Între lemn, fir și memorie. Universul artistic al lui Igor Nicuriuc

Igor Nicuriuc lucrează la granița dintre sculptură, obiect, tapiserie și instalație. Pentru el, materialul nu este doar un mijloc tehnic, ci un partener de dialog: lemnul poartă timp și memorie, firul adună gesturi și răbdare, iar forma devine un mod de a vorbi despre locuri, oameni și stări greu de spus în cuvinte. În acest interviu, artistul vorbește despre începuturi, despre relația sa cu materia, despre tehnici tradiționale privite contemporan și despre felul în care ideea de acasă se poate construi prin artă.

Despre începuturi și formare

Povestește-ne puțin despre tine. Cum ai ajuns la artă și de cât timp simți că ești legat de acest domeniu?

Cred că legătura mea cu arta a apărut înainte să pot spune clar că vreau să fiu artist. A fost mai întâi o curiozitate față de lucruri: cum arată o formă, cum cade lumina pe o suprafață, ce se întâmplă când atingi un material și începi să-l schimbi cu mâinile.

Nu a fost o decizie bruscă. A fost mai degrabă un drum care s-a adunat încet. La un moment dat am înțeles că felul acesta de a privi lumea nu este doar o pasiune, ci ceva fără de care nu pot să mă exprim complet.

Îți amintești prima lucrare sau primul moment în care ai simțit că arta poate deveni ceva important pentru tine?

Nu știu dacă a fost o singură lucrare. Cred că au fost mai multe momente mici. Țin minte senzația aceea că poți lua un material simplu și, prin lucru, prin atenție, prin timp, îl poți transforma în ceva care are stare.

Pentru mine, asta a fost important: să înțeleg că arta nu înseamnă doar să faci ceva frumos. Înseamnă să pui într-o formă o emoție, o memorie, o întrebare.

Cum a început relația ta cu sculptura? Ce te-a atras inițial în lucrul cu forma, volumul și materia?

Sculptura m-a atras pentru că este foarte directă. Ai materialul în față și trebuie să intri într-o relație cu el. Nu poți doar să impui ce vrei tu. Trebuie să vezi ce permite, ce rezistență are, ce ascunde în interior.

Mi-a plăcut întotdeauna că sculptura nu stă doar pe o suprafață. Ea ocupă spațiu, are greutate, are umbră, o poți privi din mai multe părți. Este o formă cu care corpul tău intră în dialog.

De ce, după experiența cu sculptura, ai ales Facultatea de Arte Decorative și Aplicate? Ce căutai acolo și ce ai găsit?

După sculptură, am simțit că vreau să înțeleg mai mult. Nu doar volumul, ci și suprafața, textura, ornamentul, obiectul, lucrul manual. Mă interesa zona aceasta în care arta se apropie de viața de zi cu zi, de materialele naturale, de tradiție, dar nu rămâne blocată acolo.

La Facultatea de Arte Decorative și Aplicate am găsit exact această deschidere. Am înțeles că un obiect poate avea forță artistică, că un detaliu poate schimba totul și că meșteșugul nu este ceva secundar. Este o formă de gândire.

Ce a schimbat studiul artelor decorative în felul tău de a privi arta?

M-a făcut să fiu mult mai atent la detalii. În artele decorative, nimic nu este întâmplător: o îmbinare, o cusătură, o textură, o margine, un ritm. Toate pot avea sens.

Și m-a apropiat de ideea că tradiția poate fi vie. Nu trebuie doar păstrată ca într-un muzeu. Poate fi reinterpretată, adusă într-un limbaj actual, pusă în dialog cu forme contemporane.

Astăzi te simți mai aproape de sculptură, de obiect, de tapiserie, de pictură sau de instalație?

Cred că mă simt cel mai aproape de o zonă dintre ele. Nu le separ foarte strict. Sculptura mi-a dat relația cu volumul și spațiul. Tapiseria mi-a dat răbdarea și ritmul. Pictura mi-a dat libertatea culorii. Instalația îmi permite să le aduc împreună.

Pentru mine contează mai puțin cum este numită lucrarea. Contează dacă are prezență, dacă transmite ceva, dacă materialele lucrează împreună firesc.

