Cunoaște cine sunt speakerii conferinței „Finanțare Alternativă pentru Startup-uri și IMM-uri”
Antreprenorii, tinerii cu idei creative, fondatorii de startup-uri, investitorii și toți cei interesați de accesul la finanțe alternative pentru dezvoltarea unei afaceri sunt invitați să participe la conferința „Finanțare alternativă pentru startup-uri și IMM-uri”, care va avea loc pe data de 8 decembrie, la Chișinău. Evenimentul va aduna pe aceeași scenă oficiali, profesioniști din domeniu, investitori și antreprenori din diferite domenii de activitate, care vor veni cu expertiză, studii de caz, sfaturi și recomandări pentru ca cei interesați să poată lua decizii informate cu privire la finanțarea afacerii. Cunoaște cine sunt speakerii conferinței:
Natalia Bejan, directoare executivă a Fundației Startup Moldova, va prezenta contextul accesului la finanțare alternativă, dar și acțiunile de implicare în procesul de susținere a startup-urilor din Republica Moldova, a comunității și a viitorilor fondatori, prin intermediul instrumentelor care promovează creșterea micilor afaceri locale puternice și cu potențial ridicat.
Nicolae Manolov, fondatorul platformei XOR, va povesti despre importanța investițiilor pentru un startup, astfel încât să-și poată extinde businessul, dar și despre cultura investițională în mediul antreprenorial. XOR este o companie IT care a reușit să acumuleze investiții de peste 8.000.000 de dolari din SUA, să ajungă pe paginile revistei Forbes și să numere o cifră de afaceri de 10.000.000 de dolari anual.
Radu Marian, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, președinte al Comisiei Parlamentare Economie, Buget și Finanțe, va vorbi despre crowdfunding din perspectiva reglementatorului, intrarea în vigoare a Legii privind serviciile de finanțare participativă din prisma alternativelor de finanțare pentru startup-uri, întreprinderi mici și mijlocii, dar și companiile recent create.
Tudor Darie, fondator și CEO Fagura – prima platformă de împrumuturi colective din România și Moldova, va urca pe scena evenimentului pentru a povesti despre experiența sa în domeniul tehnologiei financiare, dar și cum a dezvoltat o înțelegere profundă a nevoilor pieței, a cadrului regulamentar și a inovațiilor tehnologice specifice sectorului. Fagura este un startup fintech care furnizează investiții alternative și împrumuturi simple atât pentru persoane fizice, cât și pentru afaceri începând cu anul 2019. În cadrul evenimentului, Tudor Darie va modera și un workshop interactiv pe crowdfunding.
Tatiana Crîșmariuc, directoarea companiei Sofdar SRL, va povesti despre experiența programelor de finanțare și granturile obținute în producerea hainelor pentru copii cu vârste de până la 10 ani, dar și a articolelor pentru cei mici din stofă organică. Speakerul va vorbi și despre provocările antreprenoriale în cei 7 ani de activitate și cum finanțarea din grant i-a permis să-și crească afacerea.
Dumitru Gangaliuc, fondatorul agenției de experiențe imersive „Riift Studio” va împărtăși participanților despre experiența sa de accesare a finanțării prin grant, organizarea BOLD Fest – singurul festival de artă digitală din Moldova, dar și despre BOLD School – o academie digitală care pregătește noua generație de creatori cu abilități și cunoștințe creative esențiale pentru viitor.
Alexandru Luncașu, fondatorul platformei Brizy, este un alt speaker al evenimentului, care va împărtăși experiența sa în atragerea investițiilor locale și internaționale pentru dezvoltarea startup-ului și pentru a explica cum a reușit să-și extindă afacerea și să aducă inovație în acest domeniu datorită programelor de finanțare și granturilor obținute.
Un alt invitat al conferinței este Spartac Chilat, directorul general al companiei Prograin Organic. Cu o experiență vastă de peste 25 de ani în industria alimentară, domnul Chilat va aduce în discuție subiecte de mare importanță, cum ar fi beneficiile agriculturii organice asupra sănătății umane, atragerea investițiilor străine în acest domeniu, dar și tendințele actuale din industrie.
Cosmin Ochișor, partener GapMinder – un fond de capital de risc de 50 de milioane de euro, care investește în companii de tehnologie create în România și Europa Centrală care cresc rapid la nivel internațional, este un alt invitat al evenimentului. în cadrul conferinței va vorbi despre partenerii GapMinder, abordarea directă ca investitori, consultanța strategică și implicarea directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă și disciplina financiară în rândul companiilor.
Vrei să cunoști mai multe despre instrumentele de finanțare alternativă?
Nu rata ocazia de a descoperi oportunități valoroase de investiții! Procură un bilet și participă la conferință: https://unde.io/event/218
Evenimentul este organizat de Startup Moldova, investitii.MD și Fagura Moldova, cu suportul USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chisinau și UK in Moldova – British Embassy Chisinau.