16 декабря 2017

Târgul Național al Covorului „Covorul Dorului”, ediția a IV-a

Dragi prieteni,

vă invităm să participați duminică, 17 decembrie 2017, orele 11:00-16:00, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, la Târgul Național al Covorului cu genericul „COVORUL DORULUI”, ediția a IV-a.

Evenimentul este organizat în contextul înscrierii de către Republica Moldova la 1 decembrie 2016 a dosarului de candidat Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţelor în lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Scopul ediției actuale a Târgului Național al Covorului este valorificarea covorului autentic românesc și ale etniilor conlocuitoare din republică, cunoașterea motivelor și simbolurilor de bază ale covoarelor, precum și familiarizarea cu tradițiile și obiceiurile de iarnă ale locuitorilor Republicii Moldova. Colindatul de ceată bărbătească, element înscris în patrimoniul universal în anul 2013, va fi momentul cheie al programului artistic.

Târgul Național al Covorului, ediția a IV-a, este alcătuit din trei componente de bază:

1) Covorul Tradiţie:
Expoziţia centrului de meșteșuguri Arta rustică din s. Clișova Nouă, r-l Orhei, condus de Doamna Ecaterina Popescu. Expoziția cuprinde scoarţe basarabene din colecţia muzeului Centrului, precum și expoziţia cu vânzare ale covoarelor realizate după modele de scoarţe vechi pentru a asigura continuitate tradiţiei ţesutului;
Expoziția de covoare din patrimoniul muzeului Casa Părintească din s. Palanca r-l Călărași – păstrătorul și promotorul tehnicii Covorului în bumbi;

2) Covorul Contemporaneitate – expoziţia covoarelor produse de către Covoare Ungheni și SA Floare Carpet – seria bazată pe cromaticul şi stilistica covorului tradiţional;

3) Covorul Prieten – expoziția covoarelor din colecții publice și private ale reprezentanților grupurilor etnice din Republica Moldova: ucraineni, găgăuzi, bulgari, polonezi.

Evenimentul va fi completat de programul artistic în care vor evolua colective profesioniste și formații artistice de amatori din diferite raioane ale republicii: formația Fluieraș cu soliștii Nicolae Glib, Nătălița Munteanu, Cornelia Ștefăneț, formațiile Romanița, Haiducii s. Meleșeni, r-l Călărași; Ciobănași de la miori, or. Edineț; Oleandra s. Țipala r-l Ialoveni; ansamblurile Radoliubie și Cadînja, Polonezii Bugeacului, Corul popular din Tvardița și alții.

Pe durata evenimentului vizitatorii vor avea posibilitatea să participe la diverse ateliere de creaţie, să procure cadouri celor dragi de la Iarmarocul meșterilor populari din cadrul Târgului de Crăciun, dar şi să savureze diversitatea bucătăriei tradiţionale.

Moderatori: Lili Lozan și Eugen Bulgaru.

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

Подписывайся