Despre stil și limbaj artistic

Ai ajuns deja la un stil propriu? Dacă da, cum l-ai descrie?

Cred că stilul propriu apare în timp, fără să-l forțezi. Nu poți să spui: de mâine am un stil. El se formează din lucrurile la care revii, din materialele pe care le alegi, din gesturile care se repetă fără să-ți dai seama.

Dacă ar fi să-l descriu, aș spune că este un limbaj legat de materie, memorie și stare. Îmi plac lucrările care nu spun totul imediat, ci te cheamă mai aproape, să vezi straturi, urme, texturi.

Există elemente care apar constant în lucrările tale, chiar și atunci când nu le planifici?

Da, sunt forme și semne care revin. Uneori apar forme organice, alteori structuri care amintesc de arhitectură, natură sau obiecte vechi. Revin mult la contrastul dintre dur și fragil: lemn și fir, volum și textură, construcție și emoție.

Uneori îmi dau seama de aceste lucruri abia după ce lucrarea este aproape gata. Atunci înțeleg că ele fac parte dintr-un vocabular interior.

Cum se construiește o lucrare pentru tine: pornești de la o idee, de la un material, de la o emoție sau de la o imagine?

Nu există o singură formulă. Uneori pornesc de la o idee foarte clară. Alteori văd un material și el îmi dă direcția. Se întâmplă și să pornesc de la o stare, de la ceva ce nu pot explica încă în cuvinte.

Îmi place momentul în care materialul începe să răspundă. Atunci lucrarea nu mai este doar despre ce vreau eu să fac. Devine un dialog.

Lucrezi cu materiale și tehnici diferite: lemn, tapiserie, pictură, obiect, instalație. Cum alegi materialul potrivit pentru fiecare lucrare?

Încerc să aleg materialul nu doar pentru cum arată, ci pentru ce poate să spună. Lemnul are căldură, rezistență, memorie. Firul are timp, ritm, apropiere. Culoarea aduce alt tip de energie.

Uneori ideea cere materialul. Alteori materialul vine primul și îmi spune ce lucrare poate apărea din el. Nu vreau ca tehnica să fie doar efect. Ea trebuie să aibă sens în interiorul lucrării.

Ce îți oferă lemnul ca material? Este pentru tine mai mult despre structură, memorie, căldură, rezistență sau despre legătura cu ceva foarte vechi?

Lemnul are toate aceste lucruri. Are structură și rezistență, dar în același timp are căldură. Este un material viu, chiar și după ce a fost prelucrat. Păstrează în el urme de timp, de creștere, de lumină.

Când lucrez cu lemn, simt că lucrez cu ceva foarte vechi, dar nu într-un sens rece. Este ceva apropiat, familiar. Poate de aceea lemnul duce foarte natural spre ideea de memorie și acasă.

Ce îți oferă tapiseria sau lucrul cu firul? Este un proces mai lent, mai intim, mai aproape de gestul manual?

Da, lucrul cu firul este foarte intim. Nu poți să-l grăbești prea mult. Fiecare gest se adaugă peste alt gest. Imaginea se construiește încet, aproape ca o respirație.

Tapiseria mă obligă la răbdare. Și cred că tocmai această încetinire este importantă. Într-o lucrare cu fir, timpul se vede. Nu este ascuns.

Există o diferență între a construi o formă din lemn și a construi o imagine prin fir, textură sau culoare?

Da, sunt procese foarte diferite. Lemnul cere decizie, forță, tăietură, construcție. Firul cere acumulare, ritm, răbdare. Cu lemnul simți rezistența materialului. Cu firul simți mai mult trecerea timpului.

Dar, în esență, în ambele cazuri construiești ceva. O formă, o imagine, o stare. Doar că fiecare material te face să gândești altfel.

Despre teme și întrebări personale

La ce teme revii cel mai des în creația ta?

Revin mult la memorie, la timp, la spațiu, la relația dintre om și materie. Mă interesează obiectele și materialele care păstrează urme. Lucrurile care par simple, dar au în ele o adâncime.

