De Ziua internațională a femeilor din mediul rural, descoperă istoriile a trei femei primare în localități rurale din Republica Moldova și află cum au câștigat încrederea cetățenilor
De Ziua internațională a femeilor din mediul rural, descoperă istoriile a trei femei primare în localități rurale din Republica Moldova și află cum au câștigat încrederea cetățenilor
În fiecare an, la data de 15 octombrie, este marcată Ziua internațională a femeilor din mediul rural. Cu acest prilej, am discutat cu trei primare din localitățile rurale din Republica Moldova, care au reușit să combată stereotipurile de gen privind abilitățile de conducere ale unei femei, să mobilizeze comunitatea din care fac parte în scopul prevenirii și protecției împotriva COVID-19 și să aducă schimbări în viața concetățenilor lor.
Elena Neaga este Primara comunei Bălășești, raionul Sîngerei, care se află aproximativ la 100 KM distanță de Chișinău. Elena a fost aleasă în 2019 și este nu doar prima femeie primară din Bălășești, de la independența Republicii Moldova, ci și prima femeie tânără în funcție de primară.
Până a deveni primară, Elena Neaga a activat timp de 5 ani în calitate de medică de familie în localitatea sa.
„Inițial, mulți localnici erau sceptici, dar acum majoritatea și-au schimbat radical părerea. Dacă mai multe femei vor fi la conducere, țara noastră va fi una prosperă. Consider că femeile sunt capabile în orice domeniu. Ați observat cât de prospere sunt țările în care la conducere se află femei? Ele pot schimba lumea” – spune Elena.
Până a deveni primară, Elena a lucrat 5 ani în calitate de medică de familie în satul său de baștină. Cu toate că acum se află într-o nouă funcție, Elena continuă să ofere ajutor medical gratuit localnicilor care au nevoie.
Elena a relatat:
„Eu ofer consultații medicale gratuite din plăcere. La moment, am foarte mult de lucru, dar îmi place funcția mea curentă mai mult decât cea precedentă. Eu pot să ofer ajutor medical la necesitate, dar și să soluționez problemele comunității. Am simțit că în calitate de primară aș putea face mult mai mult decât în calitate de medică de familie. Este obositor, dar dacă faci ceea ce-ți place, surmenajul nu este o problemă.”
Carieră în medicină a reprezentat un avantaj pentru Elena, deoarece astfel a reușit să mobilizeze rapid comunitatea pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor urgente ale cetățenilor, cauzate de răspândirea pandemiei de COVID-19. „Grație donației generoase din partea unei familii localnice, am reușit să procurăm o ambulanță.
Până atunci însă, medicii erau nevoiți să transporte pacienții într-o ambulanță aflată în stare deplorabilă. Acum, noua ambulanță deservește 7 sate și peste 10.000 de persoane. Am făcut toate acestea împreună cu cetățenii. În contextul pandemiei, am creat un grup pe platforma Viber (o aplicație populară de apeluri și mesagerie în Moldova) în care discutăm cu localnicii problemele comunității.
Deși pandemia a adus o mulțime de provocări neașteptate Elenei, totuși, în decurs de un singur an, în calitate de primară, a reușit să abordeze probleme specifice legate de bunăstarea și siguranța cetățenilor. Elena a îmbunătățit sistemul de gestionare a deșeurilor din localitate și, împreună cu echipa ei și cetățenii, satului, au reușit să elimine o gunoiște și să aducă în comunitate un tractor care colectează deșeurile solide. Ea a abordat nevoile femeilor în ceea ce privește siguranța în spațiile publice, prin instalarea unui sistemul de iluminare stradală în unele zone și a acordat prioritate reparațiilor uneia dintre grădinițe pentru a asigura accesul neîntrerupt la educația preșcolară, extrem de importantă pentru socializarea copiilor și implicarea părinților în locuri de muncă plătite.
Tatiana Gălățeanu este la cel de-al treilea mandat în calitate de primară a satului Giurgiulești, localitatea din sudul țări în care se află unicul port din Republica Moldova.Tatiana este o dovadă vie că angajamentul, devotamentul și transparența creează încredere în rândul cetățenilor până la nivelul în care aceștia o votează pentru 3 mandate consecutiv.
„Acum 9 ani, m-am întors din străinătate unde am locuit timp de 3 ani. Atunci când m-am întors înapoi, nu am găsit nicio schimbare în localitatea mea și apoi, inspirată de ceea ce am văzut în alte țări, am spus că pot schimba ceva și am candidat la funcția de primară. Anterior, activasem timp de 17 ani la școală ”- povestește Tatiana.
La Giurgiulești, nu erau multe femei în funcții de luare a deciziilor. Prin urmare, când a candidat pentru funcția de primară pentru prima dată, s-a confruntat cu toate stereotipurile de gen care au fost înrădăcinate în comunitățile și societatea moldovenească. În mare parte, în special bărbații, s-au arătat sceptici față de ideea că o femeie va candida pentru o astfel de funcție. Dar, în timp, populația a devenit din ce în ce mai convinsă că femeile au bune capacități manageriale și pot avea abilități puternice de leadership. Oamenii din comunitate și-au dat seama că femeile percep și tratează diferit problemele, comparativ cu bărbații.
