Surprize mari pentru cei mici la Anim’est Chișinău 2017
Cea de-a șaptea ediție a festivalului Anim’est la Chișinău, ce va avea loc în perioada 26-29 octombrie, aduce pe lângă multe altele și peste 20 de scurtmetraje și trei lungmetraje de animație dedicate celor mici. Secțiunea specială dedicată celor mici a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est vine cu o selecție generoasă de proiecții pentru copii, cu teme adaptate vârstei lor – povești memorabile despre prietenie, timiditate, curaj, iubire și acceptare. De altfel, și în acest an, cei mici sunt invitați să participe la un workshop, unde aceștia vor deveni autorii unor scurtmetraje de animație. Mai mult, Anim’est îi va întâmpina pe micii spectatori cu o serie de ateliere de creaţie, după filmele vizionate la ora 12:00. Atelierele vor avea loc în holul cinematografului Odeon.
Filmele din secțiunea Minimest vor fi proiectate în perioada vineri, sâmbătă și duminică, la orele 12:00 și 14:00, la Cinema Odeon. Peste 20 de scurtmetraje pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani au fost selectate, anul acesta, dintre cele câteva sute înscrise în competiție. Selecția cuprinde titluri care au avut deja succes la festivaluri de animație de renume, precum Tabăra de vară / Summer Camp Island (r. Julia Pott), o producție Cartoon Network selectată și premiată la Sundance, Ottawa IFF sau Anima, Povești încurcate / Revolting Rhymes (r. Jakob Schuh, Jan Lachauer), adaptat după îndrăgita carte pentru copii a lui Roald Dahl și premiat la Annecy pentru Cea mai bună producție TV, sau celebrele creații pentru copii produse de Les Films du Nord, Unicornul / The Unicorn (r. Rémi Durin) și Vântul printre trestii / The Wind in the Reeds (Nicolas Liguori, Arnaud Demuynck).
Secțiunea Minimest cuprinde și câteva dintre cele mai de succes lungmetraje recente pentru copii: Niko şi drumul spre stele / Niko & The Way To The Stars (r. Michael Hegner, Kari Juusonen), pe 27 actombrie, ora 14:00, și Niko 2: Frate mic, mare belea / Niko 2 – Little Brother, Big Trouble (r. Kari Juusonen, Jørgen Lerdam), pe 28 octombrie, ora 14:00, și Titeuf, filmul / Titeuf, the Movie (r. Zed, 2010), în ultima zi de festival, la ora 14:00.
Alte filme recomandate copiilor, dar care nu fac parte din programul Minimest sunt filmul din deschidere Viaţa mea de dovlecel / Ma vie de courgette, de la ora 19:00, și pelicula Tintin şi Templul Soarelui / Tintin and the Temple of the Sun (r. Raymond Leblanc, 1969), care va rula pe 29 octombrie, ora 16:00.
Publicul tânăr al festivalului va avea ocazia și în acest an de a participa la un atelier de animație în care vor învăța cum hârtia decupată poate da viață personajelor preferate. Ghidul lor va fi Radu C. Pop, artist vizual şi animator. După absolvirea Universităţii de Arte din Bucureşti şi a masteratului de Animaţie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematrografică I.L. Caragiale de la București, Radu a participat la mai multe ediţii ale Animation Worksheep, devenind la scurt timp parte din echipa Anim’est. Atelierele vor avea loc în perioada 25-29 octombrie.
În această ediție, organizatorii oferă acces gratuit pentru copii și însoțitorii acestora la toate proiecțiile din cadrul programului MINIMEST. De gratuitate se vor bucura:
- grupurile de copii însoțite de cadrele didactice însoțitoare (care s-au înregistrat în prealabil);
- grupurile de minim cinci 5 copii însoțite de un adult (accesul este gratuit pentru copii);
- grupurile de minim zece 10 copii însoțite de un adult (acestea vor fi considerate grupuri organizate, dacă rezervarea este făcută în prealabil. În acest caz, accesul este gratuit şi pentru adultul însoțitor).
Înregistrarea trebuie făcută pe mailul [email protected].
Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est va avea loc în perioada 26-29 octombrie 2017, la Cinematograful Odeon. Biletele pot deja fi achiziționate pe site-ul www.iticket.md și vor fi disponibile, de asemenea, în cinematograf, pe tot parcursul festivalului.
Mai multe detalii pe www.animest.md sau pe pagina de facebook a evenimentului.
Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, membru al rețelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociațiile Este’n’est și ALTFilm și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Centrul Național la Cinematografiei din România, Ministerul Pentru Românii de Pretutindeni, Japan Foundation, Ministerul Culturii din Republica Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.