Cred că mă interesează mai ales felul în care materia poate păstra o stare. Cum o suprafață, o textură sau o formă poate vorbi despre ceva ce nu se vede direct.

Sunt întrebări care te urmăresc de mai mulți ani și care apar în lucrările tale sub forme diferite?

Da. Mă întreb des ce rămâne dintr-un loc, dintr-un om, dintr-o emoție. Cum se păstrează memoria? În obiecte? În gesturi? În materiale? În felul în care atingem lucrurile?

Aceste întrebări revin în forme diferite. Uneori apar printr-un gol, alteori printr-o textură, printr-o formă sau prin felul în care două materiale se întâlnesc.

Ce te interesează mai mult: omul, natura, memoria, spațiul, fragilitatea, timpul, obiectele?

Mă interesează legătura dintre ele. Omul nu este separat de natură, de spațiu, de timp sau de obiecte. Toate aceste lucruri se ating.

Dacă ar fi să aleg două direcții importante, aș spune: materia și memoria. Prin ele ajung și la om, și la spațiu, și la fragilitate.

În lucrările tale există o relație puternică între materie și stare. Cât de importantă este emoția în procesul tău?

Emoția este importantă, dar nu-mi place să o pun prea direct în lucrare. Nu vreau ca o lucrare să explice o emoție. Vreau să o conțină.

Pentru mine, starea apare din material, din ritm, din proporție, din lumină, din felul în care elementele se așază împreună. Dacă emoția este sinceră, ea se simte fără să fie descrisă.

Există lucrări care au pornit de la o experiență personală, dar apoi au devenit mai universale?

Da, cred că multe lucrări pornesc de la ceva personal. Dar pe parcurs, dacă lucrarea este sinceră, ea se deschide. Nu mai vorbește doar despre mine, ci poate vorbi și despre privitor.

O amintire personală poate deveni o imagine despre timp, despre pierdere, despre apropiere sau despre acasă. Asta mi se pare foarte important în artă.

Ai teme pe care încă nu ești pregătit să le abordezi, dar simți că într-o zi vei ajunge la ele?

Da. Sunt teme care cer timp. Nu poți să le atingi doar pentru că par interesante. Trebuie să fii pregătit interior pentru ele.

Uneori e mai bine să aștepți. Să lași o idee să se așeze. Când vine momentul potrivit, lucrarea apare mai sincer.

Despre lucrări importante

Care este proiectul, lucrarea sau expoziția pe care o consideri importantă pentru parcursul tău de până acum?

Pentru mine sunt importante mai multe lucrări, pentru că fiecare a deschis o etapă. Unele m-au apropiat mai mult de material, altele m-au făcut să înțeleg mai bine spațiul, altele m-au dus spre instalație sau spre combinații de tehnici.

Nu aș vrea să aleg doar una ca fiind cea mai importantă. Parcursul unui artist se construiește din mai multe momente. Fiecare lucrare îți lasă ceva și te duce mai departe.

A existat o lucrare după care ai simțit că s-a schimbat ceva în felul tău de a lucra sau de a te înțelege ca artist?

Da, au fost astfel de lucrări. De obicei, ele apar atunci când ceva nu merge exact cum ai planificat. Materialul te oprește, ideea se schimbă, trebuie să găsești altă soluție.

Atunci înveți mult. Înveți să nu controlezi totul, să lași procesul să te ducă și el undeva. Cred că în astfel de momente artistul se schimbă cu adevărat.

Lucrarea „Inspirație nocturnă” este realizată în tehnica tapiseriei și a instalației. Cum a apărut această lucrare și ce a însemnat pentru tine?

„Inspirație nocturnă” a pornit de la atmosfera nopții. Noaptea schimbă felul în care vezi lucrurile. Formele devin mai tăcute, culorile mai adânci, gândurile mai clare sau, dimpotrivă, mai misterioase.

Pentru mine, lucrarea a fost importantă pentru că nu era doar o tapiserie ca imagine. Era și o instalație, o prezență în spațiu. M-a interesat să creez nu doar o suprafață, ci o stare în care privitorul să intre.

Dacă ar trebui să arăți unui om o singură lucrare ca să te cunoască prin arta ta, ce ai alege și de ce?

