02 июня 2020

Artcor – centrul industriilor creative, împlinește un an de la lansare. Sute de oameni, beneficiari ai programelor centrului, și-au anunțat prezența la evenimentul aniversar, desfășurat online

Cel mai mare centru de dezvoltare a industriilor creative din țara noastră, Artcor  celebrează un an de realizări inspirate. Astfel, pe 3 iunie, Artcor va marca prima aniversare și va trage o linie pentru a numără rezultatele obținute în această perioadă. În prezent, Artcor este singura platformă dedicată industriilor serviciilor creative din țară (publicitate, arhitectură, design, audiovizual, editare, jocuri, divertisment) care oferă membrilor comunității oportunități de socializare, schimb de idei și colaborare.  Acesta este situat în campusul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, având circa 1.000 de metri pătrați, atât în sediul universității, precum și în curtea acestuia.

Acum un an, Artcor a fost creat cu scopul de a le oferi profesioniștilor din domeniul creativ, o platformă de comunicare potrivită, co-working și oportunități de învățare, networking pentru a crește competențele necesare pieței locale și internaționale, și pentru a combate migrația tinerilor talentați.

Artcor este rezultatul parteneriatului public-privat în valoare de peste 15 milioane de lei din partea partenerilor strategici USAID, Suedia și UK aid, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR).

Iar pentru a marca un an de succese, începând cu data de 3 iunie, Artcor va organiza o serie de activități online, care reflectă conceptul unic al Centrului de excelență. Evenimentul va include discuții cu oficialii care s-au implicat activ în dezvoltarea acestui domeniu, expoziții grafice, workshop-uri tematice, concerte live și va culmina cu performance-uri electronice, susținute de Modular, Andrew Rayel.

Viorica Cerbușca, director, Centrul Artcor: „Suntem atenți la schimbările care au loc în societate și ținem cont de necesitățile comunității noastre. De aceea, în ultimele două luni am devenit și mai grijulii față de membrii comunității, rezidenți, dar și echipa Artcor. Astfel, în această perioadă am organizat în regim online circa 30 activități educaționale: Conferințe, cursuri de instruire, workshop-uri, hackathoane etc. Ne dorim ca fiecare persoană care se gândește la o carieră în industriile creative să primească suportul de care are nevoie pentru a-și realiza visul.”

Centrul Artcor dezvoltă programe și activități educaționale pentru comunitate și antreprenori, găzduind și evenimente dedicate în mod special industriilor creative, dar și altor domenii. Pe parcursul anului, Centrul a organizat peste 100 de activități, la care au participat mai mult de 10.000 de persoane.

Pe componenta educațională, Școala „Artcor” a organizat 9 cursuri de instruire și peste 20 evenimente educaționale cu circa 1.700 de participanți. Centrul a fost gazda a 600 de oameni de afaceri și tineri care doresc o carieră în business, oferind în cadrul programelor de dezvoltare antreprenorială și a startup-urilor peste 150 de ore de mentorat, susținute de experți locali și internaționali. Pe rețelele de socializare Artcor a adunat peste 5.500 de urmăritori.

Artcor este administrat de Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR) și susținut de partenerul strategic Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid.

Despre industriile creative

Industria Serviciilor Creative din Moldova are un potențial de creștere similar tendințelor mondiale. În Moldova, peste 13,000 de persoane sunt angajate în sectorul industriilor creative, majoritatea fiind tineri. La nivel mondial, industriile creative generează venituri de 2 250 miliarde de dolari SUA și oferă aproximativ 30 de milioane de locuri de muncă. La nivel european, cu venituri de 550 miliarde de dolari SUA, industriile creative contribuie cu 4,4% la PIB-ul Europei. Mai mult, în Europa, acest sector este al treilea cel mai mare angajator după cel al construcțiilor și cel alimentar. Locurile de muncă din industria creativă sunt mult mai rezistente la procesele de automatizare, iar exporturile de astfel de servicii din țările în curs de dezvoltare înregistrează rate de creștere mult mai mari decât cele oferite de țările industrializate.

Подписывайся