Pe parcursul celor 9 ani în calitate de primară, Tatiana a reușit să îmbunătățească infrastructura și serviciile locale, prin reconstrucția grădinițelor, investițiile în liceul din localitate și reconstruirea unui parc public. Printre realizările majore se regăsește și reabilitarea centrului de sănătate, lucru care s-a dovedit a fi în timp util și extrem de important în contextul pandemiei COVID-19. Potrivit Tatianei, „condițiile din centrul de sănătate sunt foarte bune și centrul a fost, de asemenea, echipat anul acesta cu încă două dispozitive performante pentru analiza sângelui. La începutul pandemiei, am achiziționat viziere pentru acest centru și, din bugetul local, am contribuit la deschiderea secției COVID-19 în cadrul spitalului raional din Cahul. De asemenea, am achiziționat produse igienice și am furnizat echipamentele de protecție necesare grădinițelor.”
Maria Galiț este primara comunei Sărata Veche din raionul Fălești, localitate care se află la 125 km distanță de capitală. Maria a fost aleasă în calitate de primară pentru a patra oară, fiind cea de-a treia femeie care a ocupat această funcție, în mod consecutiv. Maria ne-a împărtășit experiența ei de a construi relații de încredere cu cetățenii comunității sale.
„Persoanele din comunitatea noastră sunt foarte deschise, nu avem bariere în comunicare. Uneori, primim și critici din partea lor, însă eu apreciez acest lucru. Localnicii au nevoie să fie implicați, pentru a schimba ceva. De la început, aceștia erau mai sceptici, acum este destul să anunțăm că primara vine în vizită și ei sunt dispuși să vorbească despre problemele localității” – spune Maria.
Înainte de a participa în alegerile locale, Maria a activat în cadrul primăriei din comună timp de 5 ani. Atunci când a fost învestită în funcție, ea știa cum stau lucrurile în localitate. Maria ne-a povestit „În zonele rurale, mai multe femei sunt implicate în procesele de luare a deciziilor, respectic consider că este respectat echilibrul de gen. Femeile sunt active, se implică în toate activitățile și petrec mult timp la serviciu. Familia mea niciodată nu mă limitează, însă înțeleg că ar trebui să petrec mai mult timp alături de cei dragi. Le sunt recunoscătoare pentru înțelegere.”
Activând în calitate de primară, Maria, susținută de echipa sa și de localnici, a soluționat problema managementului deșeurilor, a dat start reparației drumurilor și se pregătește să dea în explotare un sistem de aprovizionare cu apă potabilă în satul Sărata Veche.
„Cea mai de succes inițiativă este proiectul datorită căruia locuitorii au acces la informație. Noi am organizat sesiuni de instruiri datorită cărora cetățenii au aflat cum funcționează administrația publică locală. În urma acestor sesiuni, împreună cu localnicii, am deschis o grădiniță, la reparația căreia au participat toți părinții, iar acum în grădiniță sunt toate condițiile necesare.” – a declarat Maria.
Recent, Maria a participat la una dintre vizitele de studiu dedicate primarelor la primul mandat, organizată de către UN Women în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și finanțată de Suedia. Scopul acestor vizite este de a împărtăși cele mai bune practici din administrația publică locală și de a spori reziliența comunităților conduse de femei, inclusiv în contextul pandemiei.
„Pandemia de COVID-19 a afectat femeile în mod disproporționat, femeile fiind implicate în proporție de 70% în sectorul medical. Acestea se află în prima linie de răspuns la pandemie, iar activitatea lor de îngrijire neremunerată a crescut substanțial odată cu introducerea măsurilor de închidere a școlilor, de asemenea a crescut și expunerea femeilor la violența domestică. Politicile naționale și locale de redresare în urma pandemiei trebuie să ia în considerare impactul disproporționat asupra femeilor și bărbaților, diferitele necesități și priorități pe care aceștia le au, precum și diversele provocări cu care se confruntă, cauzate inclusiv de normele patriarhale existente și de stereotipurile de gen. Noi, UN Women, ne bucurăm nespus să vedem că femeile aflate în funcții de conducere, primarele, sfidează cu succes aceste stereotipuri, servesc ca exemple în comunitățile lor, angajându-se să prioritizeze problemele comunității prin identificarea unor soluții viabile.” – menționează Dominika Stojanoska, reprezentanta de țară UN Women Moldova
Elena, Tatiana și Maria au participat la diverse programe susținute de UN Women Moldova și Suedia privind abilitarea femeilor în roluri de conducere și pot reprezenta un exemplu pentru fetele din zonele rurale și urbane, care aspiră la o carieră politică.