Egalitatea de gen începe cu tine: Nouă moduri în care poți ține pasul activismului de pe canapea
Egalitatea de gen începe cu tine: Nouă moduri în care poți ține pasul activismului de pe canapea
Pandemia COVID-19 nu este doar o problemă de sănătate. Este un șoc profund pentru societățile și economiile noastre. După cum știm, aceasta a schimbat drastic viața de zi cu zi. Și în timp ce suntem cu toții în această situație, așa cum se întâmplă în orice criză sau pandemie, femeile sunt afectate de COVID-19 în moduri diferite și uneori mai puțin vizibile.
În timp ce toată lumea încearcă să contribuie la încetinirea răspândirii COVID-19 în felul său, prin practicarea distanței sociale și izolării, vă prezentăm câteva dintre cele mai bune moduri cunoscute nouă de a susține egalitatea de gen în casele voastre și în lume, fără a părăsi siguranța propriei case, sau chiar canapeaua.
1. Împarte grijile casnice cu toată familia
De la pregătirea bucatelor și curățenie, până la necesitatea de a aduce apă și lemne pentru foc sau îngrijirea copiilor și a bătrânilor, femeile efectuează de trei ori mai multă muncă casnică și de îngrijire neplătită decât bărbații. În timp ce tot mai mulți oameni și familii sunt izolate în casele lor pentru a opri răspândirea COVID-19, responsabilitățile de îngrijire sunt la un nivel record. Fie că este vorba de a oferi suport copiilor în procesul de învățare la distanță sau de a ajuta rudele în etate, de a pregăti mâncare, de a face curățenie sau de a asigura alte necesități din gospodăria noastră – toți trebuie să contribuim în mod egal.
Asigură-te că fiecare membru al familiei are partea sa de responsabilități din munca casnică sau din procesul de îngrijire zilnică, neremunerată.
2. Informează-te despre COVID-19
În timp ce ne adaptăm toți la noile norme, mulți dintre noi având inclusiv stări de anxietate și îngrijorare, este foarte important să fim informați despre noul coronavirus și să fie oprită răspândirea dezinformării. Informează-te din surse de încredere și de la experți în medicină.
Poți afla mai multe despre importanța aspectelor de gen în măsurile de reacție la COVID-19 și obține informații și analize actuale de la UN Women din publicația noastră ”In Focus: Gender equality matters in COVID-19 response” (În centrul atenției: aspecte ale egalității de gen în măsurile de răspuns la COVID-19).
Aici poți afla mai multe de la Organizația Națiunilor Unite.
3. Citește, urmărește, ascultă și distribuie istoriile femeilor
În timp ce stai acasă trebuie să fii în siguranță, să ai ocupație și o atitudine feministă. Citește o carte feministă care reflectă cât de diverse sunt cu adevărat experiențele femeilor din întreaga lume. Iată recomandările noastre pentru început. Găsește spectacole, podcast-uri, conturi pe rețele de socializare și filme regizate, scrise sau produse de femei. Consultă colecția noastră „Because She Watched” (Pentru că a privit) de pe Netflix, care prezintă istoriile ce au inspirat femei care ne inspiră și pe noi la rândul nostru:
4. Vorbește cu familia ta despre egalitatea de gen
Distanțarea socială presupune că, pentru multe familii din întreaga lume, casa devine o școală. Adăugă subiectul feminismului la programul tău de studii. Discutați despre egalitatea de gen cu prietenii și familia – în special cu copiii, băieți și fete.
Vorbind cu copiii despre egalitatea de gen și despre ceea ce mai trebuie de făcut pentru a ajunge ne bucura de o lume egală, îi pregătim pentru a deschide calea spre un viitor mai bun pentru toți.
5. Continuă activismul online
În întreaga lume, femeile sunt afectate în mod disproporționat de impactul social și economic al crizei coronavirusului, ceea ce accentuează inegalitățile de gen existente. Continuă să vorbești în favoarea drepturilor femeilor și egalității de gen prin aderarea la campania UN Women „Generația egalității” și prin exprimarea angajamentului în favoarea unui viitor egal pe rețele de socializare, folosind #GenerationEquality.
