Festivalul „DeVin&DeGust”: premii pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol, degustări de vinuri și program artistic de excepție
Perseverența, munca, pasiunea, implementarea inovațiilor și succesele obținute în dezvoltarea și promovarea sectorului vitivinicol merită recunoștință, apreciere și susținere! În cadrul festivalului „DeVin&DeGust”, vinificatori și producători din țară au fost apreciați cu premii și diplome pentru munca depusă în dezvoltarea acestei industrii, iar consumatori și toți cei interesați de domeniul vitivinicol au cunoscut savoarea produsului mândriei naționale, descoperind vinurile cu însemne de calitate din zonele cu IGP.
Elizaveta Breahnă, director interimar, ONVV: „Este o mare bucurie să ne putem vedea, după doi ani de pandemie. Festivalul „DeVin&DeGust” marchează aniversarea a 10 ani de la înregistrarea primelor Indicații Geografice Protejate – Codru, Ștefan Vodă, Valul lui Traian – o inițiativă înregistrată de sectorul privat cu susținerea autorităților obținând protecție locală, europeană și internațională. În acești 10 ani au fost înregistrate numeroase succese: 10.000 de hectare din cele mai performante podgorii de viță-de-vie și circa 90 de producători de struguri și vinuri sunt la moment luați la evidență pentru producerea vinurilor cu Indicație Geografică Protejată. Pentru producători, Indicația Geografică Protejată este o miză a calității, trasabilității și originii produsului, pentru consumatori IGP este o garanție a calității și originii vinului, locul de descoperire a localităților, a terroir-ului local și un motiv de a cunoaște istoria și oamenii, care stau în spatele fiecărei sticle de vin. Acest sistem certifică calitatea vinurilor moldovenești și a fost creat în baza regulilor trasabilității recunoscute la nivelul Uniunii Europene. Indicațiile Geografice Protejate au devenit un garant al originii Vinului Moldovei, iar la nivel global, implementarea sistemului a contribuit la ameliorarea calității vinurilor moldovenești, creșterea imaginii țării în plan internațional, ca țara producătoare de vinuri de calitate.”
Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Festivalul „DeVin&DeGust” ajută să promovăm cultura consumului moderat și responsabil al vinului de calitate, vinurile cu Indicații Geografice Protejate. Agricultura este un sector foarte important în economia Republicii Moldova, la fel ca sectorul vitivinicol – un exemplu pentru celelalte sectoare, asigurând o dezvoltare dinamică și calitativă. Ministerul Agriculturii a oferit tot sprijinul acestui domeniul și vom continua să susținem dezvoltarea calitativă, iar rezultatele înregistrate de vinificatori anul trecut, când au câștigat 1200 de medalii la diferite concursuri internaționale, vorbește direct despre recunoștința consumatorului față de calitatea produselor din Republica Moldova. Dezvoltarea sectorului vitivinicol este extrem de important și pentru dezvoltarea rurală.”
Vladimir Bolea, deputat, președintele Comisiei Agrare în RM: „Proiectul creării Oficiului Național al Viei și Vinului a fost un plan și un proiect de foarte mare succes. Iar modul în care s-a organizat această ramură extrem de importantă pentru agricultura Republicii Moldova, trecută prin atâtea intemperii, este extraordinară din punct de vedere economic și ar fi de luat în calcul când vorbim de horticultură și multe altele, iar crearea unor astfel de oficii naționale pentru a dezvolta o reziliență la tot ce înseamnă crizele economice naționale și globale. În Moldova, cultura prelucrării viței-de-vie și a vinului este un mod de viață.”
John Riordan, director adjunct al Misiunii USAID în Moldova: „USAID este foarte mândru să fie partener al acestui grup puternic. Ceea ce este important să înțelegem este cât de semnificativ este sectorul vitivinicol pentru tradițiile și pentru poporul Republicii Moldova. Pământul Moldovei este roditor și foarte bogat, dar și talentul moldovenilor pentru a produce vin, la fel, face ca industria să prospere.”
