07 июня 2019

Cortul anti-UV: un must-have pentru protecția copilului tău în sezonul estival

Ai ales destinația, ai cumpărat noi costume de baie, pentru tine și pentru copilul tău. Dar ai uitat cel mai important component. Ne referim la un cort anti-UV, care nu trebuie să lipsească din valiza ta de voiaj. Acesta îi va asigura micuțului tău protecția necesară împotriva razelor solare neprietenoase. Cel mai bine ar fi să eviți din start problemele, înainte ca acestea să-ți dea bătăi de cap.

Razele UVA și UVB. Ce sunt și cum pot afecta pielea copilului

În timpul vacanței părinții sunt mai preocupați de alimentația copilului, decât de factorii invizibili care i-ar putea afecta sănătatea. Or, aceste momente ar trebuie să fie printre primele luate în calcul.

Este cunoscut faptul că intensitatea razelor UV depinde de condițiile climaterice. Așadar, mai ales pe timp de vară, când soarele puternic strălucește ziua întreagă, puterea lor de acțiune crește.

Mai mult, efectul este și mai puternic pe plajă. Razele se reflectă în suprafețe precum apa și nisipul. În aceste condiții, pielea micuților este supusă unui risc și mai mare de a fi afectată de razele UVA și UVB.  Mai ales că aceștia au tegumentele subțiri și cantitatea de pigment mai mică.

  • Raze UVA – daunele acestor raze se văd în timp, prin apariția ridurilor și îmbătrânirea pielii. Pot fi cauza apariției diferitor tipuri de cancer de piele;
  • Raze UVB – sunt mai puternice decât UVA. Provoacă arsurile solare și pot cauza cancer de piele.

O măsură de protecție sigură este achiziționarea cortului anti-UV. Acesta te va ajuta să limitezi expunerea directă la soare a copilului. În caz contrar, dacă pielea micuțului va începe să să înroșească, va fi prea târziu să intervii cu o metodă de stopare sau ameliorare a usturimii.

Cortul anti-UV ține departe de pielea copilului 99% dintre razele UVA și UVB

Crema cu protecție solară este o soluție bună, dar trebuie frecvent reaplicată și mulți copii sunt sensibili la unele componente. Dacă-ți planifici o călătorie împreună cu copiii, atunci cel mai protector însoțitor la plajă va fi un cort anti-UV. Acesta este colacul de salvare care-i poate salva pe copii de:

  • Arsuri solare;
  • Nisip;
  • Vânt;

Avantajul cortului anti-UV este că-l poți lua oriunde. Se pliază ușor, ocupă puțin spațiu, iar pentru montare are 4 piciorușe care pot fi fixate în nisip. Îl poți folosi și când te întorci din vacanță, în curte.

Copilul tău se va putea juca în voie, va putea dormi în liniște, fără să fie afectat de vreun inamic. De altfel, este atât de încăpător încât chiar și un scăunel pentru copii își poate face loc în el.

Bronzul sănătos nu-l interzice nimeni

Totuși nu trebuie să-ți ferești copilul în exces de sursa naturală de Vitamina D, adică de soare. Se recomandă, atât pentru maturi, cât și copii, ca băile de soare să le faceți în prima parte a zilei până la ora 10.00. Evident, controlând atent durata fiecărei ședințe, adăugând treptat câteva minute.

Orele în care soarele arde cu putere petreceți-le într-un loc umbrit și răcoros. Iar la ora 16:00 poți reveni pe plajă cu familia, pentru o nouă doză de bronz. Desigur, nu uita și de crema cu factor de protecție solară, pentru momentele în care micuțul va dori să se zbenguie liber. Una cu SPF 50 va fi cea mai bună alegere pentru vacanța la mare.

Nu uita, câteva raze UVA sunt chiar prielnice. Acestea stimulează producția de melanină. Acest pigment absoarbe radiațiile UVA, UVB și protejează în acest fel pielea de efecte negative.

Vacanță plăcută și copiii sănătoși și fericiți îți dorim.

Подписывайся