Aș alege o lucrare în care se întâlnesc mai multe lucruri importante pentru mine: lemnul, firul, textura, memoria, forma. O lucrare care arată că pentru mine arta este și construcție, și timp, și atingere.

Mi-ar plăcea ca omul care o privește să simtă nu doar imaginea, ci și procesul din spatele ei.

Există o lucrare pe care o consideri încă neterminată, chiar dacă ea este deja expusă sau prezentată?

Da. Sunt lucrări care rămân deschise. Nu înseamnă că trebuie să mai adaug ceva fizic, dar simt că ele continuă să lucreze în mine.

Unele lucrări devin începutul altor lucrări. Chiar dacă sunt expuse, ele nu se închid complet. Rămân ca niște întrebări.

Care este cel mai important lucru pe care l-ai învățat dintr-o lucrare care nu a ieșit așa cum ai vrut?

Am învățat că o lucrare care nu iese cum ai vrut poate fi un profesor foarte bun. Îți arată unde ai forțat, unde nu ai ascultat materialul, unde ideea nu era încă pregătită.

Nu toate lucrările trebuie să fie reușite ca să fie importante. Unele sunt importante tocmai pentru că te schimbă.

Despre influențe și dialog cu alți artiști

Există artiști, profesori sau meșteri care ți-au influențat felul de a privi arta?

Da, bineînțeles. Cred că fiecare artist este format și de oamenii pe care îi întâlnește. Profesori, artiști, meșteri, colegi. Uneori înveți dintr-o discuție, alteori doar văzând cum cineva lucrează.

Pe mine m-au influențat oamenii care aveau respect pentru material. Cei care nu tratau tehnica superficial, ci înțelegeau că tehnica poate fi și gândire, și disciplină, și sensibilitate.

Ai avut întâlniri sau conversații care ți-au schimbat direcția?

Da. Uneori o conversație te face să vezi altfel o lucrare sau chiar pe tine însuți. Nu trebuie să fie ceva dramatic. Poate fi o observație simplă, dar spusă la momentul potrivit.

Cred că dialogul este important. Chiar dacă artistul petrece mult timp singur în atelier, întâlnirile cu alți oameni te ajută să nu rămâi blocat doar în propria perspectivă.

Te simți mai apropiat de arta contemporană, de artele decorative, de meșteșug, de sculptură sau de o zonă de mijloc între ele?

Mă simt cel mai aproape de zona de mijloc. Nu cred că trebuie să aleg între ele. Arta contemporană poate avea meșteșug. Artele decorative pot avea profunzime conceptuală. Sculptura poate deveni instalație. Tapiseria poate ieși din perete și intra în spațiu.

Pentru mine, important este ca lucrarea să fie sinceră și necesară. Eticheta vine după.

Cât de important este pentru tine să păstrezi legătura cu tehnicile tradiționale, dar să le folosești într-un limbaj contemporan?

Este foarte important. Tehnicile tradiționale au în ele timp, memorie, disciplină. Dar ele trebuie lăsate să respire în prezent.

Nu mă interesează să copiez tradiția. Mă interesează să intru în dialog cu ea. Să văd ce poate spune astăzi, prin forme noi, prin materiale puse altfel împreună.

Crezi că în arta de azi mai există o graniță clară între artist și meșter?

Cred că granița este tot mai puțin clară. Și poate că este bine așa. Un artist are nevoie de rigoarea meșterului, iar un meșter poate avea o sensibilitate artistică foarte puternică.

Pentru mine, meșteșugul nu este ceva mai jos decât arta. Este o bază. Diferența ține poate de intenție, de felul în care transformi tehnica în limbaj.

Despre spațiu, memorie și acasă

Ce înseamnă pentru tine acasă?

Acasă nu este doar un loc. Este o stare. Este momentul în care simți că ceva îți este familiar, chiar dacă nu poți explica exact de ce.

Poate fi o lumină, un miros, un material, o voce, o liniște. Acasă este locul în care memoria și prezentul se întâlnesc.

Acasă este un loc concret, o stare, o memorie, o limbă, o familie, un atelier, un miros, un material?

