Mai sincer despre prima ediție a festivalului In Da Wood

Iată că la câteva zile după ce In Da Wood Fest a luat sfârșit și mi-am revenit, pot să descriu prima ediția a acestui festival cu lineup interesant și prețuri pământești.

Dacă aș putea să-mi permit să descriu acest festival cu un adjectiv, atunci nu aș avea voie să-l indic aici – nu-mi permite codul deontologic. Dar prietenii știu deja care cuvânt îmi stă pe limbă, atunci când vine vorba de In Da Wood. Așa un mic disclaimer: Prieteni, acest articol conține critică în baza observațiillor subiective a mai multor oaspeți ai evenimentului.

Îl așteptam cu nerăbdare – imaginează-ți entuziasmul unui copil al festivalurilor, care, imediat după serviciu, își înșfacă cortul, aparatul foto și apa pentru mica călătorie spre pădurile Durleștiului. L-am recomandat la zeci de persoane – prietenilor de aici și de peste Prut.

Vezi, eu sunt flexitariană cu ambiții de a mă alimenta cât mai corect și de a mă hidrata la timp și nu încerc să bag asta pe gât nimănui, dar când am citit undeva că vor fi gustoșenii vegane, m-am bucurat enorm că voi avea ce consuma. La alte festivaluri de muzică de la noi lumea nu pune așa mare accent pe modul sănătos de alimentare – mai peste tot vezi doar pui pe rotișor, tot felul de burgere și pizze și prăjeli de orice gen.

Mi-am zis că e ok să mă pornesc flămândă la festival – oricum găsesc ceva de mâncare la prețuri rezonabile, după cum au și menționat de nenumărate ori organizatorii. Odată pășind pe teritoriul festivalului, am înțeles că o să trebuiască să mai aștept – mesele cu mâncare nu erau încă puse, găseai numai un tip de plăcinte minuscule la preț de 20 sau 25 de lei, bere la 25 de lei jumătate de litru și o sticlă de cola de 1,5 litri la 50 de lei. Amintim că sinecostul colei este sub 15 lei, așa că o triplă mărire de preț is not nice at all, guys. Nu vroiam să cred că organizatorii au uitat de sintagma „prețuri pământești” atât de multe ori promise, așa că mi-am zis să mai aștept, poate-or fi instalate degrabă mai multe mese cu bucate.

Am instalat rapid cortul și am fugit la scena Katana, unde prietenul nostru Gonzo se pregătea să stoarcă toți oaspeții festivalului de forțe. Noi așteptam cu nerăbdare să ne potolim setea de muzică și să încetăm să ascultăm doar Audioslave și Soundgarden ce se auzea din playlistul scenei principale. Am stat cât am mai stat și am flămânzit de-a binelea. Am hotărât să-i lăsăm pe cei de la Katana și să plecăm repejor la cel mai apropiat magazin din Durlești să luăm ceva merinde.

Dacă e să revin la adjectivul licențios, despre care v-am vorbit mai sus, atunci l-aș înlocui prin expresia din engleză f*ck my brain și vă spun imediat de ce.

Căldura era imensă. Ne-am dus cu 125. Apropo, cei mai drăguți șoferi, în opinia mea, din toată adunătura de maxi-taxiuri din Capitală. De data asta, însă, unii din ei nu vroiau să ne ducă până la intrarea la festival, după cum au promis organizatorii, ci doar până la jumătate de drum. De ce? Pentru că rutiera sau nu era suficient de înaltă pentru ca ea să poată să meargă pe drumul de pietriș și încă neasfaltat până la fest. Sau pentru că pur și simplu era un moft de-al șoferului și ne oprea după baza militară ca noi să mergem sub cele 42 de grade Celsius și să ajungem morți și apți de nimic la In Da Wood.

Ăsta a fost f*ck my brain numărul unu. Numărul doi se referă la voluntari. Vedeam doar vreo câțiva lucrând, gătind bucate pentru ei și ajutând oaspeții. Alții se certau cu oaspeții pentru că nu pot rezolva conflictele rapid și fără țipete. Îi întrebai care este adresa concretă a festivalului și nimeni nu-ți putea da un răspuns concret pentru că era prea ocupat să lenevească la masa de voluntari.

