AGLAJA (Hungary | Romania | Poland)
2012
Regie: Krisztina Deák
Protagoniști: Eszter Ónodi, Babett Jávor, Piroska Móga, Zsolt Bogdán
De ce fierbe copilul în mămăligă?
Există ceva special în filmele despre familiile de emigranţi. Parcă te și aştepţi la o soartă tumultoasă şi dramatică, mai ales la una de artişti sau de oameni care poartă în sine poveri din trecut. Indiferent dacă își doresc sau nu să scape de ele, au ceva de adus și de spus lumii.
Are şi filmul Aglaja în centrul acţiunii o familie de emigranţi. Un film care redă foarte viu atmosfera specifică și greutățile acelor ani. A vizitat mai multe festivaluri europene şi a luat şi premii. Este o ecranizare după romanul De ce fierbe copilul în mămăligă scris de Aglaja Veteranyi, provenită dintr-o familie româno-maghiară de emigranți. Aceștia-și câștigă traiul îndeplinind trucuri la circ. Împreună cu personajele, suntem prinşi în perioada României comuniste. Dar mai mult ca atât, suntem prinşi în istoria acestei tinere.
Aglaja e un copil frumos și ciudat, cum i se și cuvine să fie unui copil de circari, încalță pantofii mamei care-i sunt încă, bineînţeles, mari și se dă cu ruj. Se roagă pentru mama sa de fiecare dată când aceasta are un număr pe scenă. Aglaja încearcă acel soi de frică ce paralizează și traumează. Și creează dependențe, iar dependențele sunt dureroase. Și mai ales, te orbesc.
Viața ei pare capturată în acea lume coloră, vie şi cumva grotească, o lume cu zâne şi monştri, cum e capturat într-o capcană piciorul încă zvelt al animalului. Deşi pare că circul dăruiește spectatorilor doar bucurie, zâmbet şi distracţie, e în realitate o lume dură, încărcată de o presimţire a inevitabilului, a unui sfârşit tragic. E şi o atmosferă potrivită în film, care accetuează toate aceste trăiri.
Prin faptul că explorează lumea circului, ar putea aminti de Fellini, dar şi de Almodovar, dacă e să ne gândim la diversele şi uneori bizarele relaţii din familie, mai ales dintre femei – mame şi fiice (de altfel, e şi filmat de o femeie – Krisztina Deák), relaţii bazate mai mult pe dependenţă. Filmul Aglaja conţine în sine, ca şi circul însuşi, ceva deopotrivă terifiant și ademenitor. Nu e un film greu, dar îţi acoperi ochii cu palma şi urmăreşti printre degete când se termină cu bine numerele periculoase interpretate de circaci pe scenă, pentru că încerci aceeaşi spaimă ca şi Aglaja şi te întrebi, cum o va marca această experienţă din copilărie, o va face mai puternică sau din contra, mai vulnerabilă?
Aglaja dezvăluie cu sinceritate şi cu amănunte o istorie cu care empatizezi pe parcursul filmului, care te pune să te gândeşti la anumite la lucruri şi, normal, te face să fii curios cu ce se va termina. Se va face oare şi ea o femeie cu părul de oţel ca şi mama ei, repetându-i, ca după modelul unui cerc vicios, soarta? Şi de ce ficele adesea repetă ceea ce au fost sau mai sunt mamele lor?
Sunt de remarcat caracterele celor două – mamă şi fiică, ambele puternice. Prima-şi pune viaţa în pericol pentru a câştiga bani, poate şi pentru a fi faimoasă, a doua rezistă, fiind în fiecare zi supusă îngrijorării, iar crescând îşi caută propria cale. Prin asta, dar şi nu numai, e un film care poate fi apreciat şi pentru universalitatea mesajului pe care-l aduce cu sine, că poate fi privit în întregime şi ca o metaforă, mai ales pentru că lumea uşor fantastică, ca o halucinaţie sau un coşmar şi felul în care e văzută această lume de un copil speriat şi încordat te face să te gândeşti că sunt mulţi cei care au o experienţă a sa, o legătură aparte cu cineva care i-a influenţat cursul vieţii mai departe. O teroare interioară, personală, poate că există în fiecare.
Vizionare plăcută!
Ne vedem la sfârșitul următoarei.
Marina și Mihai