15 декабря 2015

„Build our dream kindergarden”: Donează pentru renovarea unei grădinițe din Chișinău

„Build our dream kindergarden” – astfel se intitulează campania lansată pe Indiegogo a unui compatriot de-al nostru, numit Petru Babuci, care-și dorește să colecteze suficienți bani încât să se renoveze o grădiniță pentru copii într-una de vis.

Scopul propus este de a aduna o sumă de $5.000 timp de o lună. Mai sunt 24 de zile și numai $8 donați.

Petru Babuci scrie că a inițiat această campanie, deoarece este părinte a căror copii merg la grădiniță care nu este amenajată precum ar trebui, este nevoie de reparație și aprovizionare cu materiale didactice necesare pentru ca picii să poată învăța și cunoaște lumea interesant.

dreamkindergardenindiegogo

Iată mesajul pe care autorul campaniei îl adresează tuturor celor care-și doresc să contribuie financiar pentru realizarea acestui proiect:

„Am început această campanie, deoarece sunt părinte a doi copii, de 3 și 5 ani, care merg la grădiniță. Ei petrec acolo circa 9-10 ore pe zi, timp ce ar trebui petrecut astfel încât aș putea fi mândru de copiii mei – de cum se comportă, vorbesc, gândesc, reacționează ș.a.

Condițiile în care se află clădirea atât în interior, cât și în exterior sunt rele, la fel și jucăriile și materialele utilizate în procesul educațional. Cu ajutorul banilor colectați, îmi doresc să inițiez activități de reparație și renovare a tencuielii și a vopselei dinăuntrul clădirii, apoi să achiziționăm materialele necesare pentru copii.

Scopul este de a crea un mediu înconjurător mai bun, de a susține și a întări domeniul educațional, astfel încât copiii noștri să crească așa cum ne dorim la Grădinița nr. 130 din sectorul Ciocana, Chișinău.

Mulțumesc pentru grija dvs., pentru pasiune, încredere, înțelegere și, sperăm, pentru contribuția dvs. la acest scop nobil.”

Campania poate fi găsită aici.

dreamkindergardenindiegogo

Подписывайся