19 декабря 2023

10 cele mai bune inițiative energetice, premiate la Gala „Moldova Eco Energetică 2023”

Pentru a încălzi un metru pătrat de spațiu, în Republica Moldova se folosește cel puțin de 2 ori mai multă energie pe an decât media din țările Uniunii Europene. Una dintre cele mai eficiente soluții pentru reducerea consumului și a cheltuielilor pentru energie este implementarea măsurilor de eficiență energetică, capabile să genereze economii de peste 30%, obiectiv ce poate fi obținut prin contribuția tuturor – cetățenilor, instituțiilor publice sau antreprenorilor. Pentru a încuraja eficiența energetică, la Chișinău a fost organizată Gala „Moldova Eco Energetică 2023”, în cadrul căreia au fost premiate 5 instituții publice și 5 soluții propuse de start-upurile din țară.

„În ultimii doi ani, sectorul energetic al țării noastre s-a transformat semnificativ, și este recunoscut în baza rapoartelor organizațiilor internaționale renumite, care menționează progresul țării noastre în ceea ce privește asigurarea securității energetice și promovarea sustenabilității energetice. Acest progres este posibil datorită unor resurse importante, resursa energetică, dar ceva este mai valoros – resursa umană. Aceasta este bogăția țării noastre, oamenii inteligenți, foarte harnici și care lucrează foarte mult ca proiecte de acest fel să poată fi comunicate tuturor. Eficiența energetică este mai mult decât economie, este foarte importantă pentru economia țării, pentru că un proiect de eficiență energetică înseamnă locuri de muncă create la noi în țară creșterii economică și este foarte important ca acestea să fie promovate. Iar Gala „Moldova Eco Energetică” vine să susțină aceste inițiative.” – Constantin Borosan, Secretar de stat, Ministerul Energiei

„Republica Moldova este una dintre țările care și-au asumat eforturile pentru un viitor fără emisii de carbon. Ponderea resurselor regenerabile pentru a obține energie trebuie să crească, în timp ce cărbunele trebuie eliminat treptat. Noi trebuie să ne dotăm clădirile cu încălzire și răcire cu emisii zero. Inovația este esențială pentru atingerea acestor obiective, iar Uniunea Europeană încurajează în mod activ oportunitățile inovatoare, prin diverse programe. Astăzi vom vedea în scenă mai multe povești de succes, care contribuie la reducerea schimbărilor climatice. Încurajez publicul și instituțiile din țară să le ia exemplul.” Jānis Mažeiks, Ambasador, Delegația UE în Republica Moldova

Cele mai eficiente energetic instituții publice

În acest an, 17 instituții publice s-au înregistrat în Competiția „Moldova Eco Energetică” la categoria „Rolul exemplar al sectorului public în promovarea eficienței energetice și energiei regenerabile” și au concurat pentru 5 categorii distincte de proiecte energetice. Acestea au parcurs o serie de etape pentru a ajunge câștigători în faza finală – Gala „Moldova Eco Energetică 2023”: completarea formularului de participare, evaluarea proiectelor de către comisiile desemnate, și ultima etapă – selectarea câștigătorilor. Cele mai remarcabile 5 proiecte energetice au fost selectate în baza mai multor criterii, cum ar fi raportul cost – beneficiu, relevanță socială, impactul de mediu, calitate și durabilitate ș.a.

„Republica Moldova a trecut printr-o perioadă destul de complicată, începând cu criza energetică, criza de securitate regională, criza energetică. În pofida tuturor acestor dificultăți. Guvernul Republicii Moldova a reușit să ofere siguranță în aprovizionarea cu resurse energetice a consumatorilor, și în același timp a pus la dispoziție mecanisme pentru a reduce vulnerabilitatea energetică pentru populație. Pe parcursul anilor 2020 – 2022, în Moldova au fost implementate peste 800 de proiecte în domeniul eficienței energetice, care au adus impact și au produs schimbarea în locațiile unde au fost implementate. Noi suntem convinși că aprecierea rezultatelor eforturilor depuse de cineva multiplică și încurajează implementarea altor proiecte și stimulează și pe alții să-i preia exemplul. Despre asta este Gala „Moldova Eco Energetică”, despre replicarea exemplelor bune, despre motivarea și stimularea inovației. Proiectele de succes care au fost implementate în sectorul public, au fost acea motivație care ne-a condus spre decizia de a completa Gala „Moldova Eco Energetică” cu o nouă secțiune, dedicată sectorului public.” – Ion Munteanu, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă

Iată ce instituții publice au câștigat la Competiția „Moldova Eco Energetică”, ediția 2023:

