Z-GENERATION – START OF COMPETITION
Pe data de 1 februarie, Fashion Hub-ul ZIPHOUSE a dat start celei de-a V-a ediții a comptetiției destinate tinerilor talente din domeniul modei – Z-Generation Young Designers Competition.
Z-Generation este un concurs anual, lansat în anul 2018, datorită căruia studenții, tinerii designeri și absolvenții domeniilor creative au oportunitatea unică de a crea propriile colecții vestimentare cu suportul mentorilor proiectului. Competiția este divizată în două categorii: ART și Ready-to-wear, fiind realizată astfel încât, la finalul competiției, tinerii designeri să-și poată etala spiritul creativ, dar și competitiv în categoria mai apropiată propriului stil.
În perioada ianuarie-septembrie 2022, participanții vor trece prin 6 etape ale competiției și vor beneficia de instruire și consultanță profesională oferită de experții de talie națională și internațională din industria fashion. Prima parte a programului de mentorat va începe deja în perioada de 6-7 februarie, timp în care designerii selectați în urma etapei de înscrieri, alături de stilista și directorul creativ Stella Arion, vor studia arta elaborării moodboard-ului și schițelor artistice pentru a crea o colecție vestimentară.
Z Generation Young Designers Competition este etapa națională a competiției, participanții care vor intra în vârful clasamentului final al competiției în categoriile Art și Ready-To-Wear, vor avea posibilitatea unică de a participa și reprezenta țara la concursurile internaționale de profil.
Fiecare etapă a evenimentului va fi urmată de inevitabilele descalificări, finalizând competiția cu o prezentare de modă, unde designerii își vor expune creațiile unui public extins.
Scopul proiectului este de a oferi sprijin complex și un program de accelerare a propriilor posibilități și ambiții pentru cei cu adevărat pasionați de lumea modei.
Acest proiect este organizat de către ZIPHOUSE Fashion Hub, parte componentă a Universității Tehnice a Moldovei, cu suportul Future Technologies Activity, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).