13 июня 2017

O nouă provocare pentru programatorii talentați din Moldova – Coding Challenge

Compania americană Mixbook în parteneriat cu Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC) organizează în premieră în Republica Moldova concursul dedicat programatorilor Coding Challenge. Evenimentul va avea loc pe data de 24 iunie curent, în incinta Centrului de Excelență în domeniul TIC Tekwill.

Oricine este binevenit la competiție, indiferent de vârstă și ocupație. Fiecare participant va primi același set de probleme de programare, pe care vor trebui să le rezolve timp de aproximativ două ore, utilizând un limbaj aprobat de regulamentul concursului.

Un juriu independent format din programatori seniori va selecta cele mai bune soluții ale participanților, iar finaliști vor primii premii de la Mixbook. Criteriile de selectare a câștigătorilor sunt pe cât se poate de simple: participanții vor trebui să rezolve cât mai multe probleme într-un timp cât mai scurt, folosind o metodă corectă, interesantă și… elegantă de programare.

 

Luca Schidu, unul dintre tinerii care s-au înscris deja la Coding Challenge, spune: Am participat și la alte concursuri de acest gen și am reușit să intru în lista celor mai buni. Chiar dacă au fost și sarcini dificile, am învățat să lucrez în echipă și am descoperit că, dacă vrei, poți să înveți un limbaj nou de programare în doar 24 de ore. Voi veni la Coding Challenge pentru a-mi face noi cunoștințe și pentru că îmi place să rezolv probleme interesante. Și da, mi-ar plăcea să iau și vreun premiu.

 

 

 

Pentru a se dezvolta, un tânăr programator are nevoie de experiență, spune un alt candidat înscris în concurs, Eugen Cernei. În tutorialele de programare găsești taskuri de același gen. La job, de asemenea, un tânăr va primi anumite sarcini. Dar concursurile oferă posibilitatea de a acumula în doar o singură zi experiența pe care alții o acumulează luni la rând, afirmă Eugen.

 

 

 

Coding Challenge este o posibilitate minunată să faci schimb de experiență cu colegii și un loc în care ”să pescuiești” specialiști buni pe care să-i angajezi din mers. Ah, da – și distracție, pizza și programare în condiții extreme, zice tânărul programator Ivan Danci, împărtășindu-ne din experiența proprie.

 

 

Compania Mixbook își propune să transforme Coding Challenge într-o tradiție anuală. Participarea este gratuită, iar înregistrările se fac până în data de 19 iunie aici. Numărul participanților este limitat.

Mixbook este un start-up IT din Silicon Valley, specializat în produse personalizate de fotografie digitală, cu un centru important de cercetare și dezvoltare în Republica Moldova.

Evenimentul este organizat de către Mixbook și Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC) cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) în cadrul Proiectului “Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill”.

Подписывайся