Festivalul de Film Documentar CRONOGRAF a început la Chișinău
Festivalul de Film Documentar CRONOGRAF 2016 a început joi, 12 mai, la Chișinău. Gala de Deschidere a evenimentului s-a desfășurat la Cinematograful Odeon, unde s-au adunat cineaști, jurnaliști și pasionații de film, care au avut ocazia să vizioneze producția daneză „Omul care a salvat lumea”.
În acest an festivalul se află la cea de-a XIII-a ediție, fiind până la ora actuală cel mai complex festival de film din Republica Moldova, o ocazie unică pentru cinefilii din Chișinău să vadă documentare de calitate din întreaga lume, să discute cu autorii lor și să descopere ultimele tendințe în materie de film documentar.
În perioada 12-18 mai publicul va putea viziona circa 50 de documentare din 22 de țări, selectate din cele peste 600 de filme trimise de regizori şi producători, aflați în diferite puncte de pe glob. În Moldova, aceste filme pot fi vizionate exclusiv în cadrul Festivalului CRONOGRAF. Acesta este unul dintre cele 10 motive culese de Locals pentru care merită să fii prezent la CRONOGRAF.
Seara din ajun a bucurat spectatorii cu documentarul din 2014 „Omul care a salvat lumea/The Man who Saved the World”, regizat de Peter Anthony. Documentarul a fost realizat timp de un deceniu, bugetul său ajungând la suma de 4 milioane de dolari. Filmul este o dramă hibridă, în care documentarul se amestecă cu ficțiunea narativă, povestind thrillerul cu gust de Război Rece prin care a trecut locotenent-colonelul rus, Stanislav Petrov.
În program vor fi prezentate filme ce fac parte din diverse secțiuni, și anume: Secțiunea Principală – filme adunate din țările lumii, Secțiunea CadRO – filme românești, Secțiunea Producții locale – filme autohtone și Un LIKE pentru Documentar – filme create de adolescenți și tineri.
„Spunea cineva că lucrurile frumoase sunt concepute de oameni simpli, persoane fizice, iar continuarea și menținerea lor poate fi posibilă doar datorită susținerii instituțiilor. CRONOGRAF se organizează cu echipa OWH studio, dar este susținut de instituții care ne ajută. Moldova are nevoie de acest festival, pentru că atât timp cât acesta va fi, va exista și lumea cineastă. Ne vedem anul viitor, cu filme autohtone cât mai multe și cinematografia să și producă, nu doar să proiecteze. Vă așteptăm cu drag la ecranul unde realitatea devine artă!”, afirmă Virgiliu Mărgineanu, directorul OWH Studio.
Vezi aici programul FIFD CRONOGRAF 2016.
Festivalul CRONOGRAF a fost lansat în 2001 şi este organizat de către OWH Studio, cu susținerea partenerilor săi. Partenerul general al celei de-a XIII-a ediții a festivalului este SDC Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
Autor: Eugenia Tataru