17 августа 2020

Interviu cu Diana Ivanov. Dezvoltarea unui startup în Upcelerator ce conectează familiile cu babysitteri

Interviu cu Diana Ivanov. Dezvoltarea unui startup în Upcelerator ce conectează familiile cu babysitteri

Diana este una dintre fondatorele ambițioase care participă în accelerator-ul de afaceri online Upcelerator și a primit una din cele două burse oferite de mentorii Victoria Ous și Cameron Manwaring pentru a participa în accelerator. Diana este o tânără mamă a doi copii, care dezvoltă o platformă ce conectează familiile cu babysitters  calificați, care trăiesc în vecinătate, pentru ca timpul de deplasare la destinație să fie cât mai scurt și să presteze servicii de îngrijire ocazional, pe termen scurt.

Povestește un pic despre tine. Cu ce te ocupi? Care este experiența ta?

Sunt licențiată în Relații Internaționale. Am activat timp de câțiva ani într-o organizație internațională de caritate în calitate de administrator de baze de date, apoi coordonator de proiect. La moment sunt în concediul de îngrijire a copilului iar part-time scriu pe blogul personal despre educația cu respect și empatie, implicarea egală a taților în creșterea copiilor, consumerism conștient și o viață mai eco-friendly.

Cum a apărut ideea de startup?

În cei 4 ani de când sunt mamă una dintre cele mai mari provocări pe care le-am avut a fost să continui să am o viață social activă totodată implicându-mă la maxim în educația copiilor mei, în condițiile în care decisesem să nu angajăm o bonă full-time. Cum tatăl lor era o bună parte a zilei la birou și prelua responsabilitățile de părinte abia spre seară, nu prea aveam în grija cui să-mi las copiii când mergeam la lecțiile de masterat la care mă înrolasem când primul nostru copil avea 9 luni, la diverse evenimente culturale și de networking în oraș sau chiar la o piesă de teatru împreună cu partenerul meu de viață. Atunci, am început a apela la prieteni (studenți, în mare parte) în care aveam încredere pentru servicii de babysitting part-time. Le achitam per ore și toți membrii ecuației erau fericiți: eu – că aveam ocazia să investesc câteva ore în dezvoltarea mea și să-mi încarc rezervorul emoțional în afara casei periodic, copiii – că aveau și alți parteneri de joacă în afară de mine și tatăl lor, și studenții – că puteau să câștige câțiva bani de buzunar și însuși abilități noi de comunicare.

Anume experiențele pozitive în cadrul acestor interacțiuni m-au motivat să încep acest proiect pentru a le putea oferi și altor familii o soluție la problema cu care se confruntă toți părinții în primii ani de viață ai copiilor – lipsa timpului pentru sine.

Ce problemă rezolvă startup-ul și ce soluție propune?

Pandemia ne-a confirmat că acest serviciu e într-adevăr o necesitate. În condițiile în care grădinițele și școlile au fost închise în ultimile 6 luni, iar majoritatea părinților au fost totuși nevoiți să lucreze full-time (acasă sau la birou) pentru a asigura un trai decent, copiii au rămas “în aer”. Este extrem de complicat să lucrezi și să ai grijă de un copil în același timp. În familiile mono-parentale situația e și mai dificilă. Un babysitter care să îngrijească ocazional de copil ar fi o soluție pentru ca părinții să le reușească pe toate și micuții să nu mai fie lăsați o bună parte a timpului în fața ecranelor cât mama și tata au tot felul de întâlniri pe zoom.

Anume aici intervine platforma noastră – conectează familiile cu babysitters calificați, care trăiesc în vecinătate (pentru ca timpul de deplasare la destinație să fie cât mai scurt) pentru servicii de îngrijire ocazional, pe termen scurt, între 2 și 6 ore.

Cum a fost să comunici cu potențialii clienți, ce ai învățat din comunicarea cu clienții?

