Cum poți participa la conferința „Finanțare alternativă pentru startup-uri și IMM-uri”
Telegram

Cum poți participa la conferința „Finanțare alternativă pentru startup-uri și IMM-uri”

Ce oportunități financiare pot avea companiile pentru a-și dezvolta  afacerile? Care sunt instrumentele de finanțare alternativă  la care pot apela antreprenorii pentru extinderea business-ului? Acestea sunt doar câteva dintre subiectele care vor fi puse în discuție la conferința „Finanțare alternativă pentru Startup-uri și IMM-uri”, care va avea loc în data de 8 decembrie 2023 la Chișinău. Evenimentul este organizat de Startup Moldova, investitii.MD și Fagura Moldova, cu suportul USAID Moldova, Ambasada Suediei la Chișinău și UK in Moldova – British Embassy Chișinău.

În cadrul conferinței, invitații vor aborda în detalii principale instrumente de finanțare alternativă accesibile pentru antreprenorii din Republica Moldova, evenimentul fiind și o platformă de networking pentru a intra în contact cu profesioniști din domeniul investițiilor și antreprenoriatului.

La eveniment, participanții vor explora în profunzime aspecte legate de educație și dezvoltare a parteneriatelor în cinci domenii cheie de finanțare alternativă: crowdfunding, investitori business angels, fonduri cu capital de risc, finanțare prin acțiuni (equity funding) și programe de finanțare și granturi.

În cadrul panelurilor de discuții invitații vor aborda programele de finanțare oferite de instituțiile publice din Republica Moldova, care reprezintă o sursă valoroasă pentru afacerile noi create. De asemenea, un alt subiect de discuție va viza cadrul legal al finanțării alternative, incluzând evoluția crowdfundingului și reglementările asociate, adoptate pentru a sprijini această metodă de finanțare.

La eveniment, vor fi prezentate și studii de caz ale companiilor care au beneficiat de investiții semnificative și au reușit să-și extindă businessul, dar și un workshop interactiv, unde participanții vor putea interacționa direct cu experți din domeniu.

Natalia Bejan, CEO Startup Moldova: „Prin intermediul acestui eveniment, ne propunem să adunăm în același loc antreprenorii interesați de obținerea resurselor de finanțare alternativă, să le oferim acces la informații și experiențe care să-i ajute să ia decizii informate în ceea ce privește finanțarea afacerii. În acest sens, invităm antreprenorii care sunt pe punctul de a lansa un produs sau serviciu și au nevoie de finanțare, startup-urile care își doresc să lanseze o campanie de crowdfunding, dar și pe toți cei interesați de instrumentele de finanțare alternativă să participe la eveniment.”

Vrei să cunoști mai multe despre instrumentele de finanțare alternativă? Nu rata ocazia de a descoperi oportunități valoroase de investiții! Procură un bilet și participă la conferință – https://unde.io/event/218

Evenimentul este organizat de Startup Moldova, investitii.MD și Fagura Moldova, cu suportul USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chișinău și UK in Moldova – British Embassy Chișinău.

Parteneri media: NewsMaker.md, Locals.md, Bani.md, Infomarket.md

Как можно принять участие в конференции «Альтернативное финансирование для стартапов и МСП»

Telegram