Poți descărca GIF-uri interesante, sloganuri și multe altele din pachetul nostru pentru rețele de socializare.
De asemenea, în pachetul pentru rețele de socializare #COVID19 al UN Women găsești fișe informative, materiale vizuale și videoclipuri despre #coronavirus și mesaje de solidaritate.
6. Contribuie și tu
https://www.facebook.com/unwomenmoldova/videos/679816282768168/
Femeile au fost afectate puternic de COVID-19, deoarece constituie 70% din lucrătorii și lucrătoarele sectorului sănătății și social la nivel global și se află în prima linie în lupta cu pandemia.
Mai multe femei lucrează în economia neformală și dețin locuri de muncă mai puțin plătite, ceea ce presupune că au la dispoziție mai puține modalități pentru a se adapta la perturbările provocate de pandemie. Atunci când gospodăriile sunt sub presiune, de obicei crește incidența cazurilor de violența în familie, la fel ca și exploatarea sexuală. COVID-19 este cel mai probabil un factor pentru tendințe similare chiar în acest moment.
UN Women depune efort pentru a oferi sprijin tuturor femeilor aflate în prima linie în lupta împotriva acestei pandemii, promovând modalitățile de lucru flexibile pentru femeile care au în grija lor și alte persoane și prioritizând serviciile de prevenire a violenței în familie în bază de gen. Acum și tu îi poți ajuta.
Te îndemnăm să contribui astăzi, accesând donate.unwomen.org
7. Educă-te
Distanțarea socială și auto-izolarea înseamnă mai mult timp pentru învățare. De la egalitatea de gen în situații de urgență până la infrastructură, urmează în ritm propriu unul dintre cursurile online gratuite și în ritm propriu, oferite de UN Women.
De asemenea, poți face excursii virtuale și poți vedea în regim online exponate ale unora dintre cele mai renumite muzee din întreaga lume, de la Musée d’Orsay din Paris până la Muzeul Britanic din Londra, Muzeul Van Gogh din Amsterdam, Guggenheim din New York și multe altele. În timp ce faci acest lucru, profită de ocazia de a afla despre femeile din artă care au fost trecute cu vederea de-a lungul istoriei și continuă să fie subapreciate.
Poți afla chiar și despre reperele cheie ale mișcării pentru drepturile femeilor, progresul și regresele, vocile și aspirațiile femeilor lidere din fiecare colț al lumii în expoziția noastră online „Generația egalității: Acum este timpul!”
Inspiră-te pentru modalități creative de a petrece timpul la domiciliu prin artă!
8. Fă-ți partea ta, salvează vieți
https://www.facebook.com/unwomenmoldova/videos/514681865838165/
Există multe modalități prin care poți rămâne conectat cu comunitatea ta în timp ce sunteți fizic separați. Practică solidaritatea socială, cu distanță fizică! Indiferent prin ce experiențe treci acum, să știi că există și alte persoane care trec prin experiențe similare, încercând să se adapteze la această nouă normalitate. Oferind suport celor din jurul tău și fiind aproape de comunitatea ta, te poate ajuta să rămâi puternic(ă) și să-i ajuți pe alții.
9. Ai grijă de sănătatea ta mintală
Prioritizarea sănătății mintale este importantă în perioadele cu un nivel sporit de stres. Setează-ți o atenționare, care sa-ți amintească despre necesitatea de a lua o pauză de la știri. Găsește momente de fericire prin contactarea prietenilor și familiei, prin relaxare și practici meditative.
Deoarece pe majoritatea dintre noi pandemia COVID19 ne ține departe de cei dragi, este absolut normal să ne simțim neliniștiți, izolați sau copleșiți de responsabilități casnice sau de la muncă.
Nu uita, nu ești singur(ă). Vom trece prin această provocare împreună.
UN Women solicită guvernelor și factorilor de decizie să includă o perspectivă de gen în măsurile întreprinse, precizând modul în care sunt afectate femeile și răspunzând la întrebările cheie despre modul în care măsurile întreprinse și politicile lor vor avea impact asupra femeilor și fetelor.