08 мая 2019

O noua ediţie Sparkling Party a pus la rece vinul spumant

Vinul spumant a fost mereu asociat cu sărbătoare, bucurii, momente unice. Se știe că poate fi consumat la orice ocazie și moment al zilei, ca aperitiv la felul principal, asezonat perfect cu un desert gustos sau chiar și la micul dejun.

Anul trecut Combinatul de Vinuri  „Cricova”, primul producător de spumant după metoda clasică franceză, decide că e necesar ca această bautură fină să aibă o petrecere a sa- Sparkling  Party. Cu peste 3000 de oaspeţi, bucate alese, jocuri de lumini şi muzică bună, a fost inaugurată prima ediţie a acestui eveniment deosebit. Şi a fost un succes!

Şi pentru că a fost atît de vesel şi frumos la această petrecere, organizatorii s-au gîndit un an întreg cu ce ar putea surprinde la o nouă ediţie Sparkling Party…

Aşadar, pe 26 Mai, ţi-au pregătit un program exploziv, plin de strălucire şi distracţie. Să o luăm pe rînd:

  • Excursie în renumitele beciuri Cricova- dacă nu aţi reuşit să vizitaţi acest oraş unic subteran, acum aveţi posibilitatea să o faceţi! O plimbare cu electrocarul prin labirinturile hrubei este o modalitate interactivă de a descoperi poveşti fascinante despre lumea vinului.
  • 5000 litri spumante marca Cricova, gata pentru degustare. Vinuri spumante albe, rose, brut sau demiseci, chiar şi fără alcool, aşteaptă să fie savurate de amatorii de băuturi fine şi perlante.
  • zone de divertisment – puteţi alege sa vă faceţi un tatuaj, să admiraţi universul într-un Planetariu sau să vă relaxaţi în lounge zone. În tot acest timp, copiii se pot distra în locurile special amenajate pentru ei.
  • Food zone, cu zeci de delicii culinare şi cocktailuri. Bucătarii complexului enogastronomic “Regatul Vinului” sunt gata să vă delecteze cu gustări delicioase, care să se asorteze perfect cu spumantele savuroase.
  • Un concert incendiar cu Randi, Vanotek şi Youth Orchestra. Cei mai tari artişti ai momentului, pe aceeaşi scenă, vor încinge atmosfera cu hituri celebre.

Deci, ce ziceţi? Organizatorii au lustruit deja paharele, au pregătit covorul roşu şi au pus la rece vinul spumant. Nu puteţi rata cea mai efervescentă  şi rafinată petrecere a anului, Sparkling Party!

Подписывайся