Centrul creativ ZIPHouse și-a deshis ușile pentru o zi. Descoperă ce oferă tinerilor designeri
Telegram

Centrul de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii ZIPhouse și-a deschis larg ușile atât pentru viitorii studenți, cât și pentru toți cei interesați de domeniu vineri, 22 aprilie. Vizitatorii au avut ocazia să descopere oportunitățile pe care le oferă ZIPhouse, vizitând laboratoarele și sălile Centrului.

ziphouse (13)

 

ZIPhouse și-a propus să asigure oaspeților săi o zi memorabilă, dar mai ales utilă tuturor celor care sunt interesați de domeniul design și fashion. Vizitatorii au avut ocazia să vadă expoziții de produse vestimentare și desene realizate de studenți ai specialității Design Vestimentar, beneficiari ai ZIPhouse.

ziphouse (15)

 

Evenimentul a început cu un cuvânt de salut din partea reprezentaților ZIPhouse. Elena Musteață, directorul executiv al Centrului ZIPhouse, șef al catedrei Design vestimentar la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) ne-a relatat despre activitatea centrului și a menționat că în cadrul acestuia activează mai mulți profesioniști din domeniu, lectori la UTM – designeri, proiectanți și tehnologi, specialiști în tricotare și în sisteme CAD.

descărcare

„La Centrul ZIPhouse se adresează pentru instruire studenți din diverse instituții de învățământ, precum ar fi Academia de Artă, Universitatea Ion Creangă, colegii și școli profesionale, dar și persoane care au idei creative și schițe, dar duc lipsă de cunoștințe necesare pentru a crea propria linie vestimentară. Categoria de beneficiari este foarte variată, în pofida faptului că majoritatea sunt studenți, la ZIPhouse vin și persoane care activează deja în domeniu, din domenii conexe – arhitectură, design grafic și publicitar – care se interesează de lumea modei.

Se desfășoară modele de instruire atât cu training-uri pentru începători, unde se învață baza de proiectare a unei fuste, a unui sacou etc., cât și cele pentru profesioniști unde are loc aprofundarea cunoștințelor și abilităților. Sunt multe cazuri când beneficiarii își doresc să obțină o meserie rapid și pentru aceasta optează pentru cursuri de scurtă durată în schimbul a câtorva ani de universitate.

ZIPhouse este un spațiu de conexiune între persoanele cu orientări conexe în sectorul industriei ușoare, pentru a dezvolta colaborări, idei și afaceri. Încercăm să conectam și copiii pentru a avea un impact mai mare asupra cultivării gustului estetic și nu doar a culturii vestimentare, ci și a celei generale, deoarece noi spunem mereu studenților – un designer trebuie să fie o persoană inteligentă, întrucât inteligența dictează tendința și viziunea”, a afirmat Elena Musteață.

Doritorii să se alăture comunității ZIPhouse pot beneficia de pachete ce includ servicii, pe care le aleg în funcție de necesitățile și cerințele proprii. Spre exemplu, un pachet standard presupune vizitarea doar a etajului superior – zona de co-working, biblioteca, sala de calculatoare și diverse workshop-uri care se desfășoară în cadrul centrului.

Excursia a început cu vizitarea zonei de producere, situată la nivelul zero. Procesul de creare ia naștere în D-Zone – Laboratorul design și proiectare, unde designerii fac schița, o imprimă în dimensiuni mari cu ajutorul aparatului CAD Plotter și croiesc viitoarea vestimentație.

Urmează Zigzag – Laborator de Croire și Producție, utilat cu aparate performante, o sală largă unde creatorii pot beneficia de mașini de cusut cu destinații diverse, dar și o masă enormă pentru lucru.

ziphouse (36)

 

Fibra – Laborator Design Tricoturi este destinat pentru crearea și prelucrarea produselor din tricotaj, diverse țesături, cu ajutorul utilajului specializat.

Un alt compartiment al Centrului care a stârnit curiozitate este Biblio – Resurse electronice și Textile unde se găsesc numeroase exemplare de textile clasificate în funcție de tip și structură, în pas cu tendințele moderne. Este o bibliotecă în formare, dar a cărei avantaj este accesul la o bază de date internațională, ce cuprinde o vastă informație din diverse laturi ale artei, numită WSGN Magazine. Doar beneficiarii ZIPhouse pot avea acces la această revistă online și culege lucruri utile despre modă și artă, iar Laboratul IT CAD oferă acces la calculatoare unde designerii pot crea schițe și modele în format digital, aplicând diverse programe.

ziphouse (23)

 

ziphouse (51)

 

De asemenea, ZIPhouse a provocat câțiva doritori să participe la un master class original, ce a presupus realizarea unui produs vestimentar, prin tehnica rulajului – cea mai veche și complicată metodă, pe care o utilizează renumite case de modă pentru crearea vestimentației haute couture.

Centrul ZIPhouse se remarcă printr-o ambianță creativă și originală, un design deosebit, dar și o mulțime de oportunități și facilități pentru membrii săi – mentorat, lecții și workshop-uri utile cu personalități din domeniu.

Vezi ZIPhouse pe Facebook.

Autor foto/text: Eugenia Tataru

Telegram