7 povestiri de iarnă de citit sub brad
Telegram

În toiul sărbătorilor de iarnă, în Ajunul Anului Nou, spiritul magiei și al bucuriei îl putem împrumuta din cărți, citind povești îmbibate cu farmec, bunătate și lucruri frumoase.

Dacă filmele și muzica nu sunt suficiente ca să-ți aducă în suflet atmosfera de sărbătoare, să te facă să crezi chiar și pentru câteva momente în minuni, iată 7 povești de citit sub brad, cu luminițele aprinse.

„O poveste de Crăciun” de Charles Dickens

a christmas carol charles dickens

Scriitorul Charles Dickens este considerat reinventatorul Crăciunului, iar „O poveste de Crăciun” a devenit o operă reprezentativă de citit sub brad de sărbători. Povestea lui Ebenezer Scrooge, un bătrân zgârcit și singur, care este vizitat de spiritul partenerului sau mort, pune accent pe importanța acestei sărbători. Ebenezer călătorește în trecut, prezent și viitor de trei spirite care vor să îi arate ce înseamnă cu adevărat Crăciunul, trezindu-se din vis un persoană total schimbată.

Citește online în română, rusă și engleză.

Un altfel de Crăciun” de John Grisham

85b9a6cdc61beaaaa1-0

„Un altfel de Crăciun” este povestea soților Luther și Nora Krank, care s-au săturat de reclamele de Crăciun, de febra cumpărăturilor, de decorații și cadouri, de felicitări și zâmbete, dar, mai ales, de cheltuieli. Morocănosul Luther și simpatica lui soție, Nora, se hotărăsc să nu serbeze anul acesta și să-și cheltuiască economiile pe o croazieră de zece zile în Caraibe.

Grisham descrie cu mult umor agitația specifică acestui moment al anului, cât și încercările mai mult sau mai putin reușite ale nonconformistului cuplu de a scapă de asalturile cunoscuților și, în special, ale vecinilor care nu pot înțelege cum e posibil să nu vrei să-ți decorezi acoperișul cu un om de zăpadă uriaș, ca orice american care se respectă.

Citește online în română, rusă și engleză.

„Polar Express” de Chris Van Allsburg

the-polar-express-image

„Polar Express” este povestea unui băiețel care începe să pună la îndoială existența lui Moș Crăciun. Astfel, în noaptea de Ajun, încearcă să pândească, din patul său, momentul în care Moș Crăciun avea să apară cu sania sa. Însă, surpriză: în loc de sanie, în fața casei apare un tren magic care îl duce într-o călătorie la Polul Nord.

„O săptămână în decembrie” de Sebastian Faulks

o-saptamana-in-decembrie_1_fullsize

Acțiunea are loc la Londra, cu o săptămână înainte de Crăciun, în 2007. Sunt șapte zile în care șapte vieți se intersectează în atmosfera societății londoneze contemporane: un manager de fonduri speculative aflat în căutarea celei mai răsunătoare tranzacții a vieții sale, un jucător de fotbal profesionist recent sosit din Polonia, un tânăr avocat cu prea puține cazuri și prea mult timp pentru speculații teoretice, un student absorbit de teoriile islamiste, un autor de recenzii literare, un elev dependent de canabis și de reality-show-uri și un conductor de metrou – o tânăra al cărei traseu unește toate aceste vieți și multe altele într-un circuit zilnic.

Sebastian Faulks abordează cu umor temele contemporane, precum ar fi actuala criză economică, manifestările fundamentalismului religios, prăpastia dintre generații, efectele erei electronice, dar și relațiile interumane, printre care se evidențiază câteva povești de dragoste.

Citește online în română.

„Poveste de iarnă” de Mark Helprin

res_4e3b8546c681ad9cd3147966a109dd9a_full

Într-o noapte de iarnă, Peter Lake, un mecanic orfan, pătrunde în casa magnatului Penn, constrâns de o bandă de mafioți, și o descoperă pe Beverly, o tânără frumoasă și mistuită de febră, privind stelele pe acoperișul înghețat. Între cei doi se înfiripă o legătură care îl va purta pe Peter, un om simplu și needucat, în lumea largă, încercând să întoarcă timpul pentru a o aduce înapoi pe iubita sa. Călătoria lui este una dintre cele mai magice și încântătoare povești scrise în literatura americană.

Citește online în română și engleză.

„În Ajunul Crăciunului” de Anton Cehov

anton cehov

„În Ajunul Crăciunului” de Anton Cehov este o piesă luminoasă despre visul unor copii de a pleca în America. Anton Pavlovici Cehov(in rusă: Анто́н Па́влович Че́хов, n. 17 ianuarie 1860 (S.N. 29 ianuarie), d. 2 iulie 1904 (S.N. 15 iulie)) a fost un medic, prozator si dramaturg rus.

Citește online în rusă și engleză. În română poate fi ascultat aici.

„Cum a furat Grinch Crăciunul” de Dr. Seuss

2227684_f520

Grinch, ţâfnosul monstruleţ, trăieşte izolat într-o peşteră din vârful muntelui, departe de oamenii cumsecade din Cineşti. Fără alt prieten în afară de câinele Max, Grinch urmăreşte an de an, înciudat, pregătirile celor din vale pentru marea sărbătoare a Crăciunului. Dar sătul de-atâta „tărăboi“, morocănosul e hotărât să-i vină de hac sărbătorii. Însă oricât „se opune“, Crăciunul vine, iar monstruleţul cu inima din piept „două numere prea mică“ înţelege până la urmă că nu doar cadourile aduc fericirea şi că bucuria poate veni de unde te aştepţi mai puţin.

Citește online în rusă și engleză.

Un An Nou Fericit!

Telegram