13 января 2024

Proiect unic în sudul țării. Familia Rizov a creat o cramă digitală

Istoria afacerii familiei Rizov din Taraclia își are începutul în anul 2008, când membrii acesteia au cumpărat mai multe terenuri și au început să cultive viță de vie. După mai bine de zece ani de muncă, familia a reușit să-și dezvolte propria vinărie și se poate mândri cu vin de calitate înaltă, care corespunde tuturor standardelor internaționale. Fondatorul vinăriei este Serghei Rizov, în vârstă de 46 de ani.

„Avem plantații proprii de viță de vie și cultivăm în mare parte soiuri pentru vinul roșu. În prezent, investim în vinificația modernă, dezvoltând propriul brand – Familna Vinarna RIZOV.  De asemenea, suntem membri ai Asociației Micilor Producători de Vinuri și ai clusterului regional de vinificație din Cahul”, afirmă vinificatorul.

Pentru a-și dezvolta afacerea, anul trecut, antreprenorul a decis să aplice la programul Digital Impact, parte a proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul. Astfel, după ce a trecut toate etapele programului, Serghei Rizov a obținut un grant datorită căruia a elaborat o cramă digitală, proiect unic în Republica Moldova.

„Implementarea proiectului Digital Wine Cellar a necesitat o investiție totală de 690 de mii de lei. Unicitatea acestei crame digitale constă în posibilitatea de a efectua degustări, de a evalua și de a cumpăra vinuri folosind inclusiv aplicația mobilă și site-ul web. Cel mai important avantaj este posibilitatea de a stoca vinurile în cramă, cu monitorizarea permanentă a condițiilor de depozitare: temperatură, umiditate sau lumină”, menționează antreprenorul.

Potrivit lui Serghei, scopul creării acestei crame digitale este de a-și extinde baza de clienți, dar și de a dezvolta cultura consumului de vin în Republica Moldova.

„Această soluție tehnică permite iubitorilor de vinuri să cumpere vinurile imediat după ce acestea au fost fabricate, să le depoziteze corespunzător și să le consume la apogeul dezvoltării lor. Este un fel de investiție în vinuri de calitate înaltă cu potențial de dezvoltare”, a declarat vinificatorul.

Antreprenorul spune că proiectele precum Startup City Cahul au un rol primordial în dezvoltarea regiunii de sud a țării.

”Sunt foarte bucuros că există astfel de proiecte care ne permit să ne punem în aplicare ideile, inclusiv în ceea ce privește digitalizarea”, a precizat Serghei Rizov.

Programul Digital Impact pentru Cahul este implementat de Startup Moldova în perioada 2022-2024 și face parte din Proiectul EU4Moldova: Startup City Cahul, finanțat de Uniunea Europeană, Suedia și implementat de ATIC. Obiectivele programului sunt sprijinirea dezvoltării startup-urilor digitale și inovatoare din regiunea Cahul.

Подписывайся