Vineri, 21 octombrie, ora 22:00, Sala ODEON
ILEGITIM (2016), 88 min.
Regie: Adrian Sitaru
Scenariu: Alina Grigore, Adrian Sitaru
Imagine: Adrian Silișteanu, Alexandru Lorian Timoșca
Distribuţie: Adrian Titieni, Alina Grigore, Robi Urs, Bogdan Albulescu
„Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.
„Ilegitim” este primul din cele două lungmetraje lansate în 2016 în festivaluri de Adrian Sitaru, unul dintre cei mai prolifici regizori ai Noului Cinema Românesc, autor și al multor scurtmetraje (aproximativ douăzeci). El a debutat în lungmetraj în 2008 cu „Pescuit sportiv”, câștigător al premiului special al juriului și al premiului de interpretare (pentru actrițele Maria Dinulescu și Ioana Flora) la Festivalul de la Salonic. A urmat, în 2011, „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, laureat al premiul pentru regie și al premiului pentru cel mai bun actor (Bogdan Dumitrache) la Festivalul de la Locarno. În 2012 Adrian Sitaru a lansat un nou lungmetraj, „Domestic”. „Ilegitim” este al patrulea său film, câștigător al premiului CICAE (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă) în secțiunea Forum a ediției din acest an a Berlinalei. Regizorul a mai terminat între timp un alt lungmetraj, „Fixeur”, care a fost prezentat recent la Festivalul de la Toronto și va fi lansat în ianuarie în cinematografele din România.
Secrete
„Ilegitim” este în primul rând un film de actori, de aici și construcția celor mai multe dintre secvențe pe momente puternice, cu rol revelator, care pun în evidență în special interpretările, izbucnirile între personaje.
Scenariul este scris de actrița Alina Grigore, la care se adaugă și contribuția lui Adrian Sitaru, iar distribuția este formată în majoritate din cursanți ai școlii de actorie pe care o conduce Alina Grigore și din care face parte și Robi Urs, cei doi interpretând pe Sașa și Romeo, gemeni cu o relație incestuoasă, ascunsă, cel puțin temporar, de restul familiei.
Distribuția este completată cu actori profesioniști, așa cum sunt, de pildă, Bogdan Albulescu și experimentatul Adrian Titieni, de altfel profesorul Alinei Grigore la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București (UNATC).
„Ilegitim” trebuie privit în primul rând ca un experiment – deopotrivă prin subiect (o temă controversată și predispusă la a fi supusă judecăților morale) și prin alegerile estetice. Pretextul narativ – relațiile dificile și tensionate dintre membrii unei familii, cu schelete din dulap care încep să iasă la suprafață și cu trimiteri la trecutul comunist – era deja punctul de pornire al unui exercițiu de actorie al școlii coordonate de Alina Grigore și Robi Urs.
Regizorul Adrian Sitaru, mereu în căutarea unor forme de expresie cinematografică îndepărtate de mainstream, a fost cooptat pe parcurs în proiect, care a fost transformat în cele din urmă în film (exercițiile respectivei școli de actorie se concretizează de cele mai multe ori în spectacole de teatru independent).
Pentru „Ilegitim”, Adrian Sitaru renunță la stilul camerei subiective (POV) dominant în primele sale două lungmetraje și prezent, pe alocuri, și în cel de-al treilea și, împreună cu directorii de imagine Adrian Silișteanu și Alexandru Timoșca, optează, asumat, pentru o estetică înscrisă în tradiția Dogmei 95, manifestul celebrului grup de cineaști danezi.
Muzica lipsește de pe coloana sonoră, imaginea are intenționat un aspect brut, neîngrijit, iar acțiunea se derulează aproape exclusiv în interioare și de foarte multe ori cu personajele stând în jurul unei mese și discutând.
În plus, în toate secvențele, cu excepția celei din final, camera este bâțâită, se mută de la un personaj la altul sau chiar de pe o parte a corpului pe alta, se apropie prin transforcare sau se îndepărtează de chipurile protagoniștilor, în timp ce dialogurile sunt tăitate de cele mai multe ori în plină derulare, ceea ce dă un oarecare dinamism și accentuează impresia de realism.
Deși scopul său nedeclarat este refuzul spectacularului la nivelul imaginii și căutarea unei autenticități și a unei sincerități în jocul actorilor (bazat pe o metodă care presupune ca actorii să stea mult timp împreună și să rămână cât mai mult în roluri), o astfel de estetică nu se sprijină pe acumulări și pe detalii care să învăluie pe tăcute spectatorul. Ea pune accentul pe explozii permanente de temperament ale personajelor, pe lucruri spuse (și nu sugerate), pe conflicte întrerupte din loc în loc de scurte momente de acalmie, pe bruscarea privitorului și pe inducerea unei senzații de disconfort.