Eu comunic zilnic cu zeci de mame, le cunosc grijile și provocările. Pentru a ne valida ipotezele privind problema pe care încearcă start-up-ul nostru să o rezolve, una dintre sarcinile din accelerator a fost să am discuții față în față (sau prin video call) cu minim 10 persoane în care să înțeleg realitatea cu care se confruntă. E una să crezi că cineva are o problemă și cu totul altceva să asculți substraturile ei și felul în care le afectează viața de zi cu zi. Am aflat mai multe informații utile din acele conversații. Mai complicat e ceea ce fac acum, primele vânzări și strângerea reacțiilor. Serviciul pe care îl ofer e nou pe piața noastră (nu și în afara țării) iar lumea e încă sceptică. Feedback-ul celor care au profitat primii de servicii de babysitter pentru o perioadă scurtă de timp e extrem de valoros, fiindcă mă ajută să înțeleg la ce mai am de lucrat pe viitor ca să iasă un produs bun care să aducă plus valoare clienților. Când ești cu urechile ciulite și vrei în mod sincer să le rezolvi o problemă, oamenii îți pot oferi soluții ingenioase, trebuie doar să îi asculți.

Care e cel mai valoros sfat primit de la mentorii din Upcelerator?

Startups don’t fail. Founders quit. (Start-up-urile nu eșuează, fondatorii renunță)

Cum a evoluat ideea de la începutul acceleratorului?

La început platforma se vroia a fi doar un loc de conectare a părinților cu potențiali babysitteri, în care oricine vrea și crede că are abilitățile necesare pentru a îngriji de un copil, își poate crea un cont, adăuga date relevante despre sine și experiența în domeniu, apoi așteaptă să fie contactat de familii. După câteva sesiuni informative și discuții cu mentorii, mi-am dat seama că filtrarea riguroasă a babysitterilor și instruirea lor e o parte importantă ce nu trebuie să lipsească în bucătăria start-up-ului.

Câți fondatori sunteți în echipă și care este rolul fiecăruia?

Diana Ivanov – deocamdată mă ocup de toate.

Cu ce provocări te-ai ciocnit în accelerator și în dezvoltarea ideii?

Deși nevoia de astfel de serviciu e acută, mulți părinți cu greu încă trec bariera emoțională de a-și lăsa odrasla cu altcineva. Nu neapărat din lipsa de încredere ci cumva o voce invizibilă în rândul mamelor îi condamnă pe cei care apelează la babysitteri. O bună parte din timpul și energia mea sunt canalizate în “a educa” piața și a le explica de ce e ok să ceri ajutor câteodată, care-s avantajele unei pauze pentru sănătatea mintală a mamei și a relației copil-părinte. Mi-a fost complicat să găsesc o persoană tehnică care să fie la fel de pasionată de ideie ca și mine și să țin pasul cu ritmul programului care e foarte intens.

De ce ai decis să dezvolți un startup?

Pentru că îmi pasă. Îmi doresc ca apariția în familie a unui copil să nu mai însemne în mod automat deprivarea de multe experiențe care ni se par absolut normale până a deveni părinți: a savura o cină într-un restaurant cu persoana dragă, a-ți lua un curs de engleză, a merge la un eveniment, a ieși cu prietenii la un concert. Într-o societate în care bărbații petrec cu 50% mai puțin timp cu copiii lor decât femeile (conform Studiului privind Utilizarea Timpului realizat de Biroul Național de Statistică), mamele sunt cele care renunță aproape la tot pentru a îngriji copii. Platforma ar face mai ușoară munca acestora și le-ar da ocazia să-și urmeze visele știind că odraslele lor sunt acasă, în siguranță.

La ce lucrați acum?

La dezvoltarea unui curs de instruire a babysitterilor, realizat împreună cu un psiholog calificat și la crearea nemijlocită a platformei. Paralel, cu ajutorul canalelor mele de Social Media fac primele vânzări, adun feedback de la clienți și analizez unde e nevoie de schimbări ca aceștia să aibă parte de o experiență pozitivă utilizând serviciul nostru.

Upcelerator este organizat de acceleratorul de inovație și antreprenoriat Dreamups, partener general Orange System, cu suportul EFSE Entrepreneurship Academy și realizat cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului ”Tekwill”.

Подписывайся