METRO Moldova: „De Paști, rămânem mai aproape ca niciodată”!
Telegram

METRO Moldova: „De Paști, rămânem mai aproape ca niciodată”!

Pandemia ne-a apropiat unii de alții mai mult ca niciodată. După un an de singurătate, izolare, distanță socială și epuizare, ne-a făcut să ne resetăm prioritățile, să fim mai buni, mai empatici.  Iar pentru a depăși momentele grele pe care le avem în față, este la fel de important ca și în continuare să fim alături și să ne susținem reciproc. Suntem mai aproape ca niciodată de un nou început.

Pentru că avem speranță, dor, perseverență, încredere, dragoste … multă, multă dragoste. Acesta rămâne a fi crezul nostru, și în acest an de Paști, atunci când continuăm să fim aproape de vizitatorii noștri, parteneri, furnizori și întreaga comunitate. Și asta pentru că ne unesc valorile comune, spiritul de sărbătoare, dar și speranța în ziua de mâine.

Mai aproape ca niciodată de cumpărători

Suntem mai aproape de toți vizitatorii noștri și le oferim experiențe incomparabile de a face cumpărături. În toate magazinele noastre, cumpărătorii găsesc peste 25000 de articole și produse potrivite pentru fiecare. O echipă de peste 600 de oameni muncesc, zilnic, cu pasiune, pentru a oferi  tuturor susținerea de care au nevoie în drumul lor spre micile și marile succese. De asemenea, siguranța vizitatorilor este prioritatea METRO, și acționăm responsabil pentru a contribui la crearea unui loc sigur pentru cumpărături. Iar pentru cei care își doresc și mai mult confort, am creat posibilitatea de a comanda produsele noastre online.

Mai aproape ca niciodată de producătorii locali

Suntem mai aproape ca niciodată de micii antreprenori din țară, pentru a le oferi oportunități de dezvoltare acasă. Susținem peste 160 de producători autohtoni din industria alimentară din Moldova, din 32 raioane. Peste 50% din produsele alimentare aflate pe rafturile magazinului sunt de origine locală. Pe lângă faptul că le asigurăm accesul la o piață de desfacere, susținem dezvoltarea durabilă a producătorilor din diverse regiuni ale țării, prin parteneriate solide. Astfel, consumatorii își pot umple coșul de cumpărături cu fructe și legume de calitate, proaspete și gustoase.

Mai aproape ca niciodată de industria HoReCa

Suntem mai aproape ca niciodată de HoReCa – cea mai afectată industrie în timpul pandemiei COVID-19. Le suntem un partener de încredere, le furnizăm soluții necesare, servicii utile și produse de calitate, pentru ca afacerile locale să urmeze un traseu de dezvoltare progresiv.

Sărbătorile de Paști ne unesc, ne fac mai buni și mai plini de dragoste. Și în acest an păstrăm tradiția de a ciocni ouă și de a gusta din cozonacul de sărbătoare, împreună cu oamenii pe care îi iubim indiferent unde ne-am afla. Și asta pentru că dragostea ce ne unește și speranța, ne aduce mai aproape ca niciodată.

Sărbători luminoase!

Mai multe detalii pe metro.md

Telegram