ABOUT SCHMIDT
SUA, 2002
Regie: Alexander Payne
Protagoniști: Jack Nicholson, June Squibb, Kathy Bates, Hope Davis, Dermot Mulroney
Scrisori către…
E un film în care e vorba despre un lucrător al companiei de asigurări, Schmidt, care îşi încheie cariera, plecând la pensie, înlocuit fiind de un tânăr ambiţios. Dintr-o dată, Schmidt are tot timpul din lume să facă ce vrea. Să meargă într-o călătorie cu rulota, împreună cu soţia, să se dedice vreunui hobby… Ce altceva? Dintr-o dată, Schmidt se trezeşte în faţa unei realităţi foarte triste.
Există adevăruri care, odată conştientizate, lasă o urmă de profundă tristeţe, care nu poate fi ştearsă, poate fi doar retuşată, alinată. Că viaţa trece, că e banală, că în trecerea aceasta a ei, nu s-au întâmplat chiar atât de multe lucruri măreţe sau interesante, cel puţin, nu s-au întâmplat toate acelea la care visai când învăţai la şcoală. Că lumea e mare şi că nu-i atât de uşor să faci ceva, ca să fii remarcat sau apreciat. Că singurătatea, mai ales la o vârstă înaintată, e foarte amară. Despre astfel de adevăruri se poate spune în diferite moduri: neserios, ludic, dramatic, patetic, insistând pe tragedie, pe melancolie sau pe sentimentalism.
Prin intermediul filmului About Schmidt, regizorul american Alexander Payne (cel mai recent film al căruia, Nebraska, a atras deja atenţia cinefililor şi criticilor de film) reuşeşte să facă aceasta în tonalitatea cea mai potrivită, dacă nu chiar perfectă: laconic, cinic sau uşor ironic şi cu toate acestea – foarte emotiv. Din fericire, emotivitatea atât de sinceră şi neaşteptată, deşi firească, erupe cu toată puterea ei eliberatoare abia spre sfârşit. Dar până a simţi ceea ce simte şi eroul în acele clipe, e nevoie să-l urmăriţi cu atenţie pe tot parcursul filmului.
În asta constă una dintre principalele calităţi tari ale filmului – rolul principal e interpretat de Jack Nicholson, o alegere nici că se poate mai bună. Datorită jocului său actoricesc, personajul capătă o profunzime pe care o simţi doar privindu-l, urmărindu-i mimica, urmărindu-l cum tace sau doar stă pe scaun, pare că, practic, nici nu e nevoie să mai spună ceva pentru a convinge. Schmidt e un personaj care, într-o interpretare proastă ar fi putut să ruineze întreg filmul. E destul de obişnuit, închis în sine, dur în aparenţă şi cinic, orgolios, Nicholson însă face ca acesta să-l seducă pe spectator şi să-l ţină cu ochii pe el.
Forma originală prin care Schmidt ne vorbeşte, mai exact – se confesează, o reprezintă scrisorile pe care le trimite unui copil orfan de şase ani din Africa și pe care-l ajută cu bani. În aceste scrisori, Schmidt meditează asupra vieţii sale şi se dovedeşte că el însuşi are nevoie de aceste confesiuni. Puţin probabil ca pe Ndugu din îndepărtata Africă să-l intereseze că bătrânul Schmidt este dezgustat de propria soţie, toată viaţa întrebându-se cine e femeia asta oribilă care doarme într-un pat cu dânsul. E cinic, dar e adevărat. Peste puţin timp, soţia moare pe neaşteptate şi Schmidt este atins de tristeţe şi părere de rău, gândindu-se că a cam exagerat şi că cel mai bine realizezi importanţa unor lucruri abia când le pierzi.
Schmidt are o fiică pe care o iubeşte mult şi pe care vrea s-o convingă să-şi anuleze nunta pentru că lui îi displace alesul inimii ei. Întreprinde o călătorie, de unul singur, cu rulota, pentru asta. Pare ultima lui şansă de a face ceva. Ceva valoros, care să dea un rost existenţei sale. Eşuează. O apreciere şi o anumită valoare a faptelor sale, cât de mică nu pare, intervine spre sfârşit într-o formă, mai degrabă, ironică, bizară şi totodată tristă. Un final foarte emoţionant, totuşi.
Vizionare plăcută!
Ne vedem la sfârșitul următoarei.
Marina și Mihai