19 сентября 2019

Start aplicări pentru competiția „Moldova Eco Energetică”

Agenția pentru Eficiență Energetică, împreună cu Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, lansează Competiția Moldova Eco Energetică, ediția 2019.

Recepționarea propunerilor de proiect va avea loc în perioada 19 august – 1 octombrie 2019.
Din numărul total de participanți vor fi selectați 15 finaliști, care vor participa la o serie de traininguri, sesiuni de coaching și networking în domeniul antreprenoriatului, ca ulterior în cadrul unui eveniment să fie premiați 5 finaliști, câte unul per categorie:

  • Cea mai bună inițiativă antreprenorială în Sectorul Agricol;
  • Cea mai bună inițiativă antreprenorială în Sectorul IT;
  • Cea mai bună inițiativă antreprenorială în Sectorul Transporturilor;
  • Cea mai bună inițiativă antreprenorială în Industrie;
  • Cea mai bună inițiativă antreprenorială lansată de Femei în Sectorul Energetic;

Proiectele pot include tehnologiile și soluțiile ce vizează domeniul Energiei Solare, Fotovoltaice, Solare Termice, Energiei Eoliene, Energiei Hidraulice, Energiei Geotermale și Aerotermale, sistemelor Combinate de generare.
Premiile competiției vor fi acordate de către Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, în luna noiembrie a acestui an.

Moldova Eco Energetiсă, Ediția 2019, este parte a programului “Clean Technology Innovation Programme for SMEs and Start-ups in the Republic of Moldova” și are ca obiectiv general identificarea și promovarea inițiativelor antreprenoriale în domeniul eficienței energetice și surselor regenerabile de energie în cele mai importante sectoare ale economiei naționale.
Pentru componenta de premiere a fost alocat un buget de 50.000 USD anual.

Mai multe detalii și link către formularul de aplicare, puteți găsi pe site-ul http://mee.md/

Подписывайся

Что ещё почитать

Краш косметика 7days теперь в Молдове!

Echipa METRO Moldova a participat la ediția aniversară a Chișinău Marathon 2024. „Este o tradiție pe...

Инновации, которые изменили нашу жизнь – от «умных» протезов до производства молока без коровы

Лавина скидок: зимой в Shopping MallDova цены заморожены!

Знакомьтесь – будущее! Звезда INNOVATIC FEST, робот Теспиан приземлился в Кишиневе, продекламировал ...

Выбираем вина «по случаю» с Мишей Цуркану (Wine like a local)

Результат на лицо: 5 удобных масок на все случаи жизни

Услуга e-Sănătate от Moldcell: Ваш личный помощник по вопросам здоровья прямо с телефона

Около 30 тысяч граждан участвовали в открытии Рождественской ярмарки в ОрхейЛэнде

Ночной восстанавливающий крем  «Viorica Vie»: секрет безупречной кожи лица

В Молдове стартуют продажи нового портативного проектора Samsung The Freestyle 2-го поколения

Компания TANDEM ко Дню Всех Влюбленных запустила серию волнительных роликов о любви