și ploile, mă duceau cu gîndul la începuturile teatrului, acolo unde s-a născut și de unde a pornit toată nebunia asta numită azi TEATRU. La început nu era cuvîntul, el a venit mai tîrziu, la început era mișcarea, apoi a apărut melodia, apoi cuvîntul, exact asta a fost și ordinea apariției în spectacolul de ieri seara. Un experiment extraordinar.

Totuși, în lumea în care toți aleargă după noutăți, oamenii sunt flămânzi de lucruri simple și mișcări repetate, acele dansuri ale dervișilor, acele rotații prin care ei își părăseau corpul și deveneau liberi, acea nirvană la care ajungi dacă lași sufletul afară. Mișcările lor erau atît de simple și atît de sincere încît aveai impresia că oricine le-ar putea repeta, după spectacol am văzut lumea pe săli și afară care încercau să repete mișcările și m-am gîndit că: uite puterea teatrului! Dacă ieși de la spectacol cu melodia și mișcarea în gînd, înseamnă că spectacolul a reușit, înseamnă că a ajuns unde trebuia să ajungă.

Femei sigure, femei puternice, femei dorite, femei visate, femei frumoase, femei … un spectacol despre femei pentru bărbați, să înțelegem încă odată de ce ne sunt atît de dragi.

Mă gîndeam și la Alexandra Soshnikova, doamna care face același lucru aici acasă, chiar am făcut lecții cu ea, mă gîndeam la ușurința și la capacitatea dansului, la toate mișcările pe care le cunosc și aș putea să le repet, dar nu fac asta, aici e secretul, noi știm dar nu facem nimic cu asta. De ce? De ce nu facem nimic? Eu cred că cuvîntul își pierde puterea și că vom reveni la dans, vom transmite toate emoțiile și retrăirile prin dans, asta se va întîmpla neapărat cînd lumea va obosi și se va plictisi de toate tehnologiile care ne mănîncă zilele și anii.
Muzica aia de fundal, folclorul lor, folclorul e același peste tot, atîta suferință și în același timp atîta putere în fiecare sunet, fiecare secundă era un univers aparte. Ați ratat un spectacol genial prin simplitatea și redundanța mișcărilor. Un spectacol ca o pereche de aripi pe spatele lui Icar, un spectacol ca un țipăt în noapte, un spectacol ca on picătură de ploaie în deșert, o experiență caldă și plăcută. Mulțumesc fetelor din Israel și mulțumesc Orly Portal pentru asta.

Ronin Terente