Zilele Filmului Românesc, ediția VII
Начало: 07/10/2021 - 18:00
Место: Cinematograful ODEON
Цена: intrarea liberă
FACEBOOK
Zilele Filmului Românesc revin la Chișinău cu un program mai bogat ca oricând: nu mai puţin de opt filme noi, un record.
Patru sunt realizate de cineaşti consacraţi, premiaţi la mari festivaluri: „Malmkrog”, de Cristi Puiu, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, „Întregalde”, de Radu Muntean, şi „Berliner”, de Marian Crişan.
Iar patru aparţin unei noi generaţii de regizori, extrem de promiţători şi de diferiţi în stiluri şi preocupări: „Neidentificat”, de Bogdan Apetri, „Otto Barbarul”, de Ruxandra Ghiţescu, „#dogpoopgirl”, de Andrei Huţuleasc, şi „Mia îşi ratează răzbunarea”, de Bogdan Theodor Olteanu.
Tradiţionala secţiune Focus îi este dedicată actorului de origine basarabeană Ion Sapdaru, iar în secţiunea Retro îl omagiem pe regizorul Lucian Bratu.
Totul se întâmplă între 7-10 octombrie, 2021, la Cinematograful ODEON și, ca de obicei, intrarea este liberă pentru toți spectatorii dornici de filme bune.
Invitaţii celei de-a şaptea ediţii a ZFR Chişinău sunt regizorii Marian Crişan, Ruxandra Ghiţescu şi Andrei Huţuleac şi actorii Ion Sapdaru, Ovidiu Crişan, Marina Palii şi Bogdan Farcaş.
Proiecţiile se vor desfăşura cu respectarea regulilor de protecţie sanitară impuse de autorităţi. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi „Alternative Cinema” din Republica Moldova și casa de producţie Rova Film din România.
Vezi programul filmelor aici:
https://imgur.com/0pslYOV

Telegram