03 июля 2019

„Aleg cariera IT”. Cristina Chiu-Cucu: „În clasa a șasea am fost curioasă să aflu cum funcționează un calculator, iar de aici a început totul”

Un cadou primit de la tatăl ei s-a dovedit a fi un „dar al destinului” care i-a definit cariera profesională. La vârsta de 13 ani, Cristina Chiu-Cucu a fost extrem de curioasă să afle cum funcționează calculatorul dăruit. Avea o listă întreagă de comenzi pe care le aplica și le testa continuu, iar rezultatele o încurajau și mai mult să studieze informatica. Așa a ajuns să facă studii la Facultatea de Informatică a Universității Tehnice a Moldovei.

Alături de puținele sale colege, a depus un efort enorm pentru a intra în detaliile domeniului IT, iar perseverența și munca depusă i-au adus în cale oportunitatea de a face un stagiu de practică la sediul central al companiei Pentalog, aflat în Orléans, Franța. Acesta a fost momentul zero al succesului său profesional, iar din anul 2012, Cristina este Front-End Developer la compania Pentalog. Activitatea pe care o desfășoară, soluțiile pe care trebuie să le dezvolte și interacțiunile cu colegii o motivează continuu și susțin ascensiunea sa în domeniul IT.

Istoria Cristinei Chiu-Cucu face parte din campania de promovare a Carierei IT, care prezintă exemplele celor care activează în domeniu și au reușit să devină profesioniști consacrați. Vei putea afla chiar de la ei care sunt perspectivele, provocările, atuurile sectorului IT, căror cerințe trebuie să corespundă profesioniștii IT, dar și ce îi motivează să persevereze în acest domeniu.  Află povestea Cristinei în materialul de mai jos.

Recomandări pentru o carieră în IT de la Cristina Chiu-Cucu:

  1. Pentru o carieră de succes în IT este nevoie de o muncă asiduă, de mult studiu și de multe lucrări practice, dar și de multă voință.
  2. Este recomandabil să studiezi suplimentar și să faci cursuri online de programare.
  3. Cunoașterea limbilor străine la un nivel avansat este un mare plus.
  4. Pentru o carieră de succes în IT nu trebuie să-ți fie frică să încerci.

Reportajul a fost realizat în cadrul Campaniei de promovare a Carierei IT, implementate de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, a Suediei și UN Women.

Campania de promovare a Carierei IT, desfășurată de ATIC începând cu anul 2010, își propune să comunice tinerilor care sunt oportunitățile și avantajale pe care le generează activitatea în domeniul IT. Campania încurajează tinerii să afle mai multe informații despre profesiile și oportunitățile din domeniul IT, demontând stereotipurile existente și promovând istoriile unor profesioniști care inspiră.

În același timp, campania se axează pe ideea că la temelia succesului și a performanței stau munca, atitudinea conștiincioasă, dedicarea și dorința de a te dezvolta continuu. Istoriile de succes insistă pe setarea corectă a motivațiilor: decizia de a o opta pentru o carieră în IT trebuie să fie una responsabilă, bazată pe avantajele, dar și rigorile acestui domeniu.

Подписывайся