Chirurgia mamară în 2019. Cine apelează la această operație, de ce și care sunt riscurile despre care trebuie să știi
Telegram

În zilele noastre, aspectul fizic are o importanță majoră, oricât de mult am încerca să negăm acest fapt. O mărire de sâni nu mai e o dorință de care să ne fie rușine, ci o modalitate prin care să arăți mai atrăgătoare, și să fii și mai convinsă de propria frumusețe. Or, dacă până nu demult acest concept inspira anumite frici (naturale), deja este cazul să privim subiectul din prisma reușitelor medicale moderne. Astăzi chirurgia plastică mamară vine cu soluții optime pentru îmbunătățirea aspectului sânilor, pentru redarea unei imagini cât mai naturale și sănătoase.

Știai că 40% din femei apelează la augmentare mamară doar din motive estetice? Anual, peste 500 de femei din Moldova se adresează la chirurgul plastician pentru a-și îmbunătăți fermitatea sânilor. Iar pentru acele femei care au suferit de mastectomie, reconstrucția mamară este oferită gratis de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În acest articol, ne-am propus să îți dezvăluim câteva informații importante despre ce reprezintă această operație, cazurile când apelăm la chirurgia mamară și cum se efectuează operația de mărire a sânilor (sau cum mai este numită: augmentarea mamară).

Ce este augmentarea mamară și când apelăm la ea?

Augmentarea mamară reprezintă un sinonim pentru termenii „mărirea sânilor”, „mamoplastie” sau „implanturi mamare”. Dacă e să definim mamoplastia din punct de vedere al medicinei estetice, aceasta reprezintă un procedeu chirurgical prin care se îmbunătățește aspectul, forma și mărimea sânilor. Această operație este realizată cu ajutorul unui implant care este introdus în țesutul mamar sau sub mușchii pieptului.

Pe lângă mărirea sânilor, motivele principale pentru care femeile apelează la un chirurg estetician sunt: restabilirea formei sânilor după sarcină, alăptare sau slăbire bruscă în rezultatul unei diete drastice, restabilirea mameloanelor și areolei mamare după intervenții chirurgicale nereușite etc.

Nu e cazul să fim copleșite de sentimentul de rușine sau de frica de a fi respinse, atunci când nu suntem mulțumite de forma și mărimea naturală a sânilor. Implanturile mamare sunt o soluție constructivă și practică în îmbunătățirea aspectului, și formei sânilor.

Tipuri de operații recomandate de specialiști. Ce trebuie să știm despre implantarea mamară și riscurile ei?

Mărirea sânilor cu ajutorul implanturilor mamare este o operație care implică câteva riscuri, de aceea trebuie să fim cât mai informate în această privință.

Implanturile mamare sunt numite și implanturi cu silicon, deoarece conțin acel gel siliconic, care are o consistență vâscoasă și care înlocuiește fidel grăsimea și componența unui țesut mamar. Gelul siliconic nu se va scurge în cazul deteriorării învelișului din silicon al implantului. La ora actuală, implanturile cu silicon sunt cel mai des utilizate în chirurgia mamară.

O altă modalitate de a obține o formă mai atractivă a sânilor este injectarea de grăsime în sâni. Această procedură este numită și transferul de grăsime autologă (proprie) sau „lipofilling”. Ea presupune transferul de grăsime din zonele corpului care conțin grăsime în exces, de exemplu exteriorul coapselor, abdomenul sau interiorul brațelor, în zonele care au deficiențe de volum. Injectarea de grăsime autologă sau, cum i se mai spune, lipoaspirația se realizează, în general, în condiții de anestezie locală, cu sedare intravenoasă. Această procedură este sigură, oferă rezultate de lungă durată și este agreată de pacientele clinicilor de chirurgie estetică.

Îmbunătățirea stimei de sine și a vieții personale sunt doar două beneficii care au un impact major asupra stării generale de bine, iar chirurgia mamară contemporană practicată la clinica de Medicină Estetică și Chirurgie Plastică Alter-MED îți oferă oportunitățile necesare pentru a atinge aceste scopuri. Specialiștii Alter-MED îți oferă implanturi de ultimă generație și garanție pe viață, precum și siguranța unei imagini de ansamblu armonioase. Sună +373(69)77-11-17 pentru a-ți programa o consultație la chirurgul plastician și a-ți îndeplini visele acum!

Telegram