Numărul trei. Bucatele. Eu nu-i înțeleg pe comercializanții din zonele de festival de la noi. De ce să-i spui unui oaspete că o porție de carne cu salate și alte chestii costă 40 de lei, ca mai apoi să-i vinzi aceeași porți cu 60 de lei. De ce, Dom-le? Ai uitat că ai gură și poți să-i spui omului că 40 de lei e doar 100 de grame de carne? Că restul nu intră-n preț și că poți să rămâi fără bani în doi timpi și trei mișcări? De ce să vinzi cola cu 50 de lei sticla, ca mai apoi, când mă apropii, să-mi zici că e 60? Eu să-ți spun că acolo, la tine în prețuri, e scris 50 și tu pur și simplu, pentru că așa ți-a fost dorința, să-l scoți și să ceri 60? Urât. De ce să împarți flyere cu gustoșenii și să vinzi doar înghețată din pozițiile indicate? Ce să înțeleg eu din înghețata aia.

Că tot am zis și de magazin mai devreme, am dat de o alimentară. Cum nu consum carne și încerc să consum cât mai puțin pește, m-am trezit în vinerea aia cu o seliodkă afumată în geantă, pentru că altceva, de fapt, nici nu prea găseam acolo. Poate o chiflă, poate un pachet de crackere. Dar am flămânzit tot festivalul.

Numărul patru. Lineup încurcat și puține activități. Ba chiar deloc. Scena Katana era cel mai popular loc de recreare – dimineața am făcut niște gimnastică sub Death Grips și Beastie Boys, serile le petreceai sub tot felul de muzică, iar în restul timpului puteai sta la un pahar de vorbă cu camarazii. Ceea ce și făceam. Cel mai fun moment al festivalului era când voluntara Diana a început un water battle și noi ne-am lăsat ușor seduși de această idee de a ne răcori activ. Nu prea s-a dat lumea în lături – toți doreau un duș rece din apa de la izvor. Și eram fericiți, sorbind sucul cu acid din sticla de Baban – prietenii știu de ce.

Tare-am vrut să-i văd pe Fără Zahăr. Dar, întrucât legile lucrează doar cum vor reprezentanții lor, din câte eu am observat, băieții au ajuns să cânte tocmai la 12 noaptea. Erau preconizați la 7 seara. Ș-am plecat acasă, pentru că lumea mai lucrează și duminica și, deja, a trebuit să renunț la luxul de a asculta piesele despre Stela.

În rest, muzica a fost bună – trupele au fost minunate, umplând cu energie fiecare suflet din fața scenei. Am rămas plăcut impresionată de Godby, că nu am mai avut ocazia să-i văd anterior. Loser, I know! Prietenii mei spuneau că Vertușcă de la bass e tare bravo și se observă din prima că e o ființă hard-working și tare prietenoasă cu publicul. Staver nu doar și-a îndeplinit cu succes rolul de vocalist, dar a fost și un entertainer extrem de bun. Și cred că am tot dreptul să spun asta, că am vizitat și scene de muzică mai mari, iar ai noștri din Godby par a fi chiar demni de una de tipul dat. Sper cât mai curând. Chiar și Marin Basarab, aka Gonzo, i-a lăudat pe băieți. Cei din Lemnarii au reușit să ne pestrițeze după-amiaza de sâmbătă, chiar de la chitara lui Dima i s-a rupt, brusc așa, struna.

AbnormynDeffect s-au reunit doar pentru In Da Wood și vechii fani au putut să-și iasă din minți împreună cu ei. Fătuca din Jinjer tare mi-a plăcut. Excelența lor Traian și Vik au povestit despre adevărul crud. Harmasar au reunit zeci de suflete în coruri și moshpit-uri neobișnuit de colorate.

Totuși, festivalul ăsta a fost despre oameni. Mai mult, parcă conta cu cine acum mă pierd în gloatele de la concerte. Dacă am uita de prețurile mari și de lipsa activităților – lineupul festului, împreună cu băieții de la Katana, ne-au asigurat o distracție bunișoară.

Text și Imagine: Ilona Spesivțev și Cristian Beghiu