Pentru prima dată, la festivalul „DeVin&DeGust”, reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului împreună cu cei ai Oficiului Național al Viei și Vinului au înmânat premii pentru performanțe în sector și pentru producerea vinurilor cu Indicație Geografică Protejată (IGP) vinificatorilor și vinăriilor implicate în dezvoltarea și promovarea sectorului, dar și a vinului cu însemne de calitate.
Vinăriei „ASCONI” i-a fost oferită diploma de recunoștință „Vinul Moldovei. O Legendă Vie” pentru cea mai bună vinărie din regiunea IGP „Codru”. Pentru zona cu Indicație Geografică Protejată „Valul lui Traian”, cea mai bună vinărie a fost desemnată „Fautor”. Iar Vinăria „Sălcuța” a fost apreciată ca cea mai bună vinărie din regiunea cu IGP „Ștefan Vodă”.
În cadrul evenimentului au fost oferite și diplome de recunoștință pentru performanță în dezvoltarea piețelor pentru vinuri cu Indicație Geografică Protejată (IGP). La această categorie, învingătoare s-a dovedit a fi vinăria „Purcari” (IGP „Ștefan Vodă”), locul doi – vinăria „Chateau Vartely” (IGP „Codru”), iar locul trei a fost fost câștigat de către DK Intertrade SRL (IGP „Valul lui Traian”).
De asemenea, pentru a susține dezvoltarea domeniului vitivinicol, companiei CGL Prim SRL (IGP „Valul lui Traiana”) i-a fost înmânată diploma de încurajare pentru primul mic producător de vinuri cu Indicație Geografică Protejată.
Un accent deosebit a fost pus și pe aportul la dezvoltarea Indicațiilor Geografice Protejate a produselor vitivinicole în Republica Moldova. La această categorie, diplome de recunoștință au fost oferite vinificatorilor și amicilor Vinului Moldovei Constantin Olaru, Ion Prida, Gheorghe Arpentin, Naum Roitman, Victor Captari, Diana Lazăr
Specificul vinurilor cu IGP, la „DeVin&DeGust”
În cadrul festivalul „DeVin&DeGust”, care a pus accent pe trei regiuni IGP ale Moldovei, vizitatorii au aflat mai multe despre istoria acestor regiuni, specificul zonei și terroir-ul, dar și care sunt însemenele de calitate ale unui vin cu IGP.
De asemenea, au participat la degustații specializate ținute de vinificatori și somelieri, au învățat despre consumul responsabil al vinului de calitate și combinarea acestuia cu gastronomia locală.
La eveniment a avut loc și „Școala Vinului”, unde oaspeții au participat la masterclassuri dedicate despre vinurile din cele trei regiuni cu IGP. Festivalul a continuat cu un program artistic, unde au participat artiștii Silvia Zagoreanu și Ansamblul de Lăutari din orașul Ungheni, Ansamblul Folcloric „Cimișarii”, conducător artistic Sergiu Pleșca, dar și Ansamblul Etnofolcloric „Ștefan Vodă”. Iar spre seară, evenimentul a culminat cu un concert susținut de formația „Ciubul”, Tania Cerga și DJ Marcus Lawyer.
Festivalul „DeVin & DeGust” a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, UVV IGP „Codru”, „Ștefan Vodă”, „Valul lui Traian” și Asociația Producătorilor de Brandy și Divin, cu scopul de a pune în valoare potențialul oeno-gastronomic al regiunilor cu Indicație Geografică Protejată, sporind notorietatea brandului de țară „Vinul Moldovei” și a vinurilor de calitate cu IGP.
Festivalul „DeVin & DeGust” s-a desfășurat și cu suportul partenerilor media:
AGROTV Moldova, KISS FM, Jurnal TV, TV8, Agrobizness, Agromedia, diez.md, ea.md, Infomarket, locals.md, moldova.org, replicamedia.md, wine-and-spirits.md, Wine Like a Local