Programul «Factory Product Innovation» 2023
Programul inovativ care a adus o nouă dimensiune pentru industriile creative: Fashion VS Sustenabilitate. Cum se îmbrățișează aceste 2 domenii?
Cei 8 finaliști din 10 participanți inițial înscriși în Programul Factory Product Innovation își vor prezenta creațiile inovative în cadrul prestigioasei expoziții DAS INTERIOR & IMOBIL EXPO 2023, care va avea loc la Moldexpo în perioada 2-5 noiembrie.
Factory Product Innovation este un program de accelerare, menit să conecteze creatorii și designerii independenți cu fabricile din industriile fashion și lifestyle, cu un scop final de a stimula progresul prin dezvoltarea produselor inovative în modelele existente de afaceri.
Scopul programului a fost consolidarea unei platforme pentru creatori și producători scalabili pentru dezvoltarea unor modele de afaceri inovatoare care să stimuleze inovarea din industria modei, precum și generarea de produse/noi inovații pe piața locală cu potențial de externalizare.
Pentru o perioadă de 9 luni, participanții au beneficiat de suport și mentorate în procesul de dezvoltare al produsului lor sau a unei game de produse inedite, conduse de experți în domeniu, începând cu realizarea conceptului și finalizând cu dezvoltarea tehnică, poziționarea, lansarea si promovarea acestuia.
Prin muncă asiduă în calea spre succes, doar cei mai puternici au făcut față provocărilor, ca să poată veni în fața cumpărătorilor cu lucrări care urmează să uimească piața și industriile creative. «Inelele timpului», încărcătoare wireless din lemn, «Crenguța de dor», lavoar din gresie cu cei mai înguști pereți, scutece reutilizabile și alte produse, toate concepute datorită acestui program, așteaptă să fie admirate și apreciate la expoziția DAS INTERIOR & IMOBIL EXPO 2023, la care sunt invitați pasionații de frumos și inovație.
Mai mult ca atât, vom avea parte de expertiză și ochiul critic al juriului care va selecta cele mai reușite produse din cadrul programului. Acestea vor fi ulterior premiate de Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID Moldova, Suedia și Marea Britanie, prin oferirea posibilității de participate la o expoziție internațională specializată.
Proiectul este dezvoltat de ZIPHOUSE Fashion Innovation Hub în colaborare cu DAS Interiors și cu suportul proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID Moldova, Suedia și Marea Britanie.