Cred că este câte puțin din toate. Poate fi un loc concret, sigur. Dar uneori acasă apare prin detalii foarte mici: lemnul, stofa, o masă, un obiect păstrat, o limbă pe care o auzi, un gest repetat.

Și atelierul poate deveni acasă. Acolo timpul are alt ritm. Acolo materialele te așteaptă și, într-un fel, te recunosc.

Există materiale care îți dau senzația de acasă?

Da. Lemnul, în primul rând. Dar și firul, stofa, materialele naturale, lucrurile care au textură și urme. Ele au o căldură specială.

Cred că aceste materiale ne leagă de ceva foarte vechi și foarte simplu. Le atingi și înțelegi ceva fără să ai nevoie de multe cuvinte.

Când lucrezi cu lemn, fir, textură sau obiecte, simți uneori că lucrezi și cu amintiri?

Da, aproape întotdeauna. Materialele nu sunt goale. Ele vin cu timpul lor. Lemnul a crescut undeva, firul a trecut prin mâini, obiectele au fost folosite, păstrate, uitate sau regăsite.

Când lucrez cu ele, simt că adaug o nouă memorie peste o memorie deja existentă.

Poate o lucrare de artă să creeze un sentiment de acasă pentru cineva care o privește?

Cred că da. O lucrare poate trezi ceva foarte personal în privitor. Poate nu recunoaște exact locul sau obiectul, dar recunoaște starea.

Uneori acasă nu este imaginea unei case. Este o senzație de apropiere, de liniște, de recunoaștere.

În ce fel spațiul în care ai crescut sau locurile prin care ai trecut se regăsesc în lucrările tale?

Cred că se regăsesc indirect. În felul în care aleg materialele, în culori, în ritm, în atenția față de obiecte simple. Locurile prin care trecem rămân în noi, chiar dacă nu le reprezentăm direct.

Nu trebuie să arăți un peisaj ca să vorbești despre un loc. Uneori o textură sau o formă spune mai mult.

Există obiecte simple, cotidiene, care pentru tine poartă o memorie mai puternică decât par la prima vedere?

Da. Obiectele simple au o putere mare. O masă, o unealtă, o bucată de stofă, o ușă, un fragment de lemn. Ele par obișnuite, dar adună viață în ele.

Mă interesează foarte mult această memorie discretă a obiectelor. Ele nu spun totul imediat, dar păstrează urme.

Cum se schimbă ideea de acasă pentru un artist care lucrează cu forme, materiale și spații?

Cred că acasă devine ceva ce poți reconstrui. Nu rămâne doar un loc din trecut. Devine o formă interioară pe care o porți cu tine și pe care o poți aduce în lucrări.

Prin materiale și forme, un artist poate crea fragmente de acasă. Nu ca decor, ci ca stare.

Despre Moldova și scena artistică

Cum simți scena artistică din Moldova astăzi?

O simt vie, dar încă în căutare de mai multă susținere. Există artiști buni, există energie, există inițiative interesante. Dar este nevoie de mai multe spații, de mai multă continuitate, de mai multă încredere în artiști.

Moldova are un potențial foarte puternic tocmai pentru că aici există multe straturi: tradiție, memorie, fragilitate, schimbare, dorință de a construi ceva nou.

Ce crezi că s-a schimbat în ultimii ani?

Cred că publicul a devenit mai deschis. Oamenii sunt mai curioși, merg mai des la evenimente, acceptă mai ușor lucrări care nu sunt doar pictură clasică sau obiect decorativ.

Și artiștii lucrează mai liber. Se combină mai multe tehnici, apar proiecte interdisciplinare, există mai mult curaj.

Ce lipsește încă artiștilor tineri sau artiștilor care lucrează cu obiect, instalație, tapiserie, lemn?

Lipsesc spațiile de lucru și resursele. Pentru obiect, instalație, tapiserie sau lemn ai nevoie de timp, materiale, atelier, uneori echipă. Nu poți face totul doar din entuziasm.

Mai lipsește continuitatea. Artiștii au nevoie de contexte în care să se poată dezvolta pe termen lung, nu doar de proiecte punctuale.

