29 октября 2016

Descoperă Moldova: Impresiile fotografilor care au valorificat comorile țării (partea II)

Moldova tăinuiește comori ce merită a fi valorificate. Fotografii atât din țară, cât și de peste hotare au călătorit în turul „Gustar Experience” și au redat prin intermediul imaginilor ce redau frumusețea și autenticitatea plaiului moldovenesc. Creațiile sale pot fi votate acum online.

Participanții proiectului „Descoperă Moldova” și-au exprimat impresiile sale în urma călătoriei din perioada 1 — 6 august 2016.

mosaics_razdelitel

Iulian Ursachi – Moldova

iulian-ursachi

Am fotografiat tot ce apărea în cale, de la mese bogate în castele grandioase, la oameni simpli care trăiesc fericiți la sate. Am intrat în casele oamenilor pentru a-i surprinde în intimitatea propriei gospodării, am fotografiat vinuri în crame celebre din Moldova și am documentat sinergia grupului de fotografi în momente inedite din tur.

Cred că locurile în care se pot capta cele mai frumoase fotografii sunt cele care redau cu adevărat viața din satele moldovenești. Precum este și în alte țări, cele mai frumoase fotografii ies acolo unde oamenii sunt simpli, pe deplin devotați muncii și mediului în care trăiesc.

Îmi revin în minte frecvent – Orheiul Vechi cu tot ce se întâmplă minunat acolo, doamna Ecaterina Popa de la Casa Părintească din satul Palanca, Antonina Tocarenco și a ei fermă de plante și, nu în ultimul rând – cățăratul pe stâncile din Orheiul Vechi.

Mi-au asigurat buna dispoziție oamenii cu umor, puși pe glume, oameni care știu să muncească cu zâmbetul pe buze.

iulian-ursachi-5

iulian-ursachi-4

iulian-ursachi-3

iulian-ursachi-1

iulian-ursachi-2

Sursă foto: Iulian Ursachi

mosaics_razdelitel

Fabien Lainé – Franța

fabien-laine

Ceea ce mi-a plăcut cu adevărat este diversitatea acestei țări și bunăvoința oamenilor, mulți dintre având foarte puțin, dar fiind gata să îți dea totul. Am întâlnit o mulțime de persoane care ne invitau la masă fără a ști cine suntem, ne hrăneau cu mâncare de casă și produse crescute în acel sat sau în grădina din spatele casei.

Printre cele mai impresionante locuri pe care le-am fotografiat sunt Festivalul Gustar pentru bucuria vieții, Orheiul Vechi pentru peisaj, ferma „Babușcăi” Antonina cu mulțimea sa de ierburi pentru unicitate, tabăra de pictură din Cuhnești pentru oameni, Et Cetera pentru vin și întreaga țară pentru mâncare tradițională.

M-a făcut să zâmbesc vizita la Dealul romilor din Soroca, unde este atmosferă unică și bucurie în jurul unei mese bune, însoțită de muzică la acordeon.

Mi-aș dori să merg în excursie la vinăria Mileștii Mici și să deschid niște sticle vechi, întrucât sunt un amator al vinului și somelier.

fabien-laine-2

fabien-laine-5

fabien-laine-7

fabien-laine-8

fabien-laine-3

Sursă foto: Fabien Lainé

mosaics_razdelitel

Teo Voinovan – Moldova

teo-voinovan5

Cel mai mult m-a impresionat căldura cu care am fost primiți, indiferent de locație.

În cadrul acestui tur fotografic, ce a durat 6 zile, am reușit să ajungem aproximativ la toate locurile plănuite din start, însă în Moldova mai sunt multe destinații puțin cunoscute. Aș vizita lacul Beleu, Găgăuzia, Codrii din centrul țării și minunatele livezi din Nordul țării.

M-a făcut să râd, sau poate mai fericit, echipa alături de care am petrecut o neuitată vacanță de vară.

Cel mai atractiv loc, în viziunea mea, a fost satul Palanca din raionul Călărași.

teo-voinovan4

teo-voinovan3

teo-voinovan1

teo-voinovan

teo-voinovan2

Sursă foto: Teo Voinovan

 

Подписывайся