Ediția aniversară FIRST LEGO League Moldova a adunat un număr record de participanți
Telegram

FIRST LEGO League Moldova, ediția locală a celei mai importante competiții internaționale în domeniul tehnologiei și roboticii pentru copii cu vârsta între 9 și 16 ani, a revenit cu un eveniment captivant și plin de energie pozitivă. Peste 500 de elevi din toată țara, ghidați de 80 de antrenori, au fost protagoniștii celor două semifinale ale concursului, desfășurate pe data de 16 și 17 februarie la Tekwill.

Ediția a cincea a evenimentului a adunat un număr record de 62 de echipe de robotică din întreaga țara, care au concurat la patru probe de concurs. Pentru proba „Robotul în Misiune” echipele au proiectat, construit și programat roboți autonomi, care, în timpul unei runde de 2 minute si 30 de secunde trebuie să realizeze anumite misiuni predefinite, amplasate pe un câmp de joc special creat. Juriul evaluează eficiența mecanică și mecanizarea, calitatea și eficiența programării, dar și strategia abordată de către echipă în cadrul Probei „Designul Robotului”. De asemenea, echipele trebuie să realizeze un proiect ingineresc menit să răspundă tematicii anuale a competiției. În cadrul ediției actuale – „Into Orbit” – participanții studiază provocările care apar în timpul lungilor călătorii de explorare a sistemului solar și dezvoltă soluții inovatoare.

La baza programului FIRST LEGO League se află valorile fundamentale: profesionalismul demn și competiția cooperantă, lucrul în echipă, explorarea noilor idei, utilizarea creativității și perseverenței pentru rezolvarea problemelor, aplicarea cunoștințelor acumulate pentru a îmbunătăți mediul în care trăim, respectul reciproc și sărbătorirea performanțelor obținute. Însușind valorile fundamentale, participanții vor învăța că ajutorul reciproc și concurența prietenoasă sunt esențiale pentru a se afirma și pentru a se dezvolta armonios.

Ionela Titirez, Manager Dezvoltare Antreprenoriat și Educație TIC, Proiectul de Competitivitate din Moldova: „Robotica aduce transformări importante sistemului educațional, motivând tinerii să studieze științele și tehnologiile și să-și dezvolte abilitățile necesare pentru o viitoare carieră de succes în domeniile tehnice și inginerești. FIRST LEGO League Moldova este cea mai importantă competiție națională dedicată domeniilor și profesiilor viitorului, care pot contribui la dezvoltarea economică a țării”.

Viorica Bordei, Manager de Program, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC: „FIRST LEGO League constituie un program desăvârșit prin conținutul ajustat necesităților de dezvoltare ale copiilor și modul în care învățarea este combinată cu distracția, iar descoperirile și cunoștințele noi sunt un rezultat al efortului de echipă. Concursul a devenit o adevărată celebrare a inovației, creativității și lucrului în echipă. Sperăm mult ca această experiență să le deschidă copiilor oportunități importante în domeniul tehnologiilor și științelor și să îi încurajeze să fie îndrăzneți în setarea aspirațiilor și cât mai străduitori și perseverenți pentru atingerea lor.”


Fiecare zi de competiție s-a încheiat cu o ceremonie de premiere în cadrul căreia au fost desemnați învingătorii semifinalelor FIRST LEGO League Moldova 2019, iar toţi participanţii au primit diplome și medalii. Trofeele oferite în cadrul concursului au marcat performanțele atinse de echipe la cele patru probe. 32 de echipe au fost selectate pentru participare în cadrul Finalei Mari FIRST LEGO League Moldova, care se va desfășura la data de 16 martie la Tekwill. Învingătorul desemnat în cadrul Finalei Mari va reprezenta Republica Moldova la Campionatul European Deschis FIRST LEGO League 2019, care va avea loc în luna iunie în Turcia și va întruni echipe din peste 100 de țări.

FIRST LEGO League Moldova este organizat de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Guvernului Suediei prin intermediul Poiectului de Competitivitate din Moldova. Evenimentul se desfășoară sub patronajul Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Parteneri ai ediției FIRST LEGO League Moldova 2019: Ellation Moldova, Pentalog, IT-LAB, Tekwill și Kidsco.

FIRST LEGO League este cea mai mare competiție internațională în domeniul tehnologiei și roboticii, dedicată copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani. Anual, concursul adună peste 320 de mii de participanți din 98 de țări ale lumii și are ca scop sporirea interesul tinerilor pentru domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și motivarea acestora de a alege o carieră în aceste domenii.

În Republica Moldova, programul național de robotică este implementat în peste 150 de instituții educaționale și biblioteci.

Telegram