LOCAL ARTIST: Mișcișina Iulia-Laolli
Telegram

Mișcișina Iulia-Laolli este o tânăra artistă, eroina rubricii Local Artist din această săptămână. Iulia este pasionată de grafică, dar în cariera sa artistică a cunoscut diverse tehnici și practici, printre care pictarea păpușilor pentru teatrul „Guguță” din Chișinău.

razdelitel punktir

 

iulia laoli„În copilărie, paginile cărților erau “albume de desen” pentru mine, de aceea părinții m-au adus la Școala de Pictură “Șciusev”, pe care am lăsat-o de două ori, dar a treia dată am venit din propria inițiativă și am absolvit-o. Apoi, am studiat la Colegiul de Arte Plastice «Alexandru Plămădeală», decizie de care fapt sunt bucuroasă, pentru că timpul a fost folosit mult mai util, decât ar fi fost în băncile claselor liceale – am studiat disciplinele standard, dar în paralel specialitatea Grafică. După aia, am studiat la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice, aceeași specialitate. Am un sentiment deosebit față de gravură, este un domeniu diferit de celelalte, unde poți urmări o estetică aparte.

Până în prezent activitatea de bază au fost studiile, care cereau mult timp și efort. Dar în paralel, am avut și alte ocupații, am lucrat timp de doi ani la Teatrul de Păpuși “Guguță”, a fost o experiență frumoasă, am pictat și am restaurat fețele păpușilor și decorațiile. Restaurarea este un lucru foarte migălos, necesită precizie și mult calm.
În anul 2010 am început să pictez pe haine, lucru pe care îl fac și în prezent. Am pictat, în mare parte, exact ceea ce își doreau oamenii, în corespundere cu viziunea lor, în unele cazuri unde era nevoie, am introdus desigur și propria notă artistică. Dar cel mai important scop este calitatea tehnică a picturii. Până în prezent nu am creat colecții proprii.

Am mai făcut picturi murale, lucru care m-a atras prin mărimile mari și armonizarea ideii și a culorii cu interiorul încăperii. Am și sculptat în basorelief – o experiență frumoasă.

Arta are atât de multe ramuri și un artist poate activa aproape în orice domeniu, având ca bază cunoașterea desenului și simțul culorii, dar mai important – dragostea de a crea lucruri frumoase.

Înafară de artele plastice, sunt interesată de actorie. Am avut o experiență minunată alături de Natalia Șaufert, regizoarea scurtmetrajului «Ana», unde am jucat rolul Anei.

În Republica Moldova se organizează periodic concursuri și expoziții de artă la care tinerii artiști pot participa – puține, dar sunt. La moment, însă, majoritatea artiștilor sunt mai activi în participarea la expozițiile internaționale în afara țării.

Cel mai mult mă inspiră natura și orele petrecute în bogăția ei.

În viziunea mea, arta trebuie să înalțe spiritual și acesta este cel mai important aspect al ei.

Țelul meu ca artist este să urmez aceasta menire a artei.”

 

 

iulia laolli (4)

 

iulia laolli (5)

 

iulia laolli (6)

 

iulia laolli (7)

 

iulia laolli (9)

 

iulia laolli (10)

 

iulia laolli (8)

 

iulia laolli (12)

 

iulia laolli (13)

 

iulia laolli (15)

 

iulia laolli (16)

 

iulia laolli (1)

iulia laolli (14)

 

 

Telegram