25 марта 2022

CCF Moldova lansează campania socială „Rostul Postului”

A început Postul Mare. Pentru al șaselea an consecutiv, CCF Moldova lansează campania socială „Rostul Postului”. Campania este o inițiativă prin care ne propunem să colectăm fonduri în sprijinul familiilor și copiilor greu încercați.

În perioada 7 martie – 23 aprilie dă mai mult Rost zilelor de Post. Cum? Ține post negru o zi, iar banii economisiți donează-i accesând cel mai mare restaurant virtual – www.rostulpostului.md.

Alege din meniul virtual mâncarea pe care ai vrea să o consumi, iar contravaloarea acesteia va ajunge în contul CCF Moldova, pentru a ajuta sute de copii.

În acest an, avem dublă responsabilitate. Urmează să colectăm fonduri care vor fi redirecționate atât pentru familiile și copiii din comunitățile sărace din țară noastră, cât și pentru copiii ucraineni, care fug din calea războiul împreună cu părinții lor.

Având dublă responsabilitate – avem nevoie de și mai multă susținere. Oamenii au nevoie de oameni, mai cu seamă în aceste timpuri grele, când numărul copiilor aflați în dificultate crește din oră în oră.

„Bucuria de a da de multe ori o depășește pe cea de a primi. Aceasta bucurie e însutită când știi câtă nevoie există. Mii de familii cu copii trec hotarul țării noastre, nu din propria alegere, dar fiind mânați de război și distrugere. În țară, alți mii de copii au nevoie de sprijin pentru a rămâne în familiile lor. Pentru noi, necazul fiecărui copil are aceeași culoare și intensitate. Azi, vei renunța la o cafea, iar acest mic sacrificiu va achita un prânz modest pentru un copil. E cea mai pură formă a iubirii de cel apropiat”, susține președinta CCF Moldova, Liliana Rotaru.

În următoarele 7 săptămâni te îndemnăm să fii alături de noi. Împreună să ajungem la cei cuprinși de disperare și necaz.

Pentru mai multe detalii accesați www.rostulpostului.md.

Подписывайся

Что ещё почитать

За 9 лет работы благотворительного фонда Мирона Шора помощь получили 150 тысяч семей

Давать или не давать: почему помощь в виде милостыни не решает проблему и что делать, если помочь вс...

Ladies Charity Tennis Cup 2014

Спортсмены собрали деньги на дом для 13-летнего мальчика из многодетной семьи. На марафоне он пробеж...

"Бедность в нашей стране, за пределами Кишинева, ужасающих масштабов". Благотворительная организация...

6 апреля в Кишинёве пройдёт благотворительный аукцион по продаже картин украинских художников

Кому помочь перед Новым годом? 5+ благотворительных акций в Кишиневе

Благотворительные "экспедиции" в Jurassic Mall

7 мая в благотворительном магазине "InimaPura" пройдёт May Dog Party

В Великобритании провели благотворительный конкурс на лучшее фото картофеля

Стартовал проект помощи детям сиротам "Подари мечту"

Во многих магазинах Кишинёва появились боксы для сбора продуктов