  • Categoria „Cel mai bun proiect în domeniul energiei electrice regenerabile în clădirile publice” a fost câștigată de Primăria satului Molovata, raionul Dubăsari. Aceasta a reușit implementeze un sistem fotovoltaic propriu, care pune în funcțiune stația de pompare a apei și asigură alimentarea cu apă a gospodăriilor din localitate.
  • Categoria „Cel mai bun proiect în domeniul energiei termice regenerabile în clădirile publice – colectoare solare geotermale, aerotermale și biocombustibili”: Primăria satului Caplani, raionul Ștefan Vodă, care a implementat în anul 2022 un proiect cu utilizarea energiei termice regenerabile pentru încălzirea apei din cele două bazine, instalând 300 de tuburi solare.
  • Categoria „Cel mai bun proiect de eficiență energetică în sectorul clădirilor publice”: Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, Sîngerei, care, prin lucrările de eficientizare energetică, a reușit să reducă cu aproape 30% din consumul de energie a instituției și să asigure circa 300 de elevi și cadre didactice cu săli de clasă mai calde și luminoase pe timpul rece.
  • Categoria „Cel mai bun proiect de eficiență energetică în sectorul iluminat stradal, cu includerea surselor de energie regenerabilă”: Primăria comunei Seliște, raionul Nisporeni, care a reușit să reducă cu 100% consumul de energie electrică pentru iluminarea parcurilor, datorită felinarelor solare alimentate de panouri fotovoltaice.
  • Premiul pentru „Cel mai bun proiect de eficiență energetică și/sau energie regenerabilă implementat de o femeie” a fost câștigat de Primăria municipiului Strășeni, unul dintre puținele orașe din țară conectate la sistemul smart city. Acesta presupune iluminarea publică modernă, dirijată online și controlarea becurilor de la distanță, printr-un program special.

Antreprenorii moldoveni, premiați pentru soluții de eficiență energetică

Și start-upurile din țară demonstrează un angajament în contribuirea la un viitor mai sustenabil energetic. În acest an, din cele 136 de inițiative antreprenoriale înregistrate în Competiția „Moldova Eco Energetică”, 5 au fost declarați câștigătoare de către programul GCIP Moldova și au primit câte un premiu în valoare de 10.000 USD.

Este prima oară când sunt în Republica Moldova și am petrecut foarte frumos timpul aici și îmi pare foarte bine să văd că națiunea dumneavoastră este atât de muncitoare, acest lucru m-a impresionat foarte mult. În 2023, mecanismul de finanțare a fost introdus în Programul Internațional de Inovații în Republica Moldova și noi vom continua finanțarea acestui mecanism și în anii următori. Finanțările nu reprezintă doar partea financiară, dar este și o dovadă a faptului că noi vrem să stimulăm ingeniozitatea pe care o aveți și cred că este un pas important, care va face Republica Moldova mult mai sustenabilă în viitor. În acest an, noi am evaluat 11 instituții și le-am selectat pe cele mai bune, care vor primi câte 10.000 USD pentru idei ecologice. În total, am alocat 50.000 USD, astfel încât să avansăm pe această cale, și sperăm să facem acest lucru și în viitor, cu un volum mai mare de investiții. – Olga Rataj, UNIDO, GCIP Global Programme Manager

Câștigătorii sunt:

  • Categoria „Eficiență energetică”: Prompt Engineering
  • Categoria „Consumul eficient al apei”: Davidex Neo SRL
  • Categoria „Energie regenerabilă”: Renergy SRL „Soluții de prognoză solară”
  • Categoria „Clădiri verzi”: G-Group Automation SRL
  • Categoria „Transport ecologic”: Renter SRL

De 12 ani, Gala „Moldova Eco Energetică” aduce în lumina reflectoarelor cele mai remarcabile proiecte care au adus contribuții semnificative în transformarea și îmbunătățirea sustenabilității energetice a țării noastre.

În acest an, 136 de start-upuri (cu 28% mai multe, comparativ cu anul 2022) și 17 instituții publice din Moldova s-au înregistrat în competiția „Moldova Eco Energetică”.

Agenția pentru Eficiență Energetică se reorganizează

Tot în cadrul Galei „Moldova Eco Energetică”, a fost anunțată oficial și restructurarea Agenției pentru Eficiență Energetică în Instituția Publică Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Noua instituție are misiunea de a oferi soluții energetice eficiente pentru un viitor durabil și va gestiona un fond de eficiență energetică în sectorul rezidențial dar și instrumente noi de finanțare pentru instituțiile publice, pentru transformarea sectorului energetic din țară în unul mai durabil și sustenabil din punct de vedere energetic.

Despre Gala „Moldova Eco Energetică 2023”

Gala „Moldova Eco Energetică 2023” a fost organizată de Agenția pentru Eficiență Energetică (restructurată în Centrul Național pentru Energie Durabilă) în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și cu sprijinul: Ministerului Energiei al Republicii Moldova, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova (UE), Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), Global Environment Facility (GEF), Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Skat Consulting, ÎCS „Premier Energy”, SRL, Ambalaj Market și Solar Energy.

 

 

 

 

Подписывайся