Cea mai montată piesă de teatru a ajuns și la Chișinău. Le mulțumim pentru asta organizatorilor BITEI. E vorba de *Hamlet Prințul Danemarcei* de William Shakspeare, o adevărată capodoperă a literaturii universale. În sală am văzut și actori care la vremea lor au fost Hamleți în Moldova, toți diferiți și fiecare bun în felul său, totuși acest Hamlet adus de Teatrul Globe și regizat de Dominic Dromgoole și Bill Buckhurst a reușit să-i uimească chiar și pe cei care n-au citit textul, deși cred că este obligatoriu să-l răzfoiască fiecare.

Spectacolul a fost conceput ca o reprezentare stradală, construit pe principiul *totul la vedere*, unde actorii sunt și interpreții și muncitorii scenici și muzicienii și toate celelalte. Actorii chiar *joacă, adică ne prezintă viața personajelor, dar nu părăsesc și atitudinea lor vizavi de fiecare personaj pe care-l interpretează, un truc foarte bun teatral și care ne dovedește calitățile individuale dar și artistice ale fiecăruia, e ca în film, știi că moare, chiar crezi că moare, însă înțelegi că e doar un film și toate-s filmate și trucate, asta-i ceea ce vreau și de la teatru. E o treabă de care vorbea cîndva Mihail Cehov și mulți alți oameni de teatru din sec. XX, o treabă de care vorbește întodeauna Peter Brook și o treabă la care vreau să ajungă și actorii noștri.

Costumele și culorile, la fel și intrumentele utilizate ne duc cu gîndul la o epocă uitată, o adaptare perfectă a timpului, parcă e vorba de niște hipsteri, dar, în același timp, suntem cu mintea în 1600 cînd se naște piesa, deși pe vremea aia erau alte costume, felul în care sunt stilizate toate componentele spectacolului permit această călătorie. Nu știi în ce an, dar călătorești în timp, mai ales cu acest * my lord* chestie care nu mai e întîlnită azi, un soi de respect fățarnic care a rămas cumva dar a căpătat o altă formă, o iluzie splendid realizată. Teatrul e o iluzie în care ne vedem pe noi prin lupă.

Actorii sunt de diferite naționalități, ceea ce vorbește despre universalitatea mesajului pe care-l transmite piesa, dar și despre incesturile care se petrec la curtea Danemarcei. Totu-i incest. Toți sunt vînduți și cumpărați, totu-i minciună, totu-i trădare, sau poate doar Hamlet a luat-o razna, nu știi pînă nu intri în lumea celor de după culise. Piesa rămîne veșnic valabilă pentru că întrunește toate arhitipurile umane sub un acoperiș.

Hamlet este prezentat ca un isteric, cu un început de nebunie și cu o privire drogată asupra lucrurilor, e nesigur și un pic paranoic. Un copil bolnav care reprezintă societatea bolnavă care l-a creat, un individ care nu vrea altceva decît dreptate, doar că dreptatea e diferită pentru toți.

Am avut parte, dincolo de sinceritatea și accesibilitatea mesajului, de niște trucuri teatrale și viziuni regizorale geniale prin simplitatea lor. Rar sunt pus în situația să văd cum un regizor poate hotărî niște mizanscene simplu și perfect, ai noștri de regulă, complică lucrurile, cei din Marea Britanie, patria dramaturgului, au încercat să ne aducă și niște momente din școala lor clasică, acel patetic joc prefăcut pe care-l aduce trupa de actori sosită la curte.

S-a scris atîta despre Hamlet încît risc să par penibil dacă continui cu analiza lucrării sau a spectacolului, așa că mai bine mă limitez spunîndu-vă că molodvenii au avut ocazia ieri să vadă o performanță de la unul din cele mai serioase și vechi teatre din Marea Britanie, dar și din lume. Istoria a stat în picioare pe scena celor de la Ionesco.

Administrația festivalului încearcă să ne facă cunoștință și în acest an cu diferite stiluri de joc, metode teatrale și proiecte populare în lume, iar pentru asta merită tot respectul. Unele plac, altele nu, asta e, că nu pot place chiar toate, însă spectatorii flămînzi de cultură pot sta la masa teatrului și pot încerca gustări noi. Fii atent la burtă.

Cît din partea mea, ieri am văzut un Hamlet pe care-l cred și-l înțeleg, îl compătimesc și-l accept, îl retrăiesc și-l mai aștept.

Ne vedem la bucătărie. Poftă bună la teatru.