Publicul din Moldova este deschis către lucrări care combină mai multe tehnici și materiale?

Da, cred că este din ce în ce mai deschis. Poate uneori nu știe exact cum să numească o lucrare, dar asta nu este o problemă. Important este că simte energia materialului și sinceritatea procesului.

Când o lucrare are prezență, publicul o simte, chiar dacă ea nu intră într-o categorie simplă.

Simți că există în lucrările tale ceva legat de contextul local, chiar dacă nu vorbești direct despre Moldova?

Da. Cred că există o legătură cu locul, chiar dacă nu folosesc simboluri directe. Ea apare prin materiale, prin sensibilitate, prin raportul cu timpul și cu memoria.

Moldova se simte uneori în această apropiere de lucrurile simple, de natură, de obiectele făcute manual, de fragilitate și rezistență în același timp.

Ce teme sau sensibilități ți se par foarte apropiate de locul de aici?

Casa, rădăcinile, memoria, pământul, lucrurile păstrate, lucrurile transmise mai departe. Mi se pare că aici obiectele simple au încă o greutate emoțională foarte puternică.

Există o legătură profundă între viața de zi cu zi și simbol. Asta mă interesează mult.

Despre prezent și viitor

Ce te preocupă cel mai mult în prezent ca artist?

Mă preocupă felul în care materialul poate păstra memorie. Cum poți vorbi despre timp fără să spui o poveste directă. Cum poți crea o stare prin lemn, fir, textură, lumină, spațiu.

Mă interesează și lucrările în care mai multe tehnici se întâlnesc. Nu ca experiment formal, ci pentru că împreună pot spune ceva mai complet.

În ce direcție simți că se dezvoltă lucrările tale acum?

Simt că merg tot mai mult spre lucrări în care obiectul, tapiseria, lemnul și instalația pot exista împreună. Mă interesează spațiul, nu doar suprafața.

Vreau ca lucrarea să nu fie doar privită, ci simțită. Să creeze o atmosferă, o apropiere, poate chiar un loc temporar pentru privitor.

Există un material sau o tehnică pe care ai vrea să o explorezi mai profund?

Aș vrea să continui cu lemnul și firul, mai ales în relația dintre ele. Mă interesează contrastul dintre greutatea lemnului și delicatețea firului.

Mi-ar plăcea să explorez mai mult și instalația, poate lumina, poate sunetul, tot ce poate transforma lucrarea într-o experiență mai amplă.

Cum îți vezi creația peste cinci sau zece ani?

Mi-aș dori să ajung la lucrări mai ample, mai profunde, poate instalații de dimensiuni mai mari. Dar aș vrea să păstrez mereu legătura cu materialul, cu gestul manual, cu lucrurile făcute cu răbdare.

Nu vreau să schimb direcția doar ca să fie ceva nou. Vreau să merg mai adânc în ceea ce simt că este al meu.

Ai un proiect la care visezi, dar pentru care încă aștepți momentul potrivit?

Da, am în minte un proiect mai amplu, în care lemnul, firul, lumina și spațiul să lucreze împreună. Nu doar o lucrare pe care o privești, ci un spațiu în care intri.

Cred că unele proiecte au nevoie de momentul lor. De timp, de loc, de oameni potriviți, de o anumită maturitate.

Ce ți-ai dori să rămână în urma lucrărilor tale?

Mi-aș dori să rămână o stare. O liniște, o apropiere, o senzație că materia poate vorbi. Că lucrurile făcute cu răbdare și sinceritate pot ajunge la oameni.

Dacă cineva își amintește nu doar cum arăta lucrarea, ci cum s-a simțit în fața ei, pentru mine este foarte important.

Și dacă ar fi să descrii într-o singură imagine etapa în care te afli acum, care ar fi acea imagine?

Aș vedea o bucată de lemn vechi, luminată pe jumătate, peste care începe să se așeze un fir. Lemnul are greutate și memorie. Firul aduce fragilitate, ritm, căutare.

Cred că sunt într-o etapă în care încerc să leg aceste lucruri: rădăcina și mișcarea, materia și imaginea, ceea ce vine din trecut și ceea ce abia începe să se formeze.