13 декабря 2015

Covorul Dorului – târgul național la ce-a doua ediție valorifică creația populară

Folclor, tradiție și dăinuire – Târgul Național al Covorului a evidențiat la cea de-a doua ediție cele mai valoroase exemplare din colecția neamului nostru. „Covorul Dorului” a găzduit zeci de obiecte rare ale creației populare, meșterite, păstrate și transmise prin generații.

Evenimentul ce a avut loc sâmbătă, 12 decembrie, în incinta Centrului Expozițional „Moldexpo”, a fost inițiat de Ministerul Culturii în vederea promovării covorului nostru autohton și completării de acțiuni pentru promovarea dosarului „Tehnici tradiționale de realizare a scoarțelor” pentru înaintare în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de către Republica Moldova.

targul covorul dorului 2015 (46)


 
„Această îndeletnicire excepțională de țesere a covoarelor de lână, care a cunoscut un declin semnificativ, se bucură astăzi de un interes sporit atât din partea celor care apreciază arta țesutului, cât și din partea consumatorilor care văd în covoarele noastre tradiționale piese ce le înfrumusețează casa, dar și le încălzesc sufletul”, a notat oficialul în cadrul conferinței de presă ce a avut loc preventiv.

Obiectivul evenimentului este de a promova ţesutul covoarelor şi ale altor textile din lână şi de a contribui la promovarea covoarelor basarabene pe plan naţional şi internaţional.

targul covorul dorului 2015 (29)

 

Ediția din acest an a cuprins mai multe compartimente:

Covorul Tradiţie – expoziţie de scoarţe basarabene din colecţia Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei;

Covorul Continuitate – expoziţie cu vânzare a covoarelor realizate de meşteriţele Centrului „Artă rustică”, care folosesc modelele de scoarţe vechi din patrimoniul ţării pentru a asigura continuitate tradiţiei ţesutului;

Covorul Nețesutcovoare de patrimoniu din zona Călărașului păstrate cu multă grijă în colecția muzeului privat „Casa părintească” din satul Palanca, r-nul Călărași. Farmecul expoziției este „covorul în bumbi”, revitalizat prin eforturile meșteriței Tatiana Popa și țesut în prezent doar în acest sat.

Covorul Contemporaneitate – expoziţie cu vânzare a covoarelor produse de către SA „Covoare Ungheni”   seria bazată pe cromaticul  şi stilistica covorului tradiţional;

Covorul Prieten – covoare de patrimoniu dar și din colecții private, realizate de comunitatea găgăuză, care reflectă specificul covorului tradiţional găgăuz;

Covorul Oaspete – expoziție de covoare în care o țară prietenă își demonstrează tradiţiile şi arta ţesutului naţional. La această ediție a participat Ambasada Turciei în Republica Moldova, Turcia fiind țara cu tradiţii milenare în arta țesutului. Expoziția o întrunit peste 20 de covoare și a inclus piese originale aduse din Turcia cu acest prilej. Persoanele interesate au fost antrenate într-un master-class de țesere a covorului turcesc.

Covorul Sentimental – expoziție de covoare aduse și prezentate publicului de cei care au păstrate acasă covoare legate de o istorie frumoasa de familie, sunt moştenite de la strămoşi, au înfruntat intemperii: deportări, foame, război, sau altele.

În cadrul evenimentului s-a desfășurat și Gala Portului Popular de Iarnă, la cea de-a treia ediție în anul curent. Fiind parte componentă a Târgului Naţional al Covorului, de această dată, publicul a avut prilejul să cunoască piesele de port confecționate din diferite țesături din pânză și din lână, Gala evidențiind particularitățile şi frumusețea portului nostru popular de iarnă.

În cadrul Târgului au fost prezenți circa 30 de meșteri populari țesători care și-au etalat creațiile lor artistice în domeniul țesutului covoarelor, prezentând în jur de 150 piese de unicat din colecțiile personale.

targul covorul dorului 2015 (10)


 
Vizitatorii au avut parte și de un program artistic, completat de formațiile folclorice „Plăieșii”, „Romanița”, surorile Osoianu, artiștii Teatrului Epic „Ion Creangă” și colective folclorice din Găgăuzia. Publicul prezent la sărbătoare au avut posibilitatea să participe la diverse ateliere de creaţie, să savureze din bucatele tradiționale, precum și să participe la asamblarea unui puzzle-covor de dimensiuni mari.

targul covorul dorului 2015 (49)


 
În galeria foto de mai jos poți descoperi tezaurul culturii naționale expus la târg, în detalii:

Autor: Eugenia Tataru

Подписывайся