Vernisajul expoziţiei personale Monica şi Paul Timofei
Начало: 07/09/2015 - 16:00
Конец: 27/09/2015 - 16:30
Место: Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, strada 31 august 1989, nr 115
Цена: free; 2-10 lei
FACEBOOK

Expoziţia prezintă peste 50 lucrări de pictură realizate de cuplul de artişti români Monica şi Paul Timofei.

Monica Timofei, născută la Bucureşti în anul 1980, a absolvit Secţia de Pictură a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti în anul 2003, în clasa profesorului Ştefan Câlţia. În 2005 este absolventa Catedrei de Master a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, cu tema Natură moartă. În 2008 Monica Timofei a obținut bursa Vasile Pârvan (doi ani de studiu la Accademia di Romania din Roma, Italia). În același an a luat Premiul I pentru Pictură oferit de Uniunea Culturală Europeană, Spital am Pyhrn, Austria.

Monica-şi-Paul-Timofei

Paul Timofei, născut în 1980 la Braşov, România. Absolvent în 2003 al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Secţia Pictură, Clasa profesorului Ştefan Câlţia. Absolvent în 2007 al Catedrei de Master a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, cu tema Case din Bucureşti. În 2007 Paul Timofei obține bursa HVB România – UNA Bucureşti, România, iar în 2008 Bursa Vasile Pârvan (doi ani de studiu la Accademia di Romania din Roma, Italia). Este deținător al Premiului I pentru Pictură oferit de Uniunea Culturală Europeană, Spital am Pyhrn, Austria (2008) și al Premiului al III-lea la Concursul internaţional de pictură CATEL, Roma, Italia (2009).

Artiştii organizează expoziţii personale la Bucureşti, Bistriţa, Veneţia şi Viena și participă la numeroase expoziţii de grup: Galeria AnnArt, Bucureşti (2012), Ex Gil, Roma (2012), Accademia di Romania, Roma (2010), Complesso Monumentale di Santo Spirito in Sassia, Roma (2010), Musei di San Salvatore in Lauro, Roma (2009), Tempio di Adriano, Roma (2009), Galeria Arcade, Bistriţa (2008), Institutul Bancar Român, Bucureşti (2007) etc.

Lucrările artiștilor se păstrează în colecții publice și private: Colecţia Elite Art Club UNESCO Romania, Colecţia Academiei Române din Roma, Colecţia CNCAN România, Colecţia Bistrot de Venice, Colecţia M. Lazurca, Colecţia A. Ruijssenaars, Colecţia A. Ricciulli, Colecţia J. Von Arnim, Colecţia B. Vlăduţă